România, pe simezele europene

“Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità” Astăzi, la Treviso, în Italia, are loc vernisajul expoziţiei “Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità”, care prezintă în premieră colecţia “Snapshot Romania. Contemporary Artists from Romania”, cuprinzând lucrările a 147 de artişti români, alături de alte 10 colecţii “Imago Mundi” de pe 4 continente. 2.000 de lucrări realizate de artişti contemporani […]

România, pe simezele europene

“Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità” Astăzi, la Treviso, în Italia, are loc vernisajul expoziţiei “Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità”, care prezintă în premieră colecţia “Snapshot Romania. Contemporary Artists from Romania”, cuprinzând lucrările a 147 de artişti români, alături de alte 10 colecţii “Imago Mundi” de pe 4 continente. 2.000 de lucrări realizate de artişti contemporani […]

“Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità”

Astăzi, la Treviso, în Italia, are loc vernisajul expoziţiei “Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità”, care prezintă în premieră colecţia “Snapshot Romania. Contemporary Artists from Romania”, cuprinzând lucrările a 147 de artişti români, alături de alte 10 colecţii “Imago Mundi” de pe 4 continente.

2.000 de lucrări realizate de artişti contemporani în 11 colecţii din 10 ţări! Aceasta este invitaţia pe care Fundaţia “Benetton Studi Ricerche” o lansează în luna iulie: descoperirea unei adevărate enciclopedii a lumii în culorile artei contemporane – din România în Afganistan, din Azerbaidjan până în China, din Cuba în Japonia, din India până în Islanda, Mongolia (într-o dublă colecţie) şi Africa de Sud.

România a devenit parte a proiectului “Imago Mundi” în 2013. Colecţia “Snapshot Romania. Contemporary Artists from Romania”, curatoriată de Claudio Scorretti şi Irina Ungureanu, cuprinde 147 de lucrări format 10 x 12 cm şi prezintă o imagine panoramică şi originală a artei contemporane româneşti din, probabil, cea mai bogată perioadă creativă a acestui spaţiu cultural est-european de după 1989. Despre colecţia românească, Luciano Benetton obişnuieşte să spună că reflectă cel mai bine „prezentul României de adevărat laborator european”.

România este prima ţară din Europa de Sud-Est inclusă pe harta “Imago Mundi”, care se va extinde în viitorul apropiat pentru a include Ungaria, Bulgaria, Turcian şi arta curzilor, colecţii coordonate de aceeaşi echipă curatorială a proiectului “Snapshot Romania”: Claudio Scorretti şi Irina Ungureanu.

“Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità” este prima expoziţie a colecţiei “Snapshot Romania”, în mozaicul artistic şi cultural al celor 11 colecţii prezentate, care vor rămâne deschise publicului la “Casa dei Carraresi” din Treviso, în perioada 9 iulie – 3 august. La conferinţa de presă şi la vernisajul expoziţiei participă Luciano Benetton, fondatorul colecţiei, Claudio Scorretti, curator pentru Europa de Sud-Est, Aman Mojadidi (curator al colecţiei afgane) şi Maricel Napoles Gonzales, care a realizat recent colecţia cubaneză pentru “Imago Mundi”.

Iniţiat şi susţinut de Luciano Benetton şi Fundaţia “Benetton Studi Ricerche”, “Imago Mundi” este un proiect democratic şi global care îşi propune, prin intermediul invitaţiei lansate fiecărui artist de a lucra pe o pânză miniaturală cu format unic (10 x 12 cm), să realizeze o cartografiere a extraordinarei diversităţi a fenomenului artistic contemporan. „«Imago Mundi» creează legături, spune Luciano Benetton. Obiectivul acestei colecţii, unul ambiţios şi vizionar, este acela de a face cunoscuţi, de a aduce împreună şi de a promova artiştii din întreaga lume dincolo de frontiere geografice sau politice, de bariere etnice sau psihologice. În noua geografie economică şi socială a planetei, nu ne putem opri în limitele a ceea ce cunoaştem deja, chiar dacă această cunoaştere ne linişteşte, în aparenţă. În culorile şi în povestea acestor pânze miniaturale, în această profunzime a necunoscutului se află, urgentă!, invitaţia de a transforma propria idee despre lume. O invitaţie la mişcare. Şi la participare”.

28 de colecţii din 47 de ţări sunt parte a proiectului “Imago Mundi” până în prezent şi pot fi vizualizate pe platforma online www.imagomundiart.com. Până în 2015, organizatorii intenţionează să extindă colecţia la 10.000 de lucrări din 80 de ţări.

Următoarea destinaţie a colecţiei “Snapshot Romania” va fi Bucureşti, unde va ajunge în toamna acestui an, însoţită de o selecţie de colecţii reprezentative pentru fiecare continent de pe harta “Imago Mundi”.

Expoziţia de sculptură „Semne şi culori pentru paradis”

Imaginile ancestrale ale lui Aurel Contraş

Recent a fost vernisată, în “Mica Galerie” a “Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică” de la Veneţia, expoziţia de sculptură „Semne şi culori pentru paradis”, de Aurel Contraş, curatoriată de prof. Grigore Arbore Popescu.

Expoziţia îşi are rădăcinile în lumea tradiţiilor şi simbolurilor creştine, sculptorul Aurel Contraş creând noi forme care vorbesc despre istoria umanităţii. Lucrările sculptorului sunt totodată culte şi populare, poetice şi mistice, colorate şi conturate, arhitecturale şi inginereşti, făcându-l astfel un demn urmaş al lui Brâncuşi. Şi tocmai urmând filonul brâncuşian, artistul este vrăjit de Veneţia şi de tradiţiile sale. De aceea, o expoziţie personală de Aurel Contraş la Veneţia este binevenită: asemănarea dintre tradiţiile româneşti şi cele veneţiene în prelucrarea materialelor precum piatra, lemnul, lutul sau bronzul este una dintre caracteristicile acestei expoziţii care devine o parte integrantă a contextului citadin.

Sculptorul Aurel Contraş s-a născut în nordul Ardealului, la Meseşenii Sălajului, unde a crescut şi a învăţat despre frumos în spaţiul purificat de prezenţa unor lăcaşuri de cult cu o vechime de peste 400-500 de ani. Valorile acestor locuri, despre care artistul vorbeşte cu multă căldură, definesc şi opera sa: viaţa cu marile ei etape, de la naştere la trecerea în nefiinţă, credinţele, munca. Aceste mari teme se îngemănează şi se potenţează una pe cealaltă, conectându-ne prin opera lui Aurel Contraş la marea istorie a omenirii, la mica istorie a omului, la esenţe, la speranţă. Operele lui Aurel Contraş au fost prezentate în expoziţii personale la “Căminul Artei” şi Galeria “Simeza” din Bucureşti, la Galeria “Ioan Sima” din Zalău, la “Galeria UAP” din Sibiu, la “Muzeul de Artă” din Constanţa şi în numeroase expoziţii de grup. Lucrări de artă monumentală se află la Şimleu Silvaniei, la Zalău, Alba Iulia, Bistriţa Năsăud, Bucureşti, iar în muzeele din ţară şi din străinătate (Franţa, SUA sau Germania) se regăsesc numeroase alte sculpturi ale sale.

Expoziţia este realizată cu sprijinul financiar al ICR şi va putea fi vizitată până pe data de 21 iulie.

Expoziţie-eveniment Victor Man, la Varşovia

Victor Man, Ecran

Importanta Galerie Naţională de Artă “Zachęta” din Varşovia găzduieşte în perioada 8 iulie-31 august prima expoziţie individuală din Polonia a artistului român Victor Man, laureatul Premiului „Artist of the Year 2014” acordat de “Deutsche Bank”.

Victor Man este cel de-al cincilea laureat al Premiului „Artist of the Year”, predecesorii lui fiind Wangechi Mutu (2010), Yto Barrada (2011), Roman Ondák (2012) şi Imran Qureshi (2013). Premiul este acordat de “Deutsche Bank Global Art Advisory Council”, în componenţa căruia intră faimoşi curatori, precum: Okwui Enwezor, Hou Hanru, Udo Kittelmann şi Victoria Noorthoorn. Candidatul este ales din rândul artiştilor care au o operă însemnată şi trasează noi căi în artă, atât din punct de vedere ideatic, cât şi al formei.

Încununarea programului este o expoziţie individuală prezentată la “Deutsche Bank KunstHalle” din Berlin, însoţită de un amplu catalog şi de o publicaţie specială în ediţie limitată.

Expoziţia lui Victor Man în Polonia se anunţă a fi un eveniment inedit şi cu un mare impact în mediul artistic polonez. Acest nou proiect, având în centru creaţia unui artist român, vine să certifice valoarea artei contemporane româneşti, pe care Polonia o descoperă în ritm alert în ultima perioadă, consolidând succesul enorm avut în primăvara acestui an cu expoziţia colectivă românească “A Few Grams of Red, Yellow, Blue” de la Centrul pentru Artă Contemporană „Zamek Ujazdowski”, la care ICR de la Varşovia a fost coorganizator.

Născut în 1974 la Cluj, Victor Man îşi găseşte inspiraţia artistică atât în epoci trecute, cât şi în contemporaneitate. În lucrările sale creează o iconografie autonomă, în care desele trimiteri literare se întrepătrund cu elementele propriei biografii. Literatura şi istoria, memoria colectivă şi experienţa individuală se împletesc într-o povestire deloc lineară, care anulează diferenţele dintre prezent şi trecut, ficţiune, imaginaţie şi realitate. Această suprapunere de teme este vizibilă în întreaga creaţie a lui Man, în care revin neîncetat motivele gen, androginism sau – mai general – cel al nesiguranţei legate de trăsăturile exterioare şi de aspectul personajelor, fixând totodată imaginea unei „identităţi în continuă mişcare”, arătând cât de complexă şi misterioasă poate fi natura lucrurilor ascunsă sub învelişul ei exterior. Tablourile lui Man, în acelaşi timp atemporale şi vizionare, se sustrag interpretărilor facile, propunând spectatorului forme alternative de cunoaştere, memorare şi privire.

Dezvelirea bustului lui Grigore Vieru la Cahul

Bustul lui Grigore Vieru

Duminică, 6 iulie, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău a organizat, la Cahul, dezvelirea bustului poetului Grigore Vieru, lucrare finanţată de ICR şi realizată de cunoscutul artist plastic din Republica Moldova, Ion Zderciuc.

Startul manifestărilor prilejuite de “Zilele Oraşului Cahul” a fost dat de inaugurarea oficială a bustului marelui poet român Grigore Vieru. În prezenţa unui public numeros, format din peste 200 de admiratori ai operei şi personalităţii lui Grigore Vieru de pe ambele maluri ale Prutului, au rostit cuvinte emoţionante personalităţi marcante din România şi Republica Moldova. Au evocat momente importante din viaţa şi personalitatea poetului reprezentanţii oficiali ai României: Bogdan Stanoevici, Ministru Delegat pentru Românii de Pretutindeni, acad. Valeriu Matei, directorul ICR „Mihai Eminescu” la Chişinău, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului judeţean Prahova, şi Irina Păcureţu, reprezentantul Consulatului României la Cahul. Oficialii români au subliniat că înălţarea bustului este semnul recunoştinţei faţă de activitatea unui mare român şi, de asemenea, un simbol al susţinerii de care se bucură proiectele din Basarabia din partea României. S-a subliniat şi dimensiunea naţională şi universală a operei lui Grigore Vieru care l-a transformat într-un vârf al generaţiei poetice a anilor ’60 şi de aceea acest monument este şi un monument al limbii române.

La propunerea acad. Valeriu Matei, directorul ICR „Mihai Eminescu” de la Chişinău, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor deportărilor comuniste din Basarabia, din 6 iulie 1949.

Reprezentanţii aministraţiei locale au mulţumit României pentru sprijinul acordat în realizarea acestui monument, menit a onora memoria unei mari personalităţi a neamului românesc. Ei au menţionat că bustul lui Grigore Vieru reprezintă punctul de bază al unui proiect de realizare a unei alei a personalităţilor în Parcul Central „Grigore Vieru” din Cahul.

Nicolae Dandiş, preşedintele Asociaţiei pentru Cooperare şi Comunicare Demografică “Dialog” din Cahul, iniţiatorul proiectului, a dezvăluit publicului traseul acestui demers, de la iniţiere la realizare, subliniind că România, prin ICR, a avut o contribuţie fundamentală, care a adus locuitorilor din Cahul un monument de artă şi o piatră de temelie pentru tot ce înseamnă limbă română şi neam românesc.

Poetul Viorel Dinescu din Galaţi, prieten al poetului şi participant la ultima activitate desfăşurată la Cahul la care a luat parte Grigore Vieru înainte de teribilul accident, a evocat momente din viaţa acestuia şi ultimele momente petrecute împreună.

Evenimentul s-a încheiat cu un emoţionant moment artistic, oferit publicului de Studioul Teatral „Masca” şi de Teatrul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, în care au fost prezentate melodii pe versurile lui Grigore Vieru, iar un grup de copii din Cahul au recitat mai multe poezii din creaţia marelui poet român.

„Românii şi Marele Război” – expoziţie foto-documentară la Milano

Românii şi Marele Război

Marţi, 15 iulie, la “Palatul Cusani” din Milano va avea loc inaugurarea expoziţiei foto-documentare cu titlul „I Romeni e la Grande Guerra/Românii şi Marele Război”. Evenimentul, organizat de “Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică” de la Veneţia, Consulatul General al României la Milano, “Muzeul Naţional de Istorie a României”, Arhivele Naţionale ale României şi Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în colaborare cu “Circolo Unificato Esercito” din Milano şi “Comando Militare Esercito Lombardia”, beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Regiunii Lombardia, al Provinciei Milano şi al Primăriei oraşului Milano.

Expoziţia „I Romeni e la Grande Guerra/Românii şi Marele Război” reuneşte peste 40 de panouri foto-documentare menite să prezinte publicului implicarea românilor şi a României în Primul Război Mondial, pe baza documentelor de arhivă, a fotografiilor, ilustraţiilor contemporane şi a documentelor de presă.

Cu acest prilej, după inaugurarea expoziţiei, va avea loc, cu sprijinul Consulatului General al României la Milano, un recitalul muzical susţinut de tinerii pianişti Andreas Iliuţă şi Fabiani Gabriel Andrei Prcsina.
Expoziţia beneficiază de sprijinul financiar al ICR şi va rămâne deschisă până în data de 25 iulie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.