România se află printre cele 12 state membre ale Uniunii Europene (UE) care vor pierde un loc în viitoarea legislatură a Parlamentului European (PE), ţara noastră urmând să dispună de numai 32 de mandate; modificările vor avea loc în contextul primirii unui nou stat membru, Croaţia, şi pentru a respecta Tratatul de la Lisabona, care prevede limitarea numărului de locuri în perioada 2014-2019.
După alegerile din 2014, PE trebuie să aibă 751 de membri, pentru a respecta prevederile Tratatului de la Lisabona. În prezent, numărul de locuri este de 754, şi acesta va creşte automat cu încă 12 locuri după aderarea Croaţiei la UE. În consecinţă, 15 locuri vor trebui să dispară în viitoarea legislatură, dintre care automat Germania va pierde trei, întrucât limita prevăzută în Tratatul de Lisabona este de maxim 93 de locuri de ţară. Pentru a păstra pierderile statelor membre la limita minimă, Comisia Afaceri Constituţionale (AFCO) a PE a votat o „soluţie pragmatică”, în urma căreia 12 state vor pierde câte un loc.