”România riscă să nu mai îndeplinească criteriile de aderare la zona Euro”

Cel mai mare pericol de depăşire îl reprezintă deficitul bugetului consolidat situat la nivelul limită de 3% din PIB.

”România riscă să nu mai îndeplinească criteriile de aderare la zona Euro”

Cel mai mare pericol de depăşire îl reprezintă deficitul bugetului consolidat situat la nivelul limită de 3% din PIB.

Economistul șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, a declarat, luni, că anumite criterii de aderare a României la zona Euro, precum deficitul bugetar, inflația și dobânzile, riscă să nu mai poată fi îndeplinite de anul viitor.

„Cel mai mare pericol de depăşire îl reprezintă deficitul bugetului consolidat situat la nivelul limită de 3% din PIB şi care, conform prognozei Comisiei Europene, riscă să depăşească acest nivel mergând spre 3,9% la anul, dacă nu se iau măsuri compensatorii”, a susținut Lazea, la Conferința „România și aderarea la zona Euro”, care se desfășoară la Palatul Parlamentului.

Valentin Lazea a mai spus că alte două criterii riscă să nu mai poată fi îndeplinite începând cu anul viitor.

„Acestea sunt criteriile referitoare la inflaţie, acel indice armonizat al preţurilor de consum, şi cel referitor la dobânzile pe termen lung. Criteriul legat de inflaţie este o ţintă mişcătoare care la nivelul lunii septembrie era de 1,5 puncte procentuale peste 0,4% care este media celor mai importante, cu alte cuvinte 1,9%”, a adăugat reprezentantul BNR.

Economistul șef al Băncii Naționale a afirmat că România îndeplinea, în septembrie, criteriul de inflație, însă potrivit prognozelor BNR, acesta va depăși 2,5% la mijlocul anului 2018.

„Politicile de relaxare fiscală şi salarială începute în vara anului 2015 şi accentuate în anii 2016 şi 2017 de guverne cu coloraturi diferite politice, astfel de politici de relaxare fac dificilă încadrarea în continuare în criteriile nominale”, a susținut Lazea.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. In cazul asta ar trebui ca unele tari din zona EURO sa iasa numaidecat de acolo, caci nici ele nu indeplinesc criteriile. Franta, se aude?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.