România se împrumută tot mai scump

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a crescut din nou în luna august 2021, până la 3,72%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. În februarie 2021 rata a coborât la 2,65%, dar în luna iulie era deja 3,24%.

Încă nu suntem la nivelul de aproape 5% atins în luna aprilie 2020, însă trendul este crescător. Majorarea costurilor de împrumut ar trebui să ne dea de gândit din perspectiva evoluției datoriei publice, care se îndreaptă spre pragul de 50% din PIB. Percepția piețelor internaționale de capital în ce ne privește s-a înrăutățit după ce am fost avertizați de CE în privința deficitului excesiv și ni s-au solicitat măsuri de îndreptare a situației. Practic, în următoarele decenii, românii vor trebui să plătească mai scump pentru împrumuturile luate azi pentru acoperirea cheltuielilor.

Rata dobânzii pe termen lung este calculată ca medie lunară (fără a fi ajustată sezonier) și se referă la randamentul titlurilor guvernamentale tranzacționate pe piața secundară, inclusiv taxele, cu o maturitate reziduală de circa zece ani. Criteriul Maastricht pentru adoptarea euro cere un nivel maxim de cel mult două puncte procentuale peste media celor mai performante trei state iar România nu mai îndeplinește în prezent acest criteriu. De altfel, țara noastră are una dintre cele mai mari rate ale dobânzii din UE.

În perioada ianuarie – iulie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6,058 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 95,931 miliarde de euro la 31 iulie 2021 (72,7 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,3 la sută față de 31 decembrie 2020.

Finanţele au anunțat că necesarul de finanţare în 2021 este de 131 miliarde lei (în jur de 26,4 miliarde de euro): 80 miliarde de lei pentru deficitul bugetar şi 51 miliarde de lei pentru rostogolirea datoriei vechi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4575 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Romania TREBUIE sa nationalizeze resursele naturale acum! corporatiile sa plateasca taxe si impozite in Romania. Repornirea agriculturii. Sprijinirea taranilor si a oamenilor care vor sa munceasca liber. eradicarea VENITURILOR SI PENSIILOR SUPER-NESIMTITE – A CELOR CARE SUNT SCLAVII SECURIMII SI CAPUSEAZA TARA SI BUZUNARELE ROMANIEI CARE SE IMPRUMUTA PENTRU EI – ANGAJATII DIN STRUCTURI PARASTATALE !! TREZITI-VA FRATILOR ! ROMANIA ESTE O TARA FRUMOASA SI BOGATA! NU AVEM CUM SA FIM NICI INDATORATI SI NICI INFOMETATI INTR-UN ASEMENEA TINUT! DOAR ROMANII SUNT TINUTI IN SARACIE SPRE EXTERMINARE PENTRU CA TARA SA FIE DESTRAMATA DE SLUGILE STRAINILOR!

  2. Atata timp cat javrele au pus ca gaj salariile si pensiile majoritatii pentru a face imprumuturi pe banda rulanta, inseamna clar: parte din cetatenii romani trebuie sa dispara prin orice metode: inanitie, saracie, boli, vaccinati cu orice si pot continua! Este logica reala cu care se joaca javrele politice in fata straineziei! Cred ca acum 2-3 ani, scriam ca la emisiunile tv din Romania se analizeaza si gestioneaza nonstop pensiile, incat din strainatate se intelegea ca pensiile sunt uriase in Romania si guvernul incearca sa scoata cateva procente sau sa le plafoneze si pensionarii nu vor! Asta e minciuna crunta pe care se bazeaza Citu si guvernul lui pentru imprumuturi grase? Asta inseamna sa fii idiot, sau mincinos in guvernul romanesc, sa ii duci in eroare pe partenerii tai strainiezi! Copie xerox din americuta ca reforme!

  3. Incep sa banui tot mai mult ca nea Citu-Mitu e dependent de ,,linute,,numite imprumuturi,la fel ca betivanii sau aurolacii..Pur si simplu are nevoie de cate o ,,linuta,,de imprumuturi,de preferat cat mai mari, pentru a iesi din sevraj si a se simti bine pana la urmatorul imprumut.Tipul e clar ca are nevoie de ajutor de specialitate.Asta se ,,drogheaza,,pe seama unei tari intregi..Pas cu Pas.Imprumut cu Imprumut.Ghinion.

  4. Asasinul Economic Manole – Mugur Isarescu pe numele sau de scena – il foloseste pe Analfabetul Stalinist Adrian Vasilescu, Maciucarul BNR atunci cind este Nevoie „Sa-i trinteasca o Inflatie” ca sa-l parafrazez pe Analfabetul Stalinist de 84 de Ani care infiera taranii cu articole in Scanteia care refuzau sa intre in Colectivizare in anii 60.
    Manole e „Junior” la numai 72 de Ani este Singurul Guvernator al unei Banci Centrale neschimbat de peste 30 de Ani.
    Oare de CE?!?

  5. Mereu mai scump!Vorba crestinului: „Isus mai scump mi-e ca orice/El e averea mea”

  6. România va dispărea ca țară în 3 ani. Se va fărâmița. La ceea ce se întâmplă azi nu poate exista un alt deznodământ.

  7. Trădătorii și nemernicii de politicieni români au pus tara pe butuci.Ceausescu nu a lăsat nici o datorie ,acum avem 132 miliarde.Probabil tara se va dezmembra

  8. Dar de ce se imprumuta Romania daca cretinul ala de prim ministru Citu spune ca economia romaneasca duduie? A tunat si i-a adunat, doi cretini congenitali, unul prim ministru si altul presedinte doar de forma, in realitate conduce Sandra Pralong.

  9. O fi invatat metoda cand a tepuit banca aceea din State…s-o fi gandit ca daca i-a mers atunci cand era „student”,acum,cand e premier de ce sa nu-i mearga…mai ales ca acum are si gaj:o tara intreaga,nu? temeinice „studii”a mai facut in SUA…

  10. Luam sa platim dobinda? Da pentru ca aia ne dau hirtie tiparita nu aur. Acesti destrabalati au tara in mina?

  11. 51 de miliarde de lei pentru „rostogolirea” datoriei vechi…adica 12 miliarde de dolari anual trebuie sa arate statul zis roman camatarilor, daca vrea sa apuce votarea bugetului.
    In sfarsit, rar se aude astfel de termen lamuritor pentru cetateanul nedeprins cu maiestria finantelor: rostogolire. Adica platesti doar dobanzile, anual, fara sa reduci datoria cu niciun cent: UN FEL DE DIJMA platita de poporul roman SI ASA FOARTE BOGAT, nu-i asa…? Un fel de taxa pe smecherie platita anual catre camatarii internationali, care abia asteapta sa „ajute” statul cu inca niste imprumuturi din pix.
    Datoria de stat este cea mai sigura investitie pentru ei din cate exista: daca statul nu poate plati, se dezintegreaza. Dispare Romania daca poporul nu-si achita „rata” anuala.
    Iata de ce orice functionar dintr-un astfel de stat arestat, capturat, piratat datoreaza ascultare in primul rand creditorului, si nu poporului. Creditor care este de facto ADEVARATUL STAPAN AL TARII.
    Felicitari pentru lamuriri, Cotidianul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.