România se obligă, prin lege, să furnizeze tehnică militară Ucrainei

Acordul de cooperare în domeniul militar semnat, anul trecut, de miniștrii Apărării din România și Ucraina se transformă în lege. Dacă se va aproba, proiectul de act normativ va presupune furnizarea de echipamente, tehnică militare și schimbul de informații de tip militar între cele două țări, precum și extinderea  cooperării și către alte domenii de interes reciproc. Reamintim că România este stat NATO iar Ucraina nu, mai mult, țara vecină se află, pe linia Donbass, într-un conflict cu separatișii susținuți de Moscova. Acest conflict a demarat după ce rușii au înglobat Crimeea în Federația Rusă, în urma unui referendum popular. Deocamdată, cele două părți sunt sub un armistițiu fragil, dar luptele au dus, în ultimii 7 ani, la pierderea a peste 10.000 de vieți de ambele părți.

La momentul semnării acordului dintre miniștrii Apărării din România (Nicolae Ciucă) și Ucraina (Andrii Taran), comunicatul transmis presei relata despre chestiuni mai generale, precum întărirea cooperării bilaterale pentru dezvoltarea de proiecte comune în domenii cum ar fi achiziția, reparația și modernizarea de armament și de tehnică militară, cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnico-militar și schimbul de informații și de experiență în standardizarea, codificarea și controlul calității tehnicii militare”.  Ambasada Ucrainei, la rândul ei, preciza că„acordul interguvernamental stabilește baza legală pentru cooperarea tehnico-militară dintre cele două țări, simplifică procedura de achiziții publice în domeniul respectiv și permite extinderea parteneriatului dintre Ucraina și România care vizează consolidarea securității în regiunea Mării Negre”.

Acum însă, proiectul de lege vine cu elemente specifice care constituie obiectul cooperării. Cităm:

“Părțile vor încuraja și sprijini, potrivit legislațiilor naționale, întreprinderile, instituțțile și agenții economici în următoarele domenii:

–          Achiziția de armament și de tehnică militară în cadrul proiectelor comune și producția de armament și de tehnică militară, la cererea uneia dintre părți

–          Furnizarea de armament, tehnică militară și de alte echipamente în scopuri tehnico – militare

–          Reparația și modernizarea armamentului, tehnicii militare și furnizarea altor servicii în domeniul tehnico-militar

–          Vânzarea de licențe de producție a armamentului și a tehnicii militare asigurând sprijinul tehnic în producția lor

–          Activitatea comună de cercetare șI dezvoltare în domeniul tehnico – militar și schimb de rezultate

–          Schimbul de informații și de experiență în standardizarea, codificarea, controlul calității tehnicii militare în cadrul programelor comunce ale cooperării în domeniilor tehnico-militare 

România și Ucraina vor constitui o Comisie comună, din partea noastră participând reprezentanți ai Apărării, Economiei și Externelor, care vor asigura bunul mers al cooperării.

Potrivit proiectului de lege, niciuna din părți nu poate vinde unei terțe țări echipamentele, tehnică, licențele sau informațiile obținute ca urmare a acestei cooperări.

Puteți consulta aici întreg proiectul de lege al cooperării militare dintre România și Ucraina.

Recomanda [votes_up id=552013]
Mihai Soare 1349 Articole
Author

36 de Comentarii

  1. Dati-le orice, numai Bricul sa nu-l dati! Cu el ne vom apara cand vor veni rusii sa ne intrebe de sanatate…Vor fugi submarinele atomice si Suhoi-urile supersonice ca potarnichile, numai cand isi arata prova Bricul…

  2. Ati uitat ROSTOKUL pus in curmezisul bratului Sulina si inundarea satelor din delta ,blocarea navigatiei pe singurul brat maritim navigabil !;ati uitat miliardul de $ investiti in Krivoirog de care s-a ales praful !;ati uitat Insula Serpilor si procesul pentru platforma continentala ;ati uitat ucrainizarea fortata a romanilor din zona Cernauti si Herta; ati uitat cei sutele de romani impuscati cand au vrut sa treaca in Romania in zona Biserica Alba;Ati uitat bataia de joc a ucrainienilor in negocierile basarabenilor cu Rusia pentru Transnistria ?.
    Ce asteptati voi de la ucrainieni ?,Ucraina nu va recunoaste niciodata drepturile Romaniei de granita pe CEREMUS !! si NISTRU.Ce tehnica militara ,despre ce vorbim ?,noi romanii am cumarat doar fiare vechi ,industria de armament cea care a scapat Romania de datorii in vremea lui Ceausescu e ingropata demult.
    Mai Soare,n-ai purtat chipiu ,tea batut soarele in cap si acum bati campii.

  3. PNLeprele pot pune o coafeza la aparare ca sunt in stare de asa ceva ? adica de ce la Apele Romane se poate ? Peste tot se vor pune pe functii inalte PNLepre analfabete?

  4. Crimeea a fost DARUITA Rusiei pe vremea Ecaterinei cea Mare. Lasand istoria, cred ca aceasta actiune, daca va fi intreprinsa de slugoii noii oranduiri globale ne va aduce cu adevarat razboiul. RAZBOIUL DE SUBJUGARE A CELOR CARE NU SE SUPUN GLOBALIZARII SATANICE. Sincer, cred ca oamenii astia sunt inconstienti…Romania va fi camp de lupta si varf de lance, daca Rusia va porni razboiul. CREDETI CA „NATO” NE VA APARA PE NOI? „STATUL ROMAN” LUPTA IMPOTRIVA NOASTRA SI A TARII DAPAI „NATO” !! bideu se pare ca vrea nu numai anarhie mondiala, dar intr-adevar razboi. ar fi singura cale rapida de exterminare masiva a omenirii „in plus”. Romania tara bogata usor de praduit prin razboi. CHIAR NU MAI EXISTA NEGOCIATORI PENTRU ROMANIA SI ROMANI? SAU TOTI S-AU VANDUT NOII ORANDUIRI GLOBALE?

  5. Vindem deja cioara de pe gard. Sa vedem cine va vota o astfel de lege si apoi sa tropaim din copite.

  6. Eu zic sa le dati si Maramuresul, Bucovina si Delta si chiar toata Moldova(noastra) ca pe RM si-o iau singuri, in baza dreptului istoric. Sa fie si ucrainenii multumiti.

  7. Acordul interguvernamental bla bla. Asa e cand trebuie sa ia decizii importante cel mai incapabil si prost guvern, parlament, presedinte in cel mai prost moment si cea mai proasta situatie. S-a vazut anul trecut de ce-au fost in stare in plandemie Mandolina, de ce-ar ceva altfel din 2021-2025 cu Citu, Bogdan, Turcan sau alt PNList. Sau matrauca Alinuța Gorghiu.

    Cooperarea asta bilaterale nu ar trebui sa includa si drepturile romanilor din Ucraina? Daca nu sunt incluse, guvernul roman doar face ce-i cer niste state mai la vest. O mizerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.