
Ștefan Iordache, Regele Scamator
Astăzi, 3 februarie, Ștefan Iordache ar fi împlinit 80 de ani. A plecat la Domnul într-o zi mare – 14 septembrie 2008 – Înălțarea Sfintei Cruci. O zi a durerii, a Răstignirii, dar și a Luminii, a bucuriei Învierii.
„Ştefan Iordache – un histrion până în măduva oaselor, un scamatoriu, aşa cum îi spunea, premonitoriu, bunica sa. Biografia sa a dat splendoare regală profesiunii de actor. Timp de 40 de ani nu a fost previzibil, nu a fost repetabil, a rămas mereu o surpriză. Pentru el, singurul hobby era viaţa. Ştia să se uite la un copil, la o femeie, la o floare, să trăiască fericit într-o curte cu iarbă şi pomi.
Iisus în Maestrul şi Margareta, după Mihail Bulgakov. Regia: Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic
În Titus Andronicus, de Shakespeare. Regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional din Craiova
«Cu un înger pe umăr şi un diavol în buzunar», senzual şi spiritual, exercita o fascinaţie aproape erotică asupra celor din jur: public, parteneri, prieteni. Numele lui este o emblemă. Acelaşi cu al Arhidiaconului Ştefan, întâiul mucenic creştin. Stephanos – în limba greacă – înseamnă coroană, cea cu care erau încununaţi învingătorii.
Ștefan Iordache și Radu Beligan
ȘtȘtefan Iordache și Gheorghe Dinică
În jocul cu viaţa, în jocul cu arta, în jocul cu moartea, a rămas Actorul – Rege.”
(din volumul REGELE SCAMATOR ȘTEFAN IORDACHE, autor Ludmila Patlanjoglu)
A lăsat moștenire creații antologice în teatru, film, TV, radio, motiv pentru care Marele Premiu al Galei TânăruluI Actor (UNITER) îi poartă numele, precum și Bursa care se acordă în fiecare an unui absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – Facultatea de Teatru. Cele două distincții sunt susținute financiar de familia artistului și de Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” sector 5.
Ștefan Iordache și Dan Pița
Premiat de Academia Română, în 1992
A fost un actor urias si a jucat in roluri care cereau o mare incarcatura emotionala. Si el face parte din generatia de aur a actorilor romani. O generatie cum Romania nu va mai avea niciodata.
Fara tine,suntem din ce in ce mai saraci din punct de vedere cultural ,Stefan! Dumnezeu sa te odihneasca in ceruri!