La 3.776 de metri altitudine
Sanctuarulse află aproape de vârful celui mai înalt munte din Japonia, la 3.776 de metri altitudine. De acolo, fotografa prinde în cadru răsăriturile, apusurile și capriciile vremii, iar în paralel le atrage atenția celor care urcă asupra unor condițiilor dificile, pe care cu greu le-ar putea găsi în altă parte, potrivit euronews.com.
Prima ascensiune a făcut-o pe când avea în jur de 30. O prietenă i-a sugerat să urce, apoi un post obținut i-a dat ocazia să rămână mai mult timp pe vârf și să fotografieze. Primul sezon nu a fost deloc ușor. Ueda își amintește că nu avea unde să se îmbăieze și se bucura de prea puțină libertate, iar pe vârf se perindau mulțimi de alpiniști. Peisajele au fost însă cele care au determinat-o să rămână.
„Când am coborât în sfârșit și m-am întors să privesc Muntele Fuji, toate acele priveliști mi-au revenit în minte dintr-odată și pur și simplu am început să plâng”, a povestit fotografa.
La ora 4.00, răsăritul
La sanctuar, unde lucrează acum, se trezește zilnic pe la ora 4:00, ca să nu rateze răsăritul. „Un asemenea peisaj nu poate fi creat”, a spus ea.
Ce o atrage cel mai mult este momentul în care privește răsăritul împreună cu oamenii sosiți de peste tot din lume. „Probabil nu există multe locuri unde toată lumea, oameni din toate colțurile lumii, privește în aceeași direcție și trăiește împreună același sentiment de uimire”, a mărturisit Ueda.
Vremea aspră, surprinsă în imagini
Pe lângă priveliștile spectaculoase, fotografiile lui Ueda redau și asprimea și imprevizibilitatea vremii de pe munte. Tiparele meteorologice ale Muntelui Fuji sunt puternic afectate de schimbările climatice provocate de om.
De regulă, primii fulgi de zăpadă cad pe vârf cel târziu la începutul lui octombrie. În 2024 însă, pe fondul creșterii temperaturilor, zăpada a lipsit de pe vârf până la începutul lui noiembrie. A fost cel mai lung interval fără zăpadă de la debutul înregistrărilor, în urmă cu circa 130 de ani.
Iarnă în plin sezon de ascensiune
Zilnic, Ueda notează temperatura și viteza vântului de pe vârf, iar datele le postează online, însoțite de clipuri video în care prezintă cum arată vremea acolo sus. Fotografa consideră că imaginile îi fac pe oameni să priceapă pericolele mai bine decât niște simple cifre. „Pe vârf, temperatura e ca în plină iarnă, în februarie”, a explicat ea.
Vântul poate să bată atât de tare încât mersul să devină imposibil, iar când vizibilitatea scade, condițiile se înrăutățesc considerabil. „Cred că mulți oameni pur și simplu nu se așteaptă ca vremea să fie atât de aspră”, mai spune Ueda.
La câțiva pași de vârf
În sezonul oficial de ascensiune, pe Muntele Fuji urcă mai mult de 200.000 de oameni. Pregătită printr-un curs de prim ajutor pentru zone izolate, Ueda a spus că a participat de mai multe ori la operațiuni de salvare în apropierea vârfului.
Printre cei pe care i-a întâlnit s-au numărat oameni cu hipotermie, care urcaseră fără haine potrivite, dar și alpiniști care, după o cădere, nu au mai putut merge mai departe.
Prin informațiile transmise în timp real, fotografa își dorește ca oamenii să aibă o imagine mai clară despre ce îi așteaptă sus.
„Pe vârf nu există camere web sau ceva de genul acesta, așa că vreau să fiu eu cea care transmite aceste condiții”, a spus ea. „Fac asta pentru că sper că, văzând condițiile reale, oamenii vor deveni mai conștienți de importanța siguranței”, explică Megumi Ueda.
Cele două fețe ale muntelui
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața pe versanții Muntelui Fuji în sezonul de ascensiune din acest an, potrivit presei japoneze.
Documentarea Muntelui Fuji presupune să prezinți atât frumusețea, cât și pericolul de pe munte, spune Ueda. „Vreau să mă gândesc în continuare la cum putem face ca toată lumea să se poată bucura de urcarea pe munte în siguranță și să se întoarcă teafără acasă”, conchide fotografa.