România la Tokyo: papanași, diplomație și rigoare niponă. Confesiunile ambasadorului de la Tokyo INTERVIU

La mii de kilometri de casă, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Japonia, H.E. Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi, nu  uită de România. Chiar și în aceste condiții, sau, mai ales de aceea, diplomatul luptă să arate că România are un potențial uriaș de a deveni un „ținut magic” pentru publicul nipon, dacă își păstrează rigoarea și consistența.

Ambasadorul povestește cum dorul de România se vindecă și cu papanași de la Kurasushi, și cu mititei la „La Mihai” sau o lumânare aprinsă la bisericuța maramureșeană de lângă Fuji.

Japonezi învățați să danseze hore

Cotidianul.ro: Trăiți într-o lume complet diferită de România. Familia este cu dvs. în Japonia sau duceți această misiune diplomatică singur? Cum arată serile în care liniștea Tokyo ului apasă mai tare?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Pe lângă prezența familiei – fetele mele studiază în Japonia – avem șansa unei comunități românești foarte active în Japonia. Ne întâlnim săptămânal, împreună cu partenerii niponi. La concerte, seri literare, dezbateri, degustări de vin, ateliere de gastronomie. România e foarte prezentă în viața echipei de la ambasadă. Uneori, o descoperim și o înțelegem mai bine aici decât acasă.

Un exemplu: am găzduit, alături de comunitate, două evenimente în care cunoscătorii folclorului i-au învățat pe oaspeții japonezi hora. A fost și pentru mine o inițiere în tainele horitului. La fel, când trebuie să mă pregătesc pentru o prezentare sau un interviu despre România pe teme mai specifice, învăț lucruri noi. Asahi TV mi-a solicitat un interviu despre ceramica de Horezu. Am descoperit atunci multe idei neștiute, deși mă consideram un pasionat de Horezu.

Cât despre serile liniștite din Tokyo, fusul orar nu le permite. Când la Tokyo este ora 22:00 sau miezul nopții, în România sunt abia orele 16:00 sau 18:00, deci poți avea un vârf de telefoane și mesaje. Lucrurile foarte importante se pot întâmpla și la 2 sau 3 dimineața.

Cotidianul.ro: Ce faceți când vă lovește dorul de România? Aveți un ritual, un loc, un gust care vă salvează?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Dacă vorbim despre gusturi, e relativ simplu, pentru că suntem foarte prezenți aici din perspectivă gastronomică. Dacă vrei papanași, mergi la Kurasushi, un lanț foarte popular de fast-food nipon. La începutul anului am introdus în rețeaua de restaurante Taste the World un meniu românesc complet. Acesta a fost compus din ciorbă de perișoare, mămăligă, fasole bătută, murături, cașcaval pane, papanași, vin. La jumătatea lunii iulie, supermarketul National Azabu a găzduit Zilele României. Au fost degustări de dulceață cu nuci, de vin. La standul de dulciuri și cozonaci s-a epuizat tot stocul în trei zile.

În luna octombrie, când am organizat Ziua Recoltei la Tokyo, am văzut o coadă incredibilă la sarmale și mititei, la fel, totul epuizat în câteva ore. Punem foarte mult accent pe diplomația culinară, pentru că Japonia este campiona absolută în acest domeniu prin „diplomația sushi”.

Biserică românească în Tokyo și cimitir ortodox lângă muntele Fuji

O doamnă din România care locuiește aici de câteva decenii, doamna Mari Sato, mi-a propus să realizăm câteva filme pentru social-media din Japonia în care să arătăm cum se pregătește salamul de biscuiți, cum se fac papanașii, laptele de pasăre etc – și am făcut-o cu plăcere. E foarte important să rămânem relevanți pentru tinerii niponi. În plus, mă bucur că avem un producător român care a reușit de anul acesta să aducă palincă în Japonia, ca produs omologat aici. Are un mare succes pentru că propune și o poveste despre Transilvania.

Dacă vorbim despre locuri și ritualuri, trebuie spus că avem o biserică ortodoxă românească în Tokyo, cu un preot foarte activ, părintele Daniel Corîu. El s-a asigurat că există și un cimitir ortodox în Yamanashi, lângă muntele Fuji, bucurându-se de parteneriatul cu un templu budist. Recent, a ridicat acolo o bisericuță din lemn în stil maramureșean.

Deci, revenind la întrebarea dumneavoastră, când îmi este dor de România pot merge la Kurasushi pentru papanași, la restaurantul românesc „La Mihai” pentru mititei sau la bisericuța maramureșană de lângă muntele Fuji pentru a aprinde o lumânare.

Învățarea limbii japoneze seamănă cu escaladarea muntelui Fuji

Cotidianul.ro: Vorbiți japoneza? Cât de greu a fost să o învățați și ce cuvânt v-a emoționat cel mai mult când l-ați înțeles?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Limba japoneză are o capacitate foarte mare de a surprinde emoții sofisticate, complicate. Seamănă poate cu limba română din acest punct de vedere. V-aș da două exemple care amintesc puțin de „dorul” nostru. Nagoriyuki, „zăpada rămasă”, este textual zăpada târzie, care refuză să se topească după ce a venit primăvara. La figurat, desemnează sentimente (tristețe, melancolie) care persistă dupa un eveniment emotional. Sau cuvântul sabishii – tristețe, cu două moduri de scriere în Kanji – 寂しい și 淋しい. Prima este tristețea în sensul larg, pe care îl regăsim și în română sau engleză. Al doilea mod implică o formă de tristețe care include melancolia, tânjirea, regretul.

În privința utilizării japonezei, ca majoritatea ambasadorilor de aici, mă limitez la formule de introducere, de politețe în întâlnirile oficiale. Japoneza e o limbă foarte complexă, mai ales când e vorba de rang și protocol. De aceea, nu e recomandat unui diplomat să încerce să exprime idei foarte precise, uneori tehnice sau juridice, într-o limbă pe care nu o stăpânește la nivel nativ. Într-un fel, învățarea limbii japoneze seamănă cu escaladarea muntelui Fuji. Cu cât ești mai aproape de vârf, cu atât e mai greu, aerul e mai rarefiat.

Începi cu alfabetul Hiragana și, când te bucuri că ai reușit, trebuie să înveți un alt alfabet, Katakana. Când te bucuri că ai izbutit și asta, începi să înveți un sistem cu totul nou de scriere, logografic, Kanji, în care un semn echivalează cu un cuvânt. Un începător stăpânește până la 100 de kanji. Un cunoscător bun 2000, un învățat peste 5000. Și prin caligrafie, inclusiv cea inspirată de budismul Zen, poți contempla un Kanji vreme de o oră, respirând într-un anume fel, într-o stare emoțională specifică.

Cotidianul.ro: Cum reușiți să rămâneți „român” într-o țară atât de diferită? Ce vă ține ancorat?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Să poți trăi o perioadă într-o altă cultură este un privilegiu care te poate îmbogăți sub raport uman, și de care trebuie să te bucuri cu deschidere, curiozitate, respect. Eu mă simt foarte bine respectând codul cultural din Japonia. De la modul în care saluți, mai degrabă prin înclinare, la modul în care aștepți trenul într-o ordine perfectă, sau de la mâncatul cu bețișoare la abordarea mai metaforică și gentilă a unor subiecte. Fac toate aceste lucruri fără efort, sunt forme rafinate de civilizație. E și foarte natural să le fac pentru că întreaga societate funcționează așa.

Când mă sui însă în avion și aterizez în Europa sau Orientul Mijlociu, chiar înainte de a ajunge în România, redevin la fel de natural un european – ceva mai expansiv, mai direct. E adaptare culturală. Și te poți simți bine în ambele culturi, la fel cum poți scrie la fel de precis folosind alfabetul latin sau alfabetul japonez. Ceea ce vreau să spun este că nu trebuie făcut un efort special pentru a rămâne român, european, japonez, pentru a sta ancorat într-o identitate. Identitatea este stabilă și „te așteaptă” chiar dacă, o perioadă, te bucuri de frumusețea unei alte culturi din interior.

Cotidianul.ro: Cum selectați proiectele culturale care reprezintă cel mai bine România în Japonia, având în vedere diversitatea tradițiilor și regiunilor noastre?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Publicul japonez e foarte rafinat și divers. Când vine vorba de cultură, totul e la cel mai înalt nivel. Fie că vorbim despre proză, teatru, jazz, cinema, balet sau ceramică. Pe de altă parte, același public e foarte interesat de lucruri specifice, chiar tehnice, precum bisericile din lemn din Maramureș, ceramica de Horezu, torsul firelor și țeserea pânzei pentru ie. Avem așadar un criteriu calitativ și un criteriu traditional-reprezentativ.

Mai trebuie spus că foarte importantă e și capacitatea proiectelor de a atrage finanțare și parteneriate. Ambasada poate oferi suport logistic limitat, iar costurile pentru avion, cazare, transport intern în Japonia sunt mari. Ne-a ajutat enorm că am reușit să operaționalizăm Institutul Cultural Român din Tokyo din 2025 și că avem colege cu experiență în managementul cultural. Au reușit să aducă la în Japonia mari valori, de la Opera Română la Madrigal, de la tineri câștigători ai festivalului George Enescu la maeștri ai naiului.

Cotidianul.ro: Ce elemente ale culturii românești sunt cel mai ușor de „tradus” pentru publicul japonez și care sunt cele mai greu de explicat?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Cred că semănăm când vine vorba despre raportarea la familie.  Autoritatea simbolică a tatălui e dublată de un cult pentru mamă, o dragoste și pioșenie profunde pentru Oka-san(お母さん – mama). Există multe asemănări nebănuite în privința gândirii magice din folclor – spiritele pădurii, ielele, kami. Probabil pentru că Japonia, ca și România, e o țară cu păduri abundente, care au generat legende și credințe comune. Templele shinto sunt spații de trecere între orașul profan și codrul sacru, așezate exact la liziera pădurii.

Am observat că publicul japonez empatizează și cu setea puternică de libertate a unui est-european ca mine. Când vorbesc aici despre lupta celor din România și a vecinilor noștri din blocul socialist pentru democrație în 1989, despre rezistența împotriva regimului comunist care fusese impus de tancurile sovietice în 1945, despre pasiunea cu care noi apărăm azi Uniunea Europeană, e vizibil că publicul nipon mă înțelege și mă aprobă. Poporul japonez e puternic atașat de valori precum libertatea, democrația, drepturile omului.

E mai greu de explicat aici, în Japonia, tot ce e excepție de la rigoare și de la spiritul procedural. Cred că mi-ar fi greu să explic un concept precum „hatârul”, care îi era foarte drag lui Nicolae Steinhardt. Sau chiar „hazul de necaz” – lucrurile serioase sunt serioase, lucrurile amuzante sunt amuzante.

Pe noi, românii, Japonia ne va surprinde întotdeauna

Când susțin conferințe în universitățile nipone și încerc să explic japonezilor diferențele de mentalitate dintre noi, ofer mereu exemplul invaziei mongole, pentru că e o experiență care ne unește și, în același timp, ne desparte în absolut. În diferite etape istorice, raidurile de cucerire ale redutabilei armatei mongole au plecat atât către vest, spre Marea Neagră, cât și către est, spre Japonia.

Diferența este că regiunea actualei Românii era plasată pe un coridor major de trafic al popoarelor migratoare. Aceștia ajungeau aproape invariabil în zonele noastre de câmpie și deal și întrerupeau ciclul de dezvoltare istorică. Gândiți-vă că la noi încă existau raiduri mult după Renaștere, Reformă, cînd Occidentul cunoștea Iluminismul. Când însă mongolii au încercat să invadeze Japonia, caracterul insular al țării a făcut imposibil demersul.

Japonia este profund diferită

Cu alte cuvinte, statele românești au fost nevoite mai mereu să înceapă de la capăt, să reconstruiască de la zero sau să cunoască schimbări profunde de regim. Noi am fost mereu pe fugă, a trebuit să recuperăm întârzieri istorice. Prin experiența sa insulară, Japonia este profund diferită. Ea nu a cunoscut rupturi și schimbări bruște. A crescut temeinic, organic, a avut întotdeauna reperul Casei Imperiale. Și a atunci când a decis, în epoca Meiji, că are nevoie de modernizare, a reușit să o facă solid, cu rădăcini puternice.

La fel, când un oraș afectat de un cutremur trebuia să o ia de la capăt, să fie reconstruit, lecția era întotdeauna să construiești lucruri mai solide. Din acest motiv, pe noi, românii, Japonia ne va surprinde întotdeauna prin rigoare, un cult al procedurii și sistematizării și un sentiment că timpul are răbdare. Te adaptezi foarte repede la acest sistem în care lucrurile sunt clare și previzibile dacă respecți regulile.

Dracula și în Țara Soarelui Răsare

Cotidianul.ro: Știu că elevii de la Honmura v-au cerut detalii despre acvila din stema României, despre Delta Dunării sau albastrul de Voroneț. Ce spune acest nivel de curiozitate despre felul în care Japonia se raportează la România?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Copiii și tinerii japonezi cărora le vorbesc despre România sunt foarte serioși și meticuloși. E o trăsătură a societății nipone care se regăsește de la cel mai înalt și matur nivel, până la copii. Să vă dau un exemplu: participam la o discuție cu guvernatoarea orașului Tokyo, doamna Yuriko Koike, un politician de mare anvergură, parlamentar vreme de 24 de ani, în trecut ministru al Apărării sau al Mediului. Fiind eu acolo, discuția a ajuns spontan la România și cineva a început să vorbească despre Dracula.

Înainte să intervin cu lămuriri despre Dracula – care rămâne după părea mea un brand util pentru a încuraja curiozitatea despre România, chiar dacă îl utilizezi doar pentru captatio benevolentiae, venind apoi cu explicații istorice corecte – a luat cuvântul chiar guvernatoarea Koike. Domnia sa a clarificat cu detalii diferențele dintre mit și realitate pe subiectul Dracula-Vlad Țepeș. Am fost foarte impresionat – așa cum sunt impresionat la întâlnirile cu cei mici. Chiar și elevii de 9-10 ani se pregătesc temeinic când se văd cu un ambasador. Pun întrebări tehnice, își notează răspunsul, cer lămuriri suplimentare.

Trebuie să oferim și noi corectitudine și seriozitate

Niciodată nu te poți relaxa, oricând poate veni o întrebare care să te ia prin surprindere. Spre exemplu: Ce lungime avea podul lui Apolodor din Damasc sau câte specii de pelican trăiesc în Delta Dunării.

Dar trebuie să înțelegem un lucru. Japonezii de orice vârstă arată această curiozitate pentru orice cultură dispusă să se lase descoperită. Este responsabilitatea și datoria noastră să câștigăm și să păstrăm această atenție fiind proactivi, deschiși. Trebuie să oferim prezentări interesante, promovându-ne geografia, istoria, businessurile. Și responsabilitatea continuă după ce noi, aici, la ambasadă, reușim să convingem publicul nipon să facă turism sau afaceri în România. În schimbul curizității și seriozității cu care suntem priviți, trebuie să oferim și noi corectitudine și seriozitate. Pentru publicul japonez, România are un potential fantastic de a fi un ținut magic, plin de legende, parfum medieval sau bizantin. Totuși, e nevoie de consistență și rigoare în ceea ce promitem și oferim.

Cotidianul.ro: Evenimente precum „Japan–Romania Fusion Energy Platform” arată un interes crescut pentru colaborări tehnologice. Ce domenii economice au cel mai mare potențial de creștere?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Vă pot spune domeniile pe care le-am stabilit pentru Forumul Inovației România-Japonia din acest an tocmai pe baza potențialului de creștere, al sinergiilor și compatibilităților. Acestea sunt tranziție și securitate energetică, infrastructură pentru gaze și electricitate, hidrogen, stocare, decarbonizare, lanțuri de aprovizionare farmaceutice și medicale, securitate sanitară, științele vieții, reziliența achizițiilor, tehnologii agricole, securitate alimentară, lanțuri de aprovizionare strategice, transformare digitală, AI, IoT, software, securitate cibernetică, cooperare în domeniul tehnologiilor avansate (deep-tech), cooperare industrială de înaltă tehnologie, infrastructură critică, orașe inteligente, digitalizarea serviciilor publice.

Cotidianul.ro: Programul MoonShotX include pentru prima dată o vizită în Japonia. Cum vedeți rolul ambasadei în conectarea ecosistemelor de inovație din cele două țări?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Cred foarte mult în rolul pe care o ambasadele trebuie să îl joace în promovarea businessurilor naționale. Orice ambasador activ din spațiul euroatlantic promovează cu mândrie capitalul national. O ambasadă înțelege corect cultura de business din ambele țări, are anvergura necesară, are foarte multe contacte.

Trebuie doar să fim creativi și proactivi, să arătăm mediului de afaceri din România și Japonia că ușile noastre sunt mereu deschise. Ne-am bucurat mult că MoonShotX a ales Japonia în 2026 și că plănuiesc o prezență și mai puternică anul viitor. Sper ca la Forumul Inovării de anul acesta, de la Tokyo, să convingem sute de oameni de afaceri din Japonia și România să ni se alăture Va fi cu siguranță cea mai mare ediție de până acum.

Există un interes foarte mare pentru ia românească

Cotidianul.ro: Cum contribuie activitățile comunității JaponIA ateliere de ii, tricotaj, ceramică — la consolidarea unei imagini autentice a României în rândul japonezilor?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Japonia este în același timp o țară foarte avansată tehnologic și o țară care prețuiește enorm cultura tradițională. Gândiți-vă cât de apreciate sunt la nivel global simbolurile Japoniei istorice – de la sushi și sake la samurai și katana, de la kimono la ritualul ceaiului sau haiku. Această apreciere internațională nu ar fi apărut dacă Japonia însăși nu și-ar fi prezervat cu mândrie tradițiile, dacă nu le-ar fi ținut vii.

Prețuirea publicului nu se oprește însă la propriile tradiții. Respectul și curiozitatea sunt la fel de mari și atunci când vine vorba despre istoria altor popoare. Există un interes foarte mare pentru ia românească, de pildă – și comunitatea noastră participă la parada anuală a costumelor tradiționale de la Yokohama.

Am organizat, tot cu sprijinul comunității, și o prezentare fusion kimono-ie, rugându-i pe artiști să exploreze potențialele complementarități. Tot membrele comunității de românce JaponIA au avut și inițiativa extraordinară de a lucra vreme de aproape un an, în reuniuni lunare la ambasadă, o ie superbă, care respectă toate elementele autentice. Acum este expusă la loc de cinste în salonul ambasadei.

Firește, atunci când organizăm seri de folclor, în care prezentăm dansuri tradiționale, instrumente musicale vechi, mâncăruri sau vinuri românești, tot pe comunitate ne bazăm. Și suntem foarte norocoși, pentru că ne bucurăm de o comunitate foarte pasionată de românescul traditional, autentic, și cu o cultură impresionantă, academică aș spune, în acest sens.

Cotidianul.ro: Care sunt cele mai frecvente prejudecăți sau neînțelegeri pe care le întâlniți în Japonia despre România și cum le demontați?

Dr. Ovidiu-Alexandru Raețchi: Nu simt o prejudecată sau o neînțelegere anume, doar multă deschidere și curiozitate. Am învățat însă că un lucru suprinzător pentru publicul nipon, și care trezește imediat un mare interes, este latinitatea noastră. Obișnuiesc, din acest motiv, să îmi încep prezentările cu acest paradox al unei foartei scurte administrații romane în Dacia, cât și cu explicarea distanței relativ mari față de spațiile consacrate ale latinității din centrul și vestul Europei.

Și totuși, după o expunere directă de doar 165 de ani la administrația romană, românii au apărut în istorie ca un popor de limbă latină, care s-a raportat constant, în epoca sa modernă, la valorile culturale și politice ale lumii occidentale, dorindu-și un destin european pentru care am fost nevoiți să luptăm îndelung. Până am putut ajunge acolo unde ne-am dorit, în Uniunea Europeană și NATO. Această linie roșie din istoria noastră – dorința de sincronizare culturală cu marile centre europene, începând chiar cu perioada Imperiului Roman – este foarte interesantă pentru publicul nipon.