România, sub insultele unui demagog

Cvorumul pe care mizează Traian Băsescu spre a reveni la putere este unul dintre cele mai aberante argumente din viața politică actuală. Nu îl întrece nimic. Nici eternitatea regimului comunist, nici evenimentele politice din 1990. Cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu și-a câștigat scaunul prezidențial fără acest cvorum.

Niciunde în UE un referendum nu se bazează pe cvorum, ci pe rezultatele stricte ale votului. Decizia demiterii propusă de peste șapte milioane de voci împotriva președintelui suspendat sunt singura Curte Constituțională a României.

Traian Băsescu nu a obținut puterea printr-un examen, printr-un merit, printr-un summum de calități, ci printr-o confruntare electorală cu rezultate la limita limitei, de care a fost anexată frauda destul de bătătoare la ochi. Ca atare, un cetățean de bună credință și calitate ar fi demisionat imediat după rezultatul referendumului.

Numai dictatorii se află la putere împotriva majorității. Agățarea de scaunul prezidențial, implicând dezinformarea cancelariilor europene, cu atâta încrâncenare, tupeu, îl transformă pe Traian Băsescu într-o replică românească a lui Gadafi, Saddam Hussein sau Bashar al-Assad.

Majoritatea parlamentară care l-a susținut pe Traian Băsescu a dispărut. Populația României s-a lămurit cine este președintele suspendat, cel care se autointitulează într-un stil fascistoid fără dubii „șef al statului”, al tuturor. Visându-se proprietar al României, ca mai ieri Adrian Năstase, considerând cetățenii pe care are datoria să-i slujească niște marionete care sunt obligați să ia de bune propozițiile sale arogante, imperative, Traian Băsescu se lansează într-o postură de pericol public amintind fățiș de un alt dictator.

Parlamentul României ar trebui să ia în calcul întreaga rețea antidemocratică pe care o accesează Traian Băsescu, zguduind din temelii climatul instituțional și viața publică. Prin deciziile sincronice cu ale președintelui suspendat, Curtea Constituțională nu mai are nicio autoritate, autodizolvându-se moral și profesional. Unii dintre membrii acestei Curți au avut opinii publice care îi exclud din componența oricărei instanțe.

Instituția care ar trebui să garanteze spiritul democrației din filele Constituției s-a transformat într-un fel de instanță cu asesori ca în anii ‘50. Radicalismul lui Traian Băsescu poate avea unele justificări în realitatea politică actuală, însă nu are nicio legătură cu situația în care află propria sa activitate politică. După ce a semănat vrajbă, atmosferă securistică terifiantă, anagajând țara în datorii catastrofale, inclusiv fonduri de supraviețuire politică, dintr-o incapacitate funciară intelectuală de-a prezenta o altă ofertă și pentru a se menține vedeta nr. 1, acest personaj politic de doi bani trebuie să iasă din scenă. O coalizare a forțelor politice, civice, juridice trebuie să aplice voința milioanelor de oameni care nu mai suportă degradarea societății românești sub bagheta personajului care a compromis tihna minimă a acestei țări.

Folosind metodele propagandistice ale fostul regim comunist, ale Securității, sub protecția lui Traian Băsescu s-a racolat în instituțiile statului român o întreagă suită de scribi care să-i poarte vorbele în toate formatele media și în toate limbile lumii. Fenomenul părea oarecum la vedere de mai mulți ani, însă nu credeam să aibă o acuitate și o asemenea amploare după cum s-a arătat. N-ar fi rău ca jurnaliștii români să demanteleze această rețea, să arate lumii mercenarii care nu au nicio legătură cu jurnalismul de oriunde.

Pentru că o dictatură are filiațiile ei militarizante, președintele suspendat nu avea cum să nu dea cale liberă spre o gradare a jurnaliștilor de curte. În nu prea lung timp, dacă regimul nu se schimba, am fi avut batalioane de generali, colonei, iar presa liberă ar fi fost înlocuită cu jurnalele lor, finanțate de la buget, se-nțelege. Atmosfera de regim militar se regăsește cam în toate manifestările președintelui suspendat prin care revendică revenirea la Cotroceni.

Amenințări peste amenințări, insulte peste insulte, dispoziții peste dispoziții, instituțiile statului sunt sub coordonarea sa mai ceva decât propria familie, care n-ar accepta desigur un asemenea regim.

România se află sub amenințarea unui om susținut de un anturaj pestriț, tenace, tupeist, decis să merargă până la capăt. Nu-l interesează decât scaunul și sceptrul fără de care se simte un nimic. Revenirea lui la putere ar fi una dintre marile erori ale justiției, ale poporului, ale liderilor europeni. Cvorumul de la care se revendică l-a refuzat cu date indubitabile la preluarea celui de-al doilea mandat. Invocarea lui nu poate avea decât un efect devastator în cazul acestui corăbier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.