Romarm: Estimăm exporturi de peste 100 mil $

Romarm ţinteşte, pentru 2018, exporturi în valoare de peste 100 de milioane de dolari. Avem contracte în derulare pentru toate produsele din portofoliu. Bineînţeles, principalul client pe intern este Armata Română, dar avem colaborări şi cu ţări din toată lumea, inclusiv America de Nord, America de Sud, Asia , Europa. Cel mai bine se vinde muniţia, pentru că este consumabilă. Iar aici ne referim la gloanţe, cartuşe, bombe”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Hera, directorul de marketing al Romarm.

 Potrivit sursei citate, industria românească de armamant este, din 2011, în continuă creştere, cel puţin din perspectiva vânzărilor înregistrate de Romarm.

Din 2011 creştem semnificativ pentru că este o cerere foarte mare, din diferite motive, iar trendul de creştere pentru următorii doi ani, cel puţin, se va păstra”, mai spune Hera.

Acesta a adăugat că Romarm nu este o companie B to B ( (Busines to Business) ci Business to Government, astfel că destinatarul final al unui produs Romarm este guvernul unui stat.

Preconizăm că în 2018 vom avea vânzări, în ceea ce priveşte exporturile, de peste 100 de milioane de dolari. Vânzările externe reprezintă aproximativ 85% din cifra totală de afaceri”, a conchis Hera.

În perioada 16-18 mai, la complexul expoziţional ROMAERO, se va desfăşura a şaptea ediţie a Expoziţiei Internaţionale dedicată Industriei Aeronautice, Apărării, Securităţii Naţionale, Securităţii Cibernetice şi Securităţii Private (BSDA), care va reuni peste 200 de firme din 24 de ţări. În cadrul expoziţiei va fi lansat şi Monitorul Apărării, care aparţine trustului MEDIAFAX.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. In 2015 exportam armament de 160 milioane euro ir in anii 80 ,exportam de 700 milioane euro anual !Produceam nave de patrulare ,piese de artilerie,elicoptere si avioane ,IAR-93!Astazi probabil munitia e partea cea mai importanta a exportului,adica vax tehnologie!

  2. Marea majoritatea a fabricilor din industria de aparare au ajuns mormane de fiare vechi.Aici lucrau persoane incepand de la ingineri,maistri si muncitori foarte bine pregatiti.Aceste uzine erau repartizate pe intrg teritoriul tarii si au contribut din plin la plata datoriei externe a tarii.Acum importam tot felul de tehnica de aparare din toate tarile puternic industrilizate,dar deja ajunsa in stadiul de casare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.