Guvernul PNL a finalizat Planul național de relansare economică și-l va prezenta în fața președintelui Klaus Iohannis. La capitolul energie, se remarcă investițiile de 15,5 miliarde lei pe care Romgaz le are prognozate în perioada 2020 – 2025. Cu precădere, acestea vor fi direcționate către construcția de centrale electrice pe gaze și pe extracția de gaze din Marea Neagră, în parteneriat cu LukOil. La Liberty Galați (fosta Sidex), Alro Slatina, Chicomplex Borzești (Ștefan Vuza, care a preluat o parte din defuncta Oltchim), ar trebui să fie făcute centrale de către Romgaz. În plus, unități propria ar urma să fie ridicate la Iernut și Mintia. În plus, Romgaz va ridica de la zero o fabrică de metanol care ar costa circa 300 de milioane de euro, care are un studiu de fezabilitate în execuție.
Valoarea investițiilor programate în Sistemul Energetic Național pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producția de energie la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate. Pe categorii, este vorba de:
Energie verde. Parcuri eoliene onshore și offshore (2x300MW) – 4,6 mld. lei; noi capacități de producție hidro (Retezat, Vidraru, Mărișelu, Avrig, Bistra, Livezeni etc.) – 1,6 mld. lei.
Plan de restructurare și decarbonare 2020 – 2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A în valoare de 7,2 mld. lei;
Creșterea capacității de producție a energiei electrice pe bază nucleară cu cel puțin o unitate până în 2030 și prelungirea duratei de operare a Unității 1 cu încă 30 de ani.
Creșterea capacității liniilor de transport a energiei electrice și de interconexiune transfrontalieră – cca. 4,6 mld. Lei
Investiții în sistemul național de transport al gazelor naturale și pentru interconectarea cu sistemul internațional de transport – circa 9 miliarde lei.
@emil pribuleanu „Cu alte cuvinte, daca vreodata zboara vreo racheta dinspre Crimeea incoace, multumiti celor ” care au adus pe teritoriul nostru instalatii militare USA/NATO. Fara nici un folos pentru noi reprezinta insa singurele tinte pe care un potential adversar al USA le-ar dori distruse de pe teritoriul nostru . In rest am distrus sau am dat degeaba, cui a vrut si a platit parandaratul la decidenti, tot ce ar prezenta un interes economic Strategic drumul spre stramtori si Balcani nu mai prezinta nici un interes , ca atunci cand tarul Petru si-a scris testamentul, iar drumul spre Germania si Atlantic trece prin Polonia