Romgaz și SOCAR au semnat un memorandum 

SNGN ROMGAZ SA și SOCAR, compania națională petrolieră a Republicii Azerbaidjan, au semnat miercuri, la București, un Memorandum de Înțelegere care pune bazele unei noi colaborări între cele două companii.

Prin acest Memorandum de Înțelegere cele două companii oficializează intenția lor de a explora oportunitățile de dezvoltare în comun a unui proiect de gaze naturale lichefiate la Marea Neagră. Proiectul ar consta într-un terminal de lichefiere a gazelor naturale şi un terminal de regazeificare precum și alte instalații și facilități necesare în scopul transportului de gaze din zona caspică în România.

Companiile semnatare își propun să inițieze elaborarea în comun a unui studiu care să identifice fezabilitatea tehnică, financiară și comercială a unui asemenea proiect, iar în baza rezultatelor acestuia să demareze negocieri în vederea încheierii unui acord
privind termenii și condițiile de dezvoltare a proiectului GNL Marea Neagră.

În contextul energetic actual, inițiativa celor două companii reprezintă o nouă oportunitate de asigurare a accesului pieței din România și a celor din regiune la resurse de gaze naturale din zona Mării Caspice cu impact pozitiv semnificativ asupra siguranței energetice a statelor din Europa Centrală și de Sud-Est.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.