Romsilva îl va da în judecată pe directorul care și-a acordat ilegal bonusul de 100.000 €

Decizia vine după raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului.

Romsilva îl va da în judecată pe directorul care și-a acordat ilegal bonusul de 100.000 €

Sursa FOTO: gov.ro

Decizia vine după raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat joi că Romsilva îl va acționa în instanță pe fostul director Teodor Țigan, care și-a acordat ilegal un bonus de pensionare de 100.000 de euro. 

Raportul Corpului de Control arată că în 2024 Direcția Silvică Arad a închis bilanțul cu pierderi de aproximativ 15 milioane de lei. Problemele au continuat și în primele șase luni din 2025, iar unele investiții raportate nu există în realitate, potrivit Dianei Buzoianu.

„În primele şase luni al anului 2025 deja au fost acumulate pierderi de 12 milioane de lei”.

Ministra a explicat că decizia de pensionare nu a fost transmisă către Romsilva, ci către Ocolul Silvic Bârzava.

„Această decizie de pensionare a fost trimisă nu către Romsilva, adică sediul central, aşa cum ar fi trebuit să fie făcut, ci s-a trimis către Ocolul Silvic Bârzava. Acest Ocol Silvic nu a anunţat mai departe Romsilva”.

Cea mai gravă abatere a fost în decembrie 2023, când bonusul a fost solicitat și aprobat de un director economic.

„Acest bonus ar fi trebuit să fie cerut, ierarhic superior către directorul general de la Romsilva. În schimb, directorul direcţiei silvice Arad a decis să-şi depună cererea pentru bonusul de pensionare de 100.000 de euro către directorul economic din direcţia silvică Arad”, a mai adăugat Buzoianu.

Ministra a precizat că raportul va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și conducerii Romsilva.

„Prejudiciu pe zona de salariu e 770 de mii de lei”, a adăugat Diana Buzoianu.

Cine este Teodor Țigan

Teodor Țigan a fost director general interimar al Romsilva în perioada 2020-2022 și a revenit în atenția publică după ce o anchetă a jurnaliștilor Rise Project a dezvăluit că acesta a încasat bonusul de pensionare de 100.000 de euro în decembrie 2023, fără ca Romsilva să fie informată.

Conform declarației sale de avere, depusă în martie 2025, Țigan deține șase apartamente și trei case în județele Arad și Bihor, cinci terenuri agricole și cinci terenuri intravilane în județul Arad, arată Hotnews.

Ulterior, fostul director a solicitat prelungirea contractului de muncă până în iunie 2025. Noua conducere Romsilva a decis să-i înceteze contractul la Direcția Silvică Arad, deoarece bonusul de pensionare fusese deja plătit.

În luna aprilie 2025, Teodor Țigan a dat în judecată Romsilva și a cerut anularea deciziei prin care nu i s-a mai prelungit contractul, precum și plata salariilor până în iunie 2025, calculate cu rata inflației și dobânda legală aferentă.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Dosarul ac ar fi trebuit sa fi avut, pana acum, diverse termene consumate. Cand e vorba de sinecurile lor nu ser prea grabesc. Activi sunt doar cand e vorba de cotetul lui Grivei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.