Un număr de 18.547 de pomi de Crăciun vor fi scoşi la vânzare de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, în sezonul sărbătorilor de iarnă, potrivit unui comunicat de presă transmis.
Dintre aceştia, 13.902 sunt din specia brad, iar alţi 4.645 sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.
„Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, un număr mai mic fiind recoltaţi din suprafeţele de fond forestier regenerate natural, care au o densitate foarte mare. Direcţiile şi ocoalele silvice din cadrul Romsilva vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, prin vânzarea directă. Valorificarea către operatori economici se va face numai în limita excedentului”, se arată în comunicatul Romsilva.
Preţurile la achiziţia directă, de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun, specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri, şi ajung la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între doi şi trei metri.
„Pomii de Crăciun sunt vânduţi la sediile ocoalelor silvice, în special cele din zonele de munte şi deal, iar persoanele fizice au prioritate la achiziţionarea acestora. Ocoalele silvice oferă, la cerere, pomi de Crăciun cu rădăcină protejată sau la ghiveci, care pot fi replantaţi, o soluţie recomandată. Această opţiune include costuri suplimentare. De asemenea, în cazul în care unităţile din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva vând pomii de Crăciun în pieţe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare şi depozitare vor fi incluse, suplimentar, în preţul final de vânzare”, notează sursa citată.
Romsilva administrează circa 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
Instituţia administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare, precum şi 12 herghelii de stat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Se va taia de 10 ori mai mult pe aceleasi acte. Mafia din padurile tarii este un flagel national. Poate ca Georgescu va face schimbari radicale si in acest sector.
Imi pare rau, dar nu sunt de acord cu taierea copacilor. N-am fost niciodata. Daca i-ati auzi cum tipa, nu v-ati mai atinge de un fir de iarba, in viata voastra! Cateva crengi aranjate frumos, cu podoabe, da. Sa miroasa frumos in casa – a copac, a Mos Craciun. Nu sunt de acord cu taierea acestor copaci care cresc atat de indelungat. Multi taie doar varfurile am vazut. Dar chiar si asa. Nu stiu, pentru mine, poate functioneaza altfel, sacrificiul pentru placere, nu ar trebui sa existe.
„Majoritatea pomilor de Crăciun provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva”
Atata lucru nu stiu gazetarii militieni.
Barbarie.. Nu cred că azi planeta, societățile, religia, comerțul omul pădurii, sunt in situația de a permite tăierea și a unei crengi,..cu atît mai puțin a unor brazi..Cred că trebuie să ne debarasăm de acest obicei și să mai plantăm in loc să tăiem, ca peste două săptămîni să fie la gunoi..De chiar iți lipsește , cumpără la ghiveci și replantează,.