Roșia Montană de ziua ei

După 15 ani de controverse privind principiul pe baza căruia ne raportăm la natură şi patrimoniu, Ministrul Culturii a semnatordinul de publicare a noii Liste a Monumentelor Istorice, listă care redă Roşiei Montane statutul de sit istoric în categoria A – de importanţănaţională– statut care îi fusese ridicat în urmăcu câţiva ani.

Abia de acum poate începe adevărata reconstrucţie, pe temeiuri durabile, o adevărată renaştere a acestui loc.

Evenimentul organizat de Asociaţia Heritage se înscrie în lista manifestărilor dedicate aniversării a 60 de ani de la Aderarea României (în 1956) la UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură).

Astfel celebrăm împlinirea a 1885 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Roşia Montană, 1885 de ani de istorie şi continuitate a poporului român în acest spaţiu.

În urmă cu câţiva ani am descoperit un film extraordinar despre Roşia Montană : ROŞIA MONTANĂ – CETATEA DE AUR.

Acum, după aproape 60 de ani de la distrugerea Cetăţii de Aur este mai important ca oricând să apreciem valoarea excepţionala a sitului istoric Alburnus Maior – Roşia Montană dată deun peisaj cultural definit de suprapunerea vestigiilor aparţinând unuia dintre cele mai importante sisteme de galerii miniere din lumea romană – continuu extins în perioadele medievală şi modernă – şi vestigiilor sistemelor hidrotehnice şi ale oraşului minier tradiţional.

ROŞIA MONTANĂ AZI este un film de actualitate care reflectă prin interviurile acordate opinia comunităţii si a unei părţi a societăţii civile privind posibilităţile de dezvoltare durabilă a zonei prin exploatarea coerentă a resurselor naturale si de patrimoniu existente.

În acest context, a devenit imperios necesară găsirea unei alternative pentru dezvoltarea durabilă şi armonioasă a comunităţilor, pentru întărirea identităţii locale şi regionale prin protejarea peisajelor culturale şi prin patrimoniul cultural perceput ca resursă esenţială pentru un viitor coerent şi prosper al comunităţilor.

ASOCIATIA HERITAGE

asociatia.heritage@gmail.com

tel: 0723-505020

0729-005463

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.