Rugăciunea pe care s-o zici ca să îndepărtezi răul din casă

Se crede că rugăciunea Sfintei Cruci îndepărtează orice rău din casă. Tot ce trebuie să faci este să o citești trei zile la rând. Rugăciunea, postată de usd24.ro, a fost distribuită de Mănăstirea Vlădiceni, unde slujește preotul Calistrat.

“Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, şi a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmaşul.

O, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi Sfinţii, în veci. Amin.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. si sa aveti o pisica 🙂 cand aerul devine brusc rece in jur si pisica vine pe tine, incepe sa toarca si sa „cozonaceasca”, iar „raceala” se risipeste brusc… animalele vad si simt ceea ce multi dintre noi nu putem vedea…sau refuzam sa vedem. mai bine. cand te uiti in intuneric si intunericul se uita la tine…

  2. Da, dar trebuie sa faci si 500 de matanii/zi, sa pupi 10 icoane si toata saptamana sa tii post negru……[Rumburak]

  3. Sfanta Cruce este arma asupra diavolului! De aceea satana si slujitorii fideli se supara foarte tare cand omul cinsteste Sfanta Cruce !
    Pentru asta poporul nostru drepcredincios de 2000 de ani, pe langa Sfanta Cruce purtata la gat, pe Sfintele Biserici a mai pus Sfinte Cruci – Troite si la raspantii de drum pentru a ne feri de rele, de accidente, de toate uneltirile viclene ale satanei si slujitorilor fideli -iudeomasonii globalisti satanisti prin „valorile” lor impuse din occidentul apostat, nelegiuit „civilizat”…
    Trezeste-te!

  4. Rumburak, imagineaza-ti ca-ti iei un moment de liniste inchizi ochii si te concentrezi asupra unei rugaciuni oricat de simpla dar in acel timp sa fiti doar tu si divinitatea caci degeaba vorbesti de „crucea de la gat” daca mintea este incarcata de ura pe oameni pe care-i numesti „iudeomasonii globalisti satanisti”.
    Exact cum iti iei timp sa-ti cureti trupul, asa trebuie sa-ti iei timp sa-ti cureti sufletul. A fi credincios, nu este totuna cu a fi habotnic si nici pe de parte cu a uri oameni.

  5. „Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea“, scria Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul fericirii“ la 29 august 1964, la numai câteva zile de la eliberarea sa din arestul de la Jilava, după o detenţie cruntă, dictată pe motive politice.
    De la tatal sau, Oscar Steinhardt, veteran din Primul Război Mondial, decorat cu Virtutea Militară, de profesie inginer şi arhitect a învăţat care este suprema calitate a unui om în viaţă: curajul iar de mama sa, bunatatea. Si rugaciunea lui pentru verisoara Sofia care i-a mangaiat copilaria cu povesti: „mă rog lui Dumnezeu să-i roureze sufletul, prietenos şi binevoitor, aşa cum, atunci, mi l-a rourat ea mie”.

    Oameni curajosi, buni, prietenosi, binevoitori nu incremeniti in ura si prejudecati care uita din ce neam au fost primii crestini.

  6. Ati prezenta-o trunchiata. „Ingradeste-ma. acopera-ma si ma pazeste Doamne cu puterea cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale departand de la mine tot rau. Dupa care se zice de 3 ori la rand: In mainile Tale Doamne, Iisuse Christoase imi incredintez sufletul meu, pazeste-ma, binecuvinteaza-ma si miluieste-ma dupa mare mila Ta si multimea indurarilor Tale. Si viata vesnica daruieste-mi. Amin.”

  7. Sfanta Cruce Vie a lui Iisus Christos alunga toate fortele opuse Tie din pamantul, apa, aerul, insectele, pasarile, animalele, iarba, pomii si din noi romanii. Ia-le pe toate aceste spurcaciune diavolicesti si intoarce-le pe capul celor care le-au trimis asupra noastra si de la ei sa nu se mai intoarca inapoi, la noi in Romania niciodata. Amin, Amin, Amin, Amin.

  8. @hmmm
    Principala strategie a satanei si a slujitorilor fideli este aceea de a perverti, de a schimba sensul cuvintelor si de submina pe Dumnezeu in viata noastra! Asa si cu „discursul de ura” etichetat pe cei care spun Adevarul…pentru a impiedica de fapt Adevarul si Lumina…
    Neintelegand ca un ortodox nu poate avea ura, dusmanie pe alt semen, ci are ura numai impotriva pacatului, a viciului care omoara sufletul…pacat promovat si provocat de iudeomasonii globalisti satanisti pentru care Adevarul spus in fata lor, e pentru binele lor, pentru indreptarea lor, asa cum ne invata Mantuitorul Iisus Hristos sa iubim pe vrajmasii nostri si sa ne rugam pentru ei asa cum a facut-o El : „Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac” ! pentru ca acestia se afla de fapt sub influenta si sub stapanirea celui rau…
    DOAMNE AJUTA !

  9. la crestini nu exista ura. ii Editat pentru ca uram pacatul din ei…? cne suntem noi sa judecam? cine sunteti VOI sa interpretati si sa judecati. asa au facut „sfintii” constantin si elena cand au distrus cartile care nu le-au convenit in politica lor: consiliul de la nicea. cand ii vad pe peretii „bisericilor” mi se face rau. cinstiti criminalii? da, sa fie iertati daca isi cer iertare…doi criminali care au schilodit adevarul. cine mai stie ce a spus Isus? cine stie cum a murit? o minciuna si o manipulare religiile omenirii. TOATE. cred in Isus. a fost in om posedat de o divinitate puternica. o energie creatoare. cred ca urmandu-i calea avem o slaba sansa de a scapa din acest iad. cine nu a gresit NICIODATA sa arunce primul piatra dragi popi, cu palate catre cer si invasmantati in haine luxoase, care petreceti in restaurante scumpe, cand oamenii nu au ce manca…vai steaua voastra de FARISEI!

  10. Pai eu stiam ca Dumnezeu este vesnic treaz. Ori si lui ii canta imnul dimineata sa se trezeasca din somn?
    Pariez ca-n loc de perna are sub cap un norisor cumulus, iar ca saltea nici nu poate fi alta decat una Relaxa.
    Nu stiu cat te ajuta Dumnezeu, dar stiu ca pana la el te mananca sfintii……[Rumburak]

  11. @marin
    Cautati Adevarul in Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos si-l veti afla! Adica veti afla ce inseamna ortodoxia-dreapta credinta si cat de important este sa ne pastram dreapta credinta!
    Da! In primul Sinod Ecumenic de la Niceea, in Sfintii Imparati Intocmai cu Apostolii Constantin si mama sa Elena, impreuna cu toti Sfintii Parinti monahi din pustia Egiptului si cu Sfintii Marturistori Mucenici care mai purtau semnele patimirii lor (SFANTA CRUCE A LOR)pentru Iisus Hristos in timpul imparatilor pagani ca Diocletian…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.