Institutul Studierii Războiului, citat de AFP, precizează faptul că în ianuarie 2026, Rusia a cucerit 481 km pătrați în Ucraina, prin comparație cu cei 244 km pătrați din decembrie 2025.
Specialiștii ISW explică faptul că acest avans reprezintă cea mai importantă înaintare într-un interval de 30 de zile, de la invazia Rusiei în Ucraina.
Datele arată că înaintarea Rusiei vin contextul temperaturilor extreme din Ucraina care împiedică o parte din operațiunile ofensive.
Cea mai mare parte a teritoriilor pe care le-a cucerit Rusia se află în Dombas, cel mai important bazin minier și industrial al Ucrainei. Această regiune este, de asemenea, revendicată de Rusia, iar armata controlează acum aproape întreaga regiune Lugank și 83% din teritoriul regiunii Donețk.
De altfel, în cadrul negocierilor de pace, Moscova a cerut insistent ca soldații ucraineni să se retragă din regiunea Donețk, dar Kievul a refuzat.
Alte teritorii vizate de avansul rusesc sun Dnipropetrovsk (centru-est), Zaporijjea (sud), Harkov (nord) și Sumî (nord).
AFP mai arată că Moscova are nevoie de un plus de 18 luni pentru a cuceri în întregime regiunea Donbas. Războiul provocat de Rusia în Ucraina a început pe 24 februarie 2022, iar în prezent ocupă 19,3% din suprafața țării.
O treime din această suprafață era deja controlată de către ruşi sau de către propruşi din 2014.
Terenul bun și propice pentru Ucraina ,unde rămânea și cu teritoriile intacte și cu soldați în viață,a fost ăla din 2022 ,dar deh… Au ascultat de albinosul perfid ,iar rezultatele le vede, dezastru pe linie
au avansat enorm,0,8-1 km..nu e de colea ,zapada a cazut in cantitati o data la 200 de ani dar eroicul gazetar bate pana departe
Nu se grabesc cu pacea? ……. ”Maine” Putin va avea pretentii mai mari.
Bravo! Tot așa! Poate terminăm odată cu gâlceava asta și nu o sa mai fie nevoie sa dea românache bani acolo..auzi bă teleleu??