Rusia: Adio fumat în locuri publice

O lege care interzice fumatul în locurile publice din Rusia intră în vigoare sâmbătă. Noul act normativ interzice fumatul mai ales în şcoli, universităţi, centre culturale şi sportive şi spitale, relatează France Presse.

Fumătorii nu vor mai putea lua pauză de ţigară la locul de muncă şi va fi interzis fumatul în trenuri, lifturi şi în toate clădirile administrative, inclusiv în ministere.

Pentru a putea fuma, o persoană va trebui să se afle la o distanţă de 15 metri de aeroporturi, gări şi staţii de metrou. Ţigările nu vor mai fi vândute în chioşcurile de pe stradă, o practică până acum curentă în Rusia. În Rusia, un pachet de ţigări costă aproximativ 40 de ruble (un euro) şi până acum era permis să se fumeze în restaurante şi baruri.

„Fumătorii pot fi liniştiţi pentru moment”, a menţionat vineri ziarul Metro, subliniind că nicio amendă nu este încă prevăzută pentru contravenienţi. Amendamentele la Codul administrativ rus care trebuie să stabilească valoarea amenzilor nu au fost încă adoptate.

Alte măsuri prevăzute sunt creşterea accizelor la ţigări şi stabilirea unui preţ minim pentru un pachet de ţigări. Rusia are circa 44 milioane de fumători, reprezentând o treime din populaţia ţării. Aproximativ 400.000 de ruşi mor în fiecare an din cauza complicaţiilor provocate de tabagism.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.