Rusia analizează posibilitatea acordării unui „ajutor umanitar” pentru Crimeea

Președintele rus Vladimir Putin a însărcinat guvernul să examineze posibilitatea acordării unui ajutor umanitar republicii autonome ucrainene Crimeea, a anunțat joi seara purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă Ria Novosti.

„Întrucât administrația din Crimeea a solicitat un ajutor umanitar din partea Rusiei, președintele a însărcinat guvernul să studieze această posibilitate”, a spus purtătorul de cuvânt citat.

Potrivit Reuters, liderul rus a dispus să fie continuate contactele cu „partenerii de la Kiev” pentru dezvoltarea legăturilor comerciale și economice bilaterale, precum și consultările cu partenerii din străinătate ai Moscovei, între care Fondul Monetar Internațional (FMI) și G8, în scopul de a oferi un sprijin financiar ‘real’ Ucrainei.

Locuitorii din peninsula Crimeea au lansat la 25 februarie o acțiune pe o „perioada nedeterminată” în fața sediului parlamentului din Simferopol (capitala regiunii), în semn de protest față de noile autorități de la Kiev. Manifestanții cer organizarea unui referendum care să permită populației să aleagă viitorul statut al Crimeii: să rămână republică autonomă în cadrul Ucrainei, să devină stat independent sau să se alipească la Rusia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.