Rusia ar putea opri România să extragă gaz din Marea Neagră. Avertismentul lui Cristian Diaconescu

Acesta a subliniat că nu se ştie care ar fi perspectiva Rusiei cu privire la operaţiunile economice ale României din Marea Neagră.

Rusia ar putea opri România să extragă gaz din Marea Neagră. Avertismentul lui Cristian Diaconescu

Acesta a subliniat că nu se ştie care ar fi perspectiva Rusiei cu privire la operaţiunile economice ale României din Marea Neagră.

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, fost consilier prezidenţial, atrage atenţia asupra faptului că o recunoaştere de facto a peninsulei Crimeea drept pământ aflat sub influenţa Federaţiei Ruse ar pune în discuţie şi apele teritoriale în Marea Neagă, cu posibile efecte asupra siguranţei operaţiunilor de exploatare offshore.

Cristian Diaconescu a vorbit, sâmbătă, într-o emisiune la Digi 24, despre posibilele efectele ale unei recunoaşteri de facto privind apartenenţa Crimeei, scrie News.ro. El a arătat că ar exista probleme inclusiv în ceea ce priveşte exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră.

”Dacă ar apărea, să spunem, o recunoaştere de facto – nu prea se înţelege ce înseamnă recunoaşterea e facto şi nu de jure – a apartenenţei Crimeei la Federaţia Rusă, practic ar putea fi pusă în discuţie şi întreaga procedură de delimitare a spaţiilor maritime în Marea Neagră. Extragerea gazului din Marea Neagră ar putea fi o problemă”, a afirmat Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu nu se ştie care ar fi perspectiva Rusiei cu privire la operaţiunile economice ale României din Marea Neagră

Acesta a subliniat că nu se ştie care ar fi perspectiva Rusiei cu privire la operaţiunile economice ale României din Marea Neagră.

”Vedem ce se întâmplă în aceste zile din punct de vedere convenţional, drone etc. Haideţi să ne amintim faptul că în 2027, sperăm, platformele Neptun Deep şi platformele continentale vor începe exploatarea. Dacă hidrocarburile vor reuşi să fie folosite de noi, împreună cu norvegienii cred că acoperim cea mai mare parte a necesarului european. (…) În condiţiile în care teoretic, fără niciun fel de altă nuanţare, discutăm de un tip de pace în Marea Neagră, deci flota rusă va reveni la Sevastopol, nimeni nu-i va putea ataca pentru că, nu-i aşa, există un anumit tip de acord reciproc, iar ei vor putea face ceea ce vor dori”, atrage atenţia fostul ministru.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Și de ce la o adică, și de ce mă rog problema nu ar fi de fapt aceeași dacă zisa Crimee aparține nu de Rusia, ci de Ucraina? Ne iubesc oare ucrainienii mai mult decât rușii? Să fim serioși, nene Diaconescule!

  2. Adresa ta de mail nu va fi publicată, dar nici comentariu dacă nu e în noua tendință a ziarului. Va fi trimisă cu comentarii la cine se ocupă de “unul care comenrează”!

  3. Bla! Bla! Se baga si el in seama nea’ Diaconescu, precum aia cu drobu’ de sare, care n-a ma cazut niciodata ! Spera sa-si justifice pensia imensa de „rivolutionar” pe mocca…

  4. Neptun Deep ține mai mult de Ungaria, românii doar lucrează acolo. Platforma merge bine, politica merge prost.

  5. Și? Va ajunge domnule consilier a lui Pește mămăliga prăpădește” vreun centimetri cub din avest gaz în casele românilor? Marele Transgaz a facu conducte pentru românii din Apuseni sau Moldova ci pentru Ucraina și Moldova sovietică și stau goale, nu le teenuie gaz de la noi, și legătură cu Ungaria pentru petrochimia lui MOL dar legătura cu gazul Caspic din Bugaria o ia prin fosta iugoslavie spre Vest. Așa că nu mai motivați ajutorul bezmetic dat vecinilor românofobi de la nord că e minciună.

  6. Asta a zis-o prof. Dungaciu înainte de Diaconescu. De altfel nici nu era chiar o așa de mare scofală să te gândești la ce ar putea urma. Problema e cum am putea evita așa ceva: să secăm Marea Neagră .

  7. Mincinosul ăsta patologic nu se mai pensionează odată? Minte precum respiră de fiecare dată când iese cu declarații. Întotdeauna face afirmații fără a prezenta măcar o dată o probă în sprijinul lor. Doar ipoteze și închipuiri.

  8. Poate se dezmeticesc și băieții ăștia care tot o miorlăie cu pacea și dorm cu chiloții Tătucului în gură.

  9. Te-ai făcut de râs pe unde ai trecut…de la Ana la Caiafa…ce treabă are Rusia cu prefectura 🤣🤣🤣?…sper că înțelegi metafora…mai lipsește Rolex la discurs…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.