Rusia spune că avioane de luptă ale Ucrainei au fost relocate în România. Reacția MApN!

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, a susținut că Forţele Aeriene ruse au distrus 89 de avioane de luptă şi 57 de elicoptere din cele 250 de aeronave de luptă aflate în posesia Forţelor Armate ucrainene, în aer şi la sol, de la începutul operaţiunii din Ucraina. Conform oficialului rus, unele dintre avioanele ucrainene de luptă au fost relocate pe teritoriul României, informează Interfax, preluată de News.ro.

”Când a fost lansată operaţiunea specială, Forţele Armate ucrainene aveau până la 250 de avioane de luptă şi elicoptere în stare bună de funcţionare. Forţele Aerospaţiale Ruse au distrus 89 de avioane de luptă şi 57 de elicoptere la sol şi în aer”, a spus Konaşenkov.

”Unele dintre avioanele (de luptă) ale Ucrainei au fost relocate în România şi nu iau parte la lupte”, a adăugat el.

”90% din aerodromurile militare ucrainene, unde se află forţa principală a aviaţiei de luptă, au devenit inoperabile”, a mai precizat Konaşenkov. Aproape nu au mai rămas piloţi (militari) ucraineni calificaţi de clasa întâi şi a doua”, a precizat oficialul rus.

”De astăzi, observăm doar încercări izolate ale aeronavelor de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene de a decola”, a subliniat Konaşenkov.

MApN, reacție la ministerul rus al Apărării

„Cu privire la afirmațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel <nu iau parte la confruntări>, facem următoarele precizări: Afirmația este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene”, a transmis MApN.

Reprezentanții ministerului susțin că, cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie – prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgență în România.

Ministerul Apărării susține că a comunicat cu transparență situația acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă a normelor legislative naționale și internaționale aplicabile în astfel de situații. „Aeronava a fost returnată autorităților ucrainene, fără armament la bord și, evident, nu se mai află pe teritoriul României”, transmite ministerul.

Conform instituției, și situația celor 14 elicoptere ucrainene civile, neînarmate, a fost comunicată în mod transparent și oportun.

„Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 14 elicoptere configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare. În urma primirii aprobărilor de survol din partea autorităților române, pentru toate cele 14 elicoptere au fost depuse marți, 8 martie, și miercuri, 9 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aflându-se deja la destinația finală”, a anunțat Ministerul Apărării.

Marți, după ce patru elicoptere din Ucraina au aterizat marți la Iaşi și au ajuns apoi la Brașov, alte cinci elicoptere ucrainene au ajuns în România pentru reparații. Ministerul Apărării Naționale anunța că, în total, 14 elicoptere ajung în țară.

Recomanda 7
Author

5 Comentarii

  1. @Miruna: As spune ca ai orbul gainii si nu ar fi o exagerare. Articolele care le dai vorbesc de cooperare in privinta materialului militar, nicidecum de crearea unei armate comune. Insinuarea publicatiei bulevardiere National nu e de luat in seama decit daca ai orbul mintii. Armata comuna presupune doctrina militara comuna. Or, aici apele se despart clar, Ucraina nefiind membra NATO. Armata comuna nu are nici macar Uniunea Europeana. Probabil ca nici nu exista in istorie vreun exemplu de armata comuna a doua sau mai multe state independente. Nu este deci nici un fel de evidenta in postarile tale, decit pentru mahala.

  2. Da sigur,balivernele sunt ale lui Iohanis si ale generalilor sai
    https://www.defenseromania.ro/acordul-militar-dintre-romania-si-ucraina-a-fost-promulgat-unda-verde-achizitia-pentru-de-armament-si-tehnica-militara_611857.html
    Lege ratificare Acord Ucraina – Secretariatul general al …https://sg.mapn.ro › app › webroot › files › project
    PDF
    SENATUL. LEGE pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de. Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar,.
    16 pagini mie nu mi mai deschide site-ul,ori au sters,ori am eu eroare de sistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.