Baza militară americană din Kîrgîzstan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, ar putea fi folosită în cazul unui atac asupra Iranului, acuzat de Occident că încearcă să se doteze cu arma atomică, a apreciat miercuri Ministerul rus al Afacerilor Externe, transmite Mediafax.ro.
„Nu poate fi exclus că această bază poate fi folosită într-un potenţial conflict cu Iranul. Sperăm că un asemenea scenariu apocaliptic nu va deveni realitate”, a spus purtătorul de cuvânt, potrivit publicaţiei şibaeze The Daily Star. Comandantul adjunct al Gărzilor Revoluţionare din Iran a declarat recent că ţara sa va ataca orice stat de pe teritoriul căruia ar fi lansate atacuri împotriva Iranului.
„În spatele apelurilor privind necesitatea de a asigura neproliferarea armelor nucleare s-ar putea ascunde ambiţia de a marca pe harta geopolitică un vast spaţiu bogat în hidrocarburi”, a apreciat Lukaşevici.
„Nu putem exclude că această infrastructură poate fi utilizată în eventualitatea unui conflict cu Iranul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Aleksandr Lukaşevici.
Baza de la aeroportul din Manas, din apropiere de capitala kîrgîză Bişkek, este folosită în prezent la transferul trupelor americane angajate în conflictul din Afganistan.
Presedintele kîrgîz Almazbek Atambaiev, ales în 2011, a declarat că este periculos pentru ţara sa să găzduiască o bază SUA şi că îi va expulza pe americani în 2014, la expirarea contractului de închiriere. Parlamentul kîrgîz a repsins recent o propunere de închidere în regim de urgenţă a bazei de la Manas. Armata SUA are detaşaţi la Manas 1.500 de militari, iar baza asigură aprovizionarea a 30% din avioanele care se îndreaptă către Afganistan.