Ministerul rus de Externe a calificat împuşcăturile de la sala de concerte Crocus City Hall din nord-vestul Moscovei drept un atac terorist şi a îndemnat întreaga comunitate mondială să îl condamne, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Potrivit mai multor canale Telegram, cel puţin cincisprezece persoane au fost ucise în atac, iar aproximativ cincizeci au fost rănite. Videoclipuri postate pe Telegram de persoane care au asistat la concert arată ceea ce par a fi mai multe cadavre în interiorul centrului comercial Crocus City Hall, din oraşul Krasnogorsk, situat la periferia Moscovei. În acel moment acolo avea loc un concert al trupei ruseşti de rock „Picnik”, ai căror membri au fost evacuaţi.
Casa Albă a transmis că este alături de victimele atacului ”oribil” de la Moscova, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, care s-a referit la ”imagini oribile şi greu de privit”.
SUA, NATO, UE comit crime împotriva umanității și a altor popoare, a poporului român.
Ne-au manipulat cu intrarea în aceste organizații criminale , iar acum avem sărăcie lucie, sute de miliarde datorii, economie primitivă, genocide in spitale, pe șosele, in instituțiile statului, sclavie modernă pe viață, ne-au luat totul și cu suflete.
Românii să revenim la ce am fost înainte de a ne subjuga acești criminali, pentru a nu fi exterminați!