Rusia consideră „ameninţare evidentă” eventuala aderare a Finlandei la NATO

Aderarea Finlandei la NATO va fi o „ameninţare evidentă” pentru Rusia, a avertizat joi Administraţia Vladimir Putin, după anunţul liderilor de la Helsinki privind intenţia de a cere admiterea ţării în Alianţa Nord-Atlantică.

Admiterea Finlandei în NATO ar fi „o ameninţare evidentă” pentru Rusia, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei de la Moscova, citat de publicaţia germană Stern. Peskov a atras atenţia că Rusia pregăteşte acţiuni de retorsiune în contextul eventualei admiteri a Finlandei şi Suediei în NATO.

Admiterea Finlandei în NATO „nu va face mai sigur continentul nostru şi nici lumea”, a subliniat Dmitri Peskov.

Președintele Finlandei, Sauli Niinistö, și prim-ministrul Sanna Marin au anunţat joi dimineaţă că intenţionează să depună o solicitare formală pentru aderarea la NATO.

Marea Britanie va apăra Finlanda şi Suedia în cazul unui atac al Rusiei, a declarat miercuri seară, la Helsinki, premierul Boris Johnson, notând că războiul din Ucraina a creat o nouă realitate geopolitică, încheind perioada post-Războiul Rece. „În situaţia unui dezastru sau a unui atac, ne vom ajuta reciproc, inclusiv prin asistenţă militară. Caracterul asistenţei va depinde de solicitarea formulată de cealaltă parte”, a declarat Boris Johnson, citat de BBC News, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö. Anterior, Boris Johnson anunţase un parteneriat similar în materie de securitate cu Suedia.

„Invazia rusă în Ucraina marchează sfârşitul perioadei post-Războiul Rece. Realitatea noastră a fost reconfigurată, la fel şi viitorul nostru”, a argumentat Boris Johnson.

Finlanda şi Suedia au început să analizeze posibilităţi de a deveni membre NATO în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că eventuala admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe în materie de securitate. „NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare”, a declarat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de BBC News. Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

31 de Comentarii

  1. SUA se c.ca pe ele ca Insulele Solomon fac nu stiu ce alianta cu China, II AMENINTA !!! Dar I. Solomon sunt la vreo 2000 de km de SUA !
    Tot SUA se zburlesc la idea ca eventual Cuba ar putea face o alianta cu Rusia, din nou ceva baze pe acolo cum sunt cele SUA din romania, Polonia….
    Si atunci ?!

  2. Pana acum finii n-au avut conflicte cu vecinii de la Est, au pus premier o blonda si gata, au gasit. Un viitor luminos, cu fosfor si mult oxigen !

  3. Pai sa facem un calcul la o populatie de 5 milioane daca baga si astia finlandezii impinsi de la spate de USA batul prin gard ca sa-i zgandare pe rusi daca-i ataca rusii 1 milioan pleaca in bejenie, 3 milioane sunt copii si batrani. Si mai mor pe campul de lupta cateva sute de mii. Asta daca finlandezii renunta la bautura. Pai ramane Finlanda depopulata si atunci rusii o vor face gubernia lor. Nici Suedia si Norvegia nu stau mai bine cu populatiile lor prea mici pentru intinderile prea mari ale tarilor lor. Si uite asa in timp, rusii pot ajunge pana la Atlanticul de Nord marindu-si tara cu toate teritoriile Norvegiei, Suediei si Finlandei la un loc.

  4. Sigur ca Rusia este indignata pt. ca pas cu pas NATO inconjoara teritoriul rusilor.Cind Rusia isi instalase in Cuba niste baze militare in urma cu niste ani, amerlocii s-au sifonat rapid si le-a spus rusilor ca se sint amenintati si sa plece din Cuba.Acum fac amerlocii la fel ,iar rusii nu ar trebuii sa se simta amenintati si sa accepte. Nu este o neobrazare ,inpertinenta si cu mult tupeu din partea amerlocilor ? Cam cite tari mai vor ei sa ii pacaleasca si sa adere in NATO ? Maine poimaine NATO va fi instalat in toate tarile de pe glob,in ritmul care se incearca acum sa se faca.Or fi incercat si cu extraterestrii sa ii convinga sa intre in NATO ?

  5. Curaj calailor rusi,v-au facut pe voi o Finlanda? Nu atacati acum, ca o javra turbata orice tara care nu tine seama de „interesele Rusiei”?Tara de medalii la kilogram puse pe arama eroilor intre eroi ai ramolismentului

  6. Pe la 1800 si ceva in Rusia Tarista trai int-o coliba in mjlocul unei paduri un pustnic cu mare har care a primit porunca de la Sfanta Treime sa ridice o manastire inchinata Fecioarei Maria. Dar Duhul Sfant i-a zis ca acea manastire sa nu fie construita in locul unde isi avea el coliba pentru ca acolo peste ani se va construi o fabrica de armament care va salva Rusia cand satanistii o vor ataca dupa ce oranduirea bolsevica isi va da obstescu sfarsit. Si atunci pustnicul a plecat in cautarea unui loc prielnic pentru a ridica acea manastire. Si mergand el a ajuns la poalele unui deal si acolo a hotarat sa ridice manastirea, loc cu care Duhul Sfant a fost de acord. Astazi pe locul din acea padure se afla orasul atomic in care rusii dezvolta si produc focoasele nucleare. Asa ca aviz amatorilor ce vor razboi cu rusii. Cu ingaduinta Sfantului Bunului Dumnezeu, Rusia va apasa pe butonul rosu nuclear daca situatia va fi de asa natura incat sa se foloseasca armele nucleare pentru a-i infrange pe satanistii Ocultei Mondiale.

  7. Oricărei acțiuni i se opune o reacțiune de aceeași valoare și de sens opus.
    Nu exista ocuparea Crimeii și a părții din Donbas, nu apăreau nici luptătorii naționaliști Azov.
    Nu exista invazia actuala, nu se producea nici ieșirea din neutralitate a Finlandei și Suediei.
    Nu exista neîncrederea în Rusia, nu rezista nici NATO și nu se condolida.

  8. Pt Gelu: Rusia sta bine cu populația ei, densitate ( medie și în zonele slab populate ), structura pe vârste etc. ?” Să nu vorbim de funie în casa spanzuratului”

  9. Newton – Gresit stimabile,daca nu erau amerlocii ca sa bage batul prin gard ,nu se ajungea la situatia actuala !Interesul amerlocilor este de foarte mult timp sa destabilizeze Europa si sa se instaleze cu NATO in fiecare tara .Asta nu a-ti opservat ?

  10. Mai bine Rusia in frunte cu Putina al lor s-ar intreba de ce toti cei ce se invecineaza cu acest imperiu agresiv,condus de niste bestii umane, vor sa intre neaparat in NATO?
    De ce-i mana pe toti dorinta de a intra cu orice pret in NATO?
    Sunt convins ca toata masa de lingai putinisti de pe acest forum nu este capabila sa raspunda la aceasta intrebare simpla.
    Vor sustine ca toate statele sunt duse de nas de Soros, evrei si klingonieni……[Rumburak-dusmanul lingailor lui Putin]

  11. Esti suficient de prost ca sa-ti inchipui ca numai rusii au buton rosu nuclear, la fel ca boul acela care nu face un pas fara valiza nucleara la fundul lui si fara o saptamana in care sa nu auzim amenintarile lui cu nucleara.
    Ce sa astepti de la un imbecil care a uitat cat a patimit omenirea toata si Rusia lui in mod special numai in urma exploziei de la Cernobil si ca locul acela va ramane contaminat radioactiv mii de ani? Nu de la o explozie a unei bombe a atomice sau a catorva mii de bombe atomice, caci doar rusii se lauda ca au peste 6000 de focoase.

  12. „Este adevarat ca, dupa intalnirea cu presedintele finlandez, premierul Boris Johnson, aflat la o partida de pescuit, a avut norocul sa prinda un pestisor de aur? Si daca da, care au fost cele trei dorinte, pe care le-a cerut el acestuia?” Radio Erevan raspunde: „Da, aceasta este adevarat. Se spune cum ca acele trei dorinte ar fi fost: Prima. Data viitoare sa se intalneasca cu cineva de rangul si de varsta lui (sau macar pe-aproape), adica doamna prim-ministra a Finlandei – nu cu vreun presedinte, si batran pe deasupra; A doua. Daca s-ar putea, doamna Mirella Marin sa uite, ca pentru revistele de moda, sa-si puna, sub sacoul despicat, si bluza; A treia. Ministreasa de externe Lizz Truss nu care cumva sa vrea sa participe si ea.” Tot acelasi ascultator ne mai intreaba „Este, cu adevarat, vreun pericol pentru rusi?” Radio Erevan raspunde: „Dupa parerea noastra, nu. Prezenta ravasitoare a doamnei prim-ministru al Finlandei, la orice summit Nato, nu poate avea decat un efect devastator asupra clarviziunii si unitatii de actiune aliate. Probleme ar putea avea cel mult romanii, fiindca Mirella Marin nu prea suna a nume scandinav.”

  13. Cu intrarea Scandinaviaei in OTAN, Strategia americanilor este clara: vor ca rusii sa foloseasca toate rachete nucleare in Europa in asa fel incit sa nu- i ramina niciuna impotriva USA. Dar intrebare este: ce o sa faca intr- europa radioactiva?

  14. Bine, am inteles ca premier in Finlanda e Sanda Marin, aia cu cartea de bucate (sau ala ? vesnica dilema …), o alta fufa urcata in post prin „promotion canapé”, cum spun francezii … Da’ sint curios daca si presedintele, numitul Saul(i) Niinistö, e tot khazar, ca Zelenski … (ps : incet incet devine UE un cuibusor de nazisti … dupa ucranii cu tablourile lu’ Bandera si Petliura pe perete, acum mai sosesc si finlandezii maresalului Manerheim, amic la catarama cu Hitler !)

  15. Ce buzunar larg si incapator are putin pentru intelegerea veche „cine nato sau nu”, de asta isi si permite sa intre cu tupeu in alte tari sa faca ce doreste.

  16. Administrația Putin să-și vadă dracului de treaba ei. Ce-ar vrea? Să stea toată lumea cu mâna în sân și să aștepte să-i intre rușii în casă? Ei uite că lumea îi vrea pe americani în casă și nu pe ei.
    Dacă vor să reechilibreze ceva să înceapă cu creierele lor.

  17. Sa anexeze nordul Finlandei si nordul Suediei, si Rusia are iesire la ocean. Vor fi vecini cu englezii.

  18. Da, lumea ii vrea pa satanistii khazari ca sa le intre in casa cu zbenguiala LTGB de dat la buci pe din dos la toata lumea si droguri cat cuprinde. Iar copilasii si fetitele de 3-5 anisori sa primeasca lectii de masturbare la gradinita. In mod sigur te droghezi si esti LTGB.

  19. Esti sufient de prost, de prost #rezist ca sa nu pricepi comentariile mele, talambe. E vrerea Sfantului Bunului Dumnezeu ca rusii sa apese pe butonul rosu daca khazarii nu renunta la planul lor de a subjuga lumea si a omori 7 miliarde de goimi pentru a deveni ei stapani absoluti peste 500 milioane goimi. Sodoma si Gomora rerold. Bucura-te.

  20. Vezi ca rusii au iesire la orice apa si sunt vecini cu americanii, doar ei le-au vandut Alaska.

  21. Ptr Putin si rusii lui spalati pe creiere problema este f simpla: cine nu latra cum i se comanda de la Moscova si nu se lasa incalecat de rusi este automat stat neprietenos.
    De-aia Ungaria este stat prietenos.

  22. A făcut cumva referendum Finlanda privind aderarea la NATO? Ce jigodii! La fel ca Petrov care a cerut în nume propriu intrarea în NATO! Huuo panaramelor care băgați popoarele in război!

  23. Elena Popa – asta este parerea dumitale personala,majoritatea popoarelor europene nu vor sa ii aibe in casa nici pe rusi dar nici pe americani.Crezi dumneata daca ii ai in casa pe americani o sa-ti mearga mai bine ? Cum arata inainte de 89 Romania si in ce hal arata astazi ,dupa ce ii avem pe americani linga noi. Asta ar trebuii dumneata sa opservi .

  24. strainii Tu chiar ca esti prost. Ce te tufe grija ce doresc finlandezii, ha ?De ce nimeni nu vrea sa fie „prieten” cu rusul? Noi fraiere am chemat NATO,sa ne stim in siguranta. NATO a aparut impotriva agresiunii Rusiei de dupa razboi WW2. Citeste naibii istoria sa priceapa prostul tau cap ceva.De ce vestul o duce mai bine decat estul ocupat de rusi dupa razboi?Pentru ca planul Marchal si NATO prostule.Daca esti asa de „patriot” rusnac,du-te naibii in Rusia si nu mai imputi aerul .De ce Georgia,Cecenia, Transnistria .Gagauzia si acum Ukraina au fost invadate dacva rusul e asa de prietenos. Si au intrat cu razboi cretinule. NATO a venit chemata ,nu invadand. Nu ucigand, violand sau distrugand. Tu pricepi ceva?

  25. @Toti vecinii europeni ai Rusiei vor NATO…..Prostia ba nataraule, prostia de care nici tu nu duci lipsa !

  26. Doamnă Elena Popa, ah, cât de multă dreptate aveți. Următoarele popoare s-au rugat până la tăvăleală pe jos la amerloci să le intre în casă: vietnamezii, irakienii, afganii, nord-africanii mai ales bules Gaddafii și fii, granadezii, dodiezii, sirienii, nicaraguanii, sârbii etc. Dar ei nu și nu! Vrem,doar să vă scăpăm de povara resurselor voastre, le-au zis și s-au ținut de cuvânt, Ăștia da, domni, ce mai! Doamna I. Fakelson, dacă v-ar auzi Gaddafi, v-ați alege cu niscaiva felicitări!

  27. Ar trebui sa ceara, si sa primeasca, un bonus de aderare. Serurile faizer noua generatie surplus militar. Succesuri.

  28. Capul face,capul trage,dar pentru unii gura rage…Finlanda este aproape de Murmansk,dormitorul submarinelor atomice ruse…Deranj mare prin buduoarul militar al rusilor…

  29. @rad de prosti …. Ce agresiuni a facut Rusia dupa ww2….nataraule !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.