Rusia contestă decizia juriului în proba de schiatlon de la Jocurile Olimpice

Delegaţiei Rusiei a făcut apel la decizia de duminică a juriului în proba de schiatlon de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, considerând că norvegianul Martin Johnsrud Sundby, medaliat cu bronz, şi-a schimbat trasa în sprintul final şi l-a incomodat pe rusul Maxim Vilegjanin, transmite AFP, citată de MEDIAFAX.

„Rusia a depus oficial un apel scris în privinţa rezultatelor de la schiatlon masculin, în proba 15/15 kilometri, în care Maxim Vilegjanin a încheiat pe locul patru”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Ruşii consideră că Sundby şi-a schimbat intenţionat trasa, dar norvegianul a negat acest lucru. „Lupta a fost strânsă. În ultimii zece metri mi-am schimbat trasa, dar nu a fost nimic intenţionat”, a declarat Sundby.

Rusia a depus o contestaţie imediat după cursă, dar juriul Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS) nu a schimbat rezultatul cursei.

Conform organizatorilor, FIS are 72 de ore la dispoziţie să studieze apelul Rusiei.

Proba a fost câştigată de elveţianul Dario Cologna, urmat de suedezul Marcus Hellner şi de norvegianul Martin Johnsrud Sundby. Sportivul român Paul Constantin Pepene a ocupat locul 48.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.