Divergențe Rusia-Ucraina privind armistițiul și condițiile pentru pace
Nu există perspective imediate pentru reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, le-a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Dmitri Peskov, a precizat că Rusia rămâne deschisă dialogului si a apreciat încercările Turciei de a media noi negocieri intre Rusia si Ucraina. Declarațiile au fost făcute la Moscova, pe 15 iulie, în vreme ce ministrul turc de Externe se află în vizită în Ucraina. Acesta din urma a amintit că a fos la Moscova în luna iunie, unde a aflat poziția Rusiei cu privire la război în cadrul întâlnirilor cu președintele rus Vladimir Putin și ministrul de Externe Serghei Lavrov.
Peskov le-a declarat jurnaliștilor Rusia monitorizează remanierea amplă a guvernului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, însă numirea unui nou prim-ministru și a unui nou ministru al apărării nu ar schimba nimic, decât dacă Kievul ar fi dispus să ia decizii care să conducă la o soluționare pașnică a conflictului. Intre Ucraina si Rusia persista dezacordul privind un armistițiu. Ucraina a cerut în mod constant o oprire imediată a ostilităților, ca punct de plecare pentru negocieri de pace mai ample. Rusia susține însă că armistițiu temporar i-ar permite Ucrainei să se reorganizeze și să-și consolideze forțele militare. Moscova urmărește o soluționare cuprinzătoare, care să abordeze ceea ce descrie drept ”cauzele fundamentale” ale conflictului. Acestea include și valurile anterioare de extindere a NATO spre Est, nu doar schimbarea de regim de la Kiev din 2014 și obiectivul Kievului de a adera la NATO.
Declarațiile lui Peskov au venit după ce președintele Zelenski l-a nominalizat pe Serghei Korețki în funcția de prim-ministru, în cadrul unei remanieri mai ample a cabinetului, menite să consolideze conducerea țării pe timp de război.
Diplomația bate pasul pe loc, Turcia încearcă să redeschidă dialogul
Demersurile anterioare pentru pace au inclus runde scurte de negocieri la Istanbul, Abu Dhabi și Geneva, intermediate de Statele Unite. Aceste inițiative au intrat în impas pe fondul altor preocupări globale, inclusiv implicarea Statelor Unite într-un alt conflict cu Iranul. În ciuda schimbărilor politice din guvernul Ucrainei, Kremlinul insistă asupra faptului că Kievul trebuie să fie dispus să urmărească o soluționare pașnică a conflictului.
”Am găzduit negocierile dintre Rusia și Ucraina la Istanbul anul trecut. Înainte de aceasta, am desfășurat diverse eforturi de facilitare pentru a aduce cele două părți la aceeași masă. A existat, de asemenea, Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră, care a făcut posibilă, la acel moment, navigația în siguranță în Marea Neagră”, a declarat ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, în timpul vizitei in Ucraina. ”Bazându-mă pe toate aceste eforturi, cred că această vizită va aduce o contribuție pozitivă procesului diplomatic aflat în desfășurare”, a adăugat el.
Putin este dezorientat, probabil aburii de vodkă îl țin în bula lui imaginară 24 din 24. Foarte bine face Zelensky că-i terorizează si nu ar trebui să renunțe chiar dacă Trump îl roagă să mai facă pauze că-l stresează Putin cu telefoanele…