Arde Rusia plătește României cu aceeași monedă!

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a declarat ”persona non grata” un membru al Ambasadei României la Moscova, transmite joi RIA.

Potrivit sursei citate, decizia reprezintă o contramăsură la expulzarea unui membru al Ambasadei Federaţiei Ruse în România.

„La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al Romaniei în Federaţia Rusă (prim-colaborator, potrivit site-ului MAE de la Bucureşti), Cosmin Constantin Ioniţă, a fost invitat la Ministerul de Externe rus unde i-a fost înmânată o notă a ministerului privind declararea unui angajat al Ambasadei României în Rusia drept ‘persona non grata'”, se menţionează într-un comunicat al diplomaţiei ruse.

„Această măsură este un răspuns la decizia anterior nemotivată luată de partea română de a-l declara ‘persona non grata’ pe un diplomat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti”, adăugă MAE rus.

Reuters aminteşte joi că România, la fel ca şi alte state membre ale Uniunii Europene, a fost desemnată ”ţară neprietenoasă” de către Moscova după impunerea de sancţiuni ca represalii la invazia Rusiei în Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

11 Comentarii

  1. Eu i-as fi trimis pe toti la Bucuresti.Nu numai ca e tara neprietenoasa,este si plina de slugoi ala americanilor.

  2. Mi se pare corect schimbul asta de pioni ,ce putem noi ca romani ,cred ca pot la fel de bine si rusii sa faca. Pacat pt. ca Romania are o politica gresita inpusa de forte straine ,ca sa strice relatiile de prietenie cu tarile vecine noua.

  3. Greșală neforțată,că așa-i în tenis.Bine că suntem prieteni cu ucrainii care ne- au furat pământurile ,în rest cu ungurii nu cu sârbii nici atât ,cu bulgarii la cuțite…Mai pe ruși ni- i trebuia ca dușmani si ne- am cam pus juma’ de mapamond în cârcă.Fain viitor le oferim nepoților.

  4. N-are cum, România acceptă din partea Rusiei numai plata în lei!

  5. Rusia deocamdata ne altoieste curcanul in bot. Sa o trimita pe Zaharova ambasador la Bucuresti.

  6. @ Țețea 14:17
    In două luni, te uiți la curcan cu microscopul, din cauza gerului.
    Și tot nu-l mai vezi, degeră și cade !?

  7. Pe reciprocitate se bazeaza totul: decoratiile, titlurile universiate, orice sclipeste si ia ochii. Deci, orice mangaiere pe cap este echivalent cu un sut la Doseni.

  8. Totuși bine că nu l-au arestat ca pe Diamandi oarecând,au progresat…cât despre marile prietenii ale vecinilor noștri,vor ține atât timp cât îi unește speranța să rupă câte o bucată;v-aș aminti,ca exemplu,de tratatul de „prietenie eternă”,încheiat între Ungaria și Iugoslavia pe vremea lui Horthy;peste puțină vreme,”prietena pe vecie”,Ungaria,însoțea trupele unui alt prieten-Hitler-în invazia Iugoslaviei,presărând campania cu atrocități cumplite…

  9. Se incalca traditia de 300 de ani a unei vechi prietenii ruso-romane . Si ce prietenie! Romanii din Basarabia , mai ales,s-au bucurat de plimbari gratuite prin Siberia , Uzbekistan ,etc Casele si pamanturile romanilor basarabeni parasite in mod iresponsabil au fost ocupate de rusi grijulii , rusi care s-au sacrificat cerind cetatenia basarabeana . Romania era prea dolofana dar prietenii rusi au ajustat-o din plin taind Basarabia si Bucovina de N ,Hertza , Sudul Basarabiei . Stalin si poporul rus saracie ne-au adus !

  10. Pacat ca l-a trimis la Bucuresti si nu in Siberia, cum merita toti romanii care tradeaza pe cei care i-au eliberat de fascisti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.