Trupele ruseşti care participă la „manevre” în apropierea graniţei cu Ucraina s-au întors în cazărmi, a declarat luni ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său american, Chuck Hagel, potrivit Mediafax.
Ministrul rus a spus în cursul acestei conversaţii care a durat aproximativ o oră că „regimul de la Kiev” este cel care „sub pretextul luptei împotriva terorismului” a masat trupe „împotriva propriului popor” în sud-estul ţării. El a evocat prezenţa a 80 de tancuri, 130 de vehicule blindate şi 15.000 de bărbaţi înarmaţi.
De asemenea, el a îndemnat Statele Unite să „tempereze retorica” pe tema crizei ucrainene.
Şoigu „a dezminţit categoric afirmaţiile despre prezenţa unor grupuri de sabotaj ruseşti în sud-estul Ucrainei”, potrivit aceleiaşi surse. Kievul şi Occidentul acuză Moscova că susţine acţiunile separatiste din estul Ucrainei.