Rusia tună după discuția lui Zelenski cu liderul chinez

Rusia a acuzat miercuri Ucraina de „subminarea iniţiativelor de pace” prin faptul că refuză un dialog cu Moscova, într-o reacţie la prima convorbire telefonică între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său chinez Xi Jinping, aliat al Kremlinului, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, relatează France Presse.

„Autorităţile ucrainene şi susţinătorii lor occidentali şi-au demonstrat deja capacitatea de a submina iniţiativele de pace”, susţine Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Moscova declară că „ia act” de voinţa Chinei de a se „strădui să pună pe picioare un proces de negociere” între Rusia şi Ucraina, dar a reproşat Kievului că „respinge orice iniţiativă raţională vizând o reglementare politică şi diplomatică a crizei”.

Potrivit MAE rus, Ucraina a avansat „ultimatumuri însoţite de cereri cu bună ştiinţă nerealiste” şi a „respins brusc” o schiţă de acord de pace în primăvara anului 2022, după începerea intervenţiei militare ruse.

Preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat în repetate rânduri Rusia că emite „ultimatumuri” şi a declarat că nu va negocia cu Vladimir Putin, insistând în acelaşi timp asupra returnării tuturor teritoriilor ocupate de armata rusă, inclusiv Crimeea anexată în 2014.

‘Orice apel de pace poate fi, prin urmare, greu de perceput în mod adecvat de marionetele controlate de la Washington’, susţine MAE rus.

Volodimir Zelenski a anunţat miercuri că a avut o „lungă şi semnificativă” convorbire telefonică cu Xi Jinping, aliat al Moscovei, cu care dorea să vorbească de mai mult timp. Un purtător al său de cuvânt, Serhii Nikiforov, a declarat că Zelenski şi Xi au vorbit timp de aproape o oră, potrivit media de la Kiev.

„Cred că acest apel, împreună cu numirea ambasadorului ucrainean în China, va da un impuls puternic dezvoltării relaţiilor noastre bilaterale”, a declarat Zelenski într-o postare pe Facebook, fără a oferi mai multe detalii.

Potrivit unui decret prezidenţial, Zelenski l-a numit pe Pavlo Riabikin, fost ministru al industriilor strategice, în vârstă de 57 de ani, în funcţia de ambasador la Beijing, post care era vacant din februarie 2021.

Oficial, China susţine că este neutră în acest conflict, dar Xi Jinping nu a condamnat niciodată ofensiva rusă şi şi-a arătat sprijinul pentru Vladimir Putin.

Convorbirea telefonică între preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a avut loc la iniţiativa Kievului, a anunţat miercuri guvernul chinez, citat de AFP.

Întrebat cu privire la acest subiect într-o conferinţă de presă, Yu Jun, reprezentant al Ministerului chinez de Externe, a precizat că această conversaţie, inedită de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, a avut loc la „iniţiativa părţii ucrainene”.

Xi i-a spus lui Zelenski că China va trimite reprezentanţi speciali în Ucraina şi va purta discuţii cu toate părţile care caută pacea, a relatat presa de stat chineză, citată de Reuters.

Xi, cel mai puternic lider mondial care s-a abţinut să denunţe invazia Rusiei în Ucraina, a efectuat luna trecută o vizită de stat în Rusia. Din februarie, el a promovat un plan de pace în 12 puncte privind Ucraina, primit cu scepticism de Occident, dar cu prudenţă de Kiev.

China se va concentra pe promovarea discuţiilor de pace şi va face eforturi pentru o încetare a focului cât mai curând posibil, i-a spus Xi lui Zelenski, potrivit presei de stat chineze.

„În calitate de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU şi o mare ţară responsabilă, nu vom sta cu braţele în sân, nici nu vom turna gaz pe foc şi cu atât mai puţin nu vom încerca să profităm”, a declarat Xi, potrivit Reuters.

Războiul, care durează de 14 luni, se află într-un punct de cotitură, Ucraina pregătindu-se să lanseze o contraofensivă în următoarele săptămâni sau luni, în urma unei ofensive ruseşti de iarnă care a înregistrat doar progrese treptate, în pofida celor mai sângeroase lupte de până acum.

Oficialii ucraineni au cerut de mult timp Beijingului să îşi folosească influenţa pe lângă Rusia pentru a ajuta la încheierea războiului.

China afirmă că este bine plasată pentru a ajuta la medierea conflictului, întrucât nu a susţinut niciuna dintre părţi în mod public.

Convorbirea telefonică de marţi reprezintă pentru China un alt pas spre o implicare mai profundă în rezolvarea conflictului, apreciază unii experţi.

Ţările occidentale apreciază că propunerea de pace în 12 puncte a Chinei pentru Ucraina este prea vagă, nu oferă o cale concretă de ieşire din război şi ar putea fi folosită de Putin pentru a promova un armistiţiu care ar lăsa forţele sale să controleze teritoriul ocupat în Ucraina, potrivit Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

37 de Comentarii

  1. Rusia se scufunda intr-un razboi dus la misto de SUA,cu Donbas si Crimeea poligoane de testare a armelor noi,sanctiuni care isi vad de drum in liniste ,sute de miliarde dolari si euro confiscate,vile,iahturi,avioane doar sa se simta Putin bine
    Un popor rus nenorocit de conducatori bolnavi (Gorbaciov mitoman,Eltin alcoolic si Putin paranoic)si un destin nenorocit!

  2. Esop zice acum :.Agresiunea Rusiei ,ce nu recunoste existenta statului Ucraina si granitele ei , trebuie transformata de umanitate in exemplu negativ ,de nerepetat , pentru alti visatori de acelasi fel .Abia atunci umanitatea are sansa de a se debarsa de cei care rivnesc la teritoriile altor state clar si distinct stipulate la ONU. Aceasta este miza momentului .SUA si UE impreuna cu China ,ce deja cere cu asiduitate pacea ,au inteles care este viitorul umanitatii .O data cu alungarea rusilor din Ucraina nici o alta natiune nu va mai avea curajul sa repete eroarea rusilor .ONU isi va recapata importanta.

  3. Mai oameni buni.De o lună de zile Zelenski tot cerea audienta la poarta chinezilor.Si iată că s-a întâmplat aceasta convorbire. Tuna rușii? Numaidecât.Francezii o fac pe marii analisti.Putin știe fiecare cuvânt din acest dialog și nici îndoială că a fost întocmit împreună cu Xi. Francezii,după ce Macron a înghițit bine in sec la Beijing, nici nu se pricep că s-au făcut de râs.

  4. @ esop. ..Adevarul adevarat este ca Biserica catolica, in trecut si azi, Puterile Colonialiste, SUA, in trecut si azi au ravnit si ravnesc la teritoriile alor State….Despe cine vorbesti securici?…Ai observat cumva ca Armate ruse sunt prezente in Mexic sau Cuba??? Bre, Securici, nu iti ia nimeni sinecurile de gargaragiu si frecator de menta prin birourile UE….dar nu ne mai plictisi cu ipocriziile tale! Pe acest Forumm scriu insi inteligenti si cultivati. De ce ii jignesti?

  5. Ministerul chinez de Externe este reprezentat de un domn Qin, 9 secretari de stat (cu rang de miniștri) și 3 purtători de cuvânt; are 29 de departamente, conduse de câte un director, fiecare director având câte 3 adjuncți; Yu Jun este unul dintre adjuncții secretarului de stat pentru Europa și Asia Centrală (de Europa se ocupă alt departament).
    Asta ca să înțelegem ce funcție minoră are persoana citată de persoana care este citată de reporterul Cotidianul…

  6. Nimeni nu crede si nu vrea Pace decat dupa victoria totala finala….Ucraina si SUA au spus clar, ca vor folosi o eventuala pace ca ragaz pentru inarmares si msi masiva a Ucrainei…
    Diplomatia chineza e prea destespta ca sa creada ca e posibila o pace inainte de Capitularea neconditionata a Ucrainei….Inainte de capitulare pacea e posibila doar prin dizolvarea NATO. Deabia atunci Rusia intra in ilegalitate daca ar continua razboiul… De ce sa existe legal NATO cand este singurul si unicul Bloc Militar al Lumii de azi? Doar pentru ca asa vor membrii sai? Dar ONU ce treaba are, ce rost are? Sau si ONU e Slugoi al NATO?

  7. esoape…du-te bai de aici…
    dreptul celui mai tare este singurul drept acceptat universal…
    de ce ne-am supune pe veci unei organizatii infiintate dupa WW2..de niste smecherasi invingatori…
    unii cu bombardele nucleare si unii fara…
    de ce nu ne-am supune unor reguli introduse pe vremea imparatului Nero de exemplu dupa mintea ta
    esti un propagandist fara substantza
    iti place europa…dar a platit o Romanie cu resurse, oameni pentru ca tu sa dai din gura…
    meritul tau ca te plimbi prin EU doar cu cartea de identitate este zero…
    ti-a platit o tzara si o generatie acest drept
    tu nu ai contribuit cu nimic

  8. Inseamna ca Zele nu mai are intrare si intelegere la american si la vestici care si iau gradat mana de pe el. Spera in interventia diplomatica a Chinei dar nu stie ca China nu discuta cu cei aflati pe faras decat amabilitati. pe chinezi ii intereseaza doar reconstructia Ucrainei dar asteapta sa vada finalul pe care il stiu deja.

  9. Hahaha, mincinosilor, Xi l-a sunat si drogatul a iesit dupa aia sa spuna ca nu o sa accepte concesii teritoriale. Deci nicio sansa de pace, chiar si asa, o pace negociata de China, ar fi o flegma mucioasa pe fata lui Biden, Nuland, Blinken, Austin, Scholz, Macrou, Michel, Van Der Lying, Borell si Guterres. Astia, „vestul civilizat” nu pot sa accepte asa ceva nici cand ipocrizia lor e evidenta, se pare ca aia din UK deja au anuntat ca ei nu sunt responsabili unde o sa fie folosite munitia cu uraniu insaracit… deci nu va puneti baza in pace, ca si chinezii stiu asta, nimeni in EU/NATO nu poate fi luat in serios. Singurele discutii o sa inceapa cand se va „schimba” regimul de la Kiev, si teama ca regimurile din toate capitalele Vestice o sa fie schimbate cu un mare flash

  10. Vrabia malai viseaza. Relatiile ruso chineze sunt foarte bune datorita lui Joe Biden si dept de stat care i-a aruncat una in bratele celeilalte prin politica agresiva de mahalagii care tipa zilnic ca ceva nu e bine la rusi sau chinezi. Tunetul e de la ploaia care v-a veni si le va spala pe toate!

  11. ps: „Xi si Zelensky au vorbit aproape o ora”, etc. Nu, zau? când bufonul criminal de la Kiev nu stie decât engleza de balta? Xi ar fi avut nevoie de-o cohorta de traducatori de-ai bâlbâitului cu tupeu.

  12. „Yu Jun, reprezentant al Ministerului chinez de Externe,…….. a precizat că această conversaţiea avut loc la iniţiativa părţii ucrainene”.
    Esentialul a fost spus.

  13. Jeglinsky este prea ocupat cu trasul pe nas si niciodata in istorie nazistii au dorit pace ,Ucraina este varza sute de mii de morti in armata urkanilor si gunoaielor drogate de mercenari ,Victorie totala pentru Rusia impotriva Diavolului drogat si criminal

  14. Ucraina împartita la rusi,români,polonezi,unguri! Daca mai rămâne ceva,sa fie,dar ceva mic de tot. Acest stat terorist,corupt,arogant trebuie sfarâmat în cat mai multe bucati ptr binele Europei.

  15. Tupeul Moskoviei care il acuza pe Zelenski ca se opune negocierilor de pace in timp ce trupe mujice se afla pe teritoriul Ucrainei este nemaipomenit. Mai vine si piticania aia de Medvedeev care spune ca deoarece Rusia are arme atomice, Ucraina ar trebui sa cedeze teritorii „in liniste”. Cat tupeu! Cat cinism! Dar si cata disperare! Daca ofensiva ucrainiana are succes si Rusia este data inapoi, chiar si daca nu reusesc in prima faza sa elibereze Crimea, niste capete de la Kremlin vor cadea! Doamne ajuta! vorba lui gelu!:)

  16. Nipru este actuala si viitoarea granita intre ukraina nazista (pe dreapta) si federatia rusa (pe stanga). In rest, razboiul SUA-RUSIA va continua la nesfarsit pana se vor distruge in toatalitate, bucuria chinezilor. Asta stiu americanii din 1996, doar ca babetele si Obama care conduc, nu accepta realitatea. Asa ca, merg din infrangere in infrangere pana la infrangerea finala. Asa cum au fost bagati ukranii la inaintare pana la distrugere toatala, vom fi bagati si noi si polacii !

  17. Cât de cretin poți să fii: „China susține că este neutră în acest conflict dar nu a condamnat niciodată…”! Păi, dacă condamna, mai era neutră China, habarniștilor?! Logică elementară, voi chiar nu vedeți ce bălmăjiți?!

  18. Citind titlul articolului am fost convins ca în el găsesc foarte multe fulgere în urma cărora rusii sa facă zgomote puternice, adică sa tune. Se pare ca ucrainieni și Occidentalii au sisteme de captare a fulgerele pe care le folosesc ca energie verde, iar după ce se coc ca energie roșie.
    PS. Cat privește dorința de pace a Ucraunei și Occidentului e a fost cât se poate de mioapa încă de la începerea aperatiunii militare a Rusie. Ea e asemeni miilor de reforme din România. O data începute nu se vor termina nici o data. Așteptăm ca Bideu sa uite ca mai trăiește și atunci lucrurile se vor rezolva chiar dacă se vor trezi cu miile ca sa-i aducă aminte ca e președintele tarii. Va veni un moment când oricâte eforturi vor face cei din spatele sau vor fi inutil. Pana atunci, războiul e singura soluție a Occidentului. Războiul, sancțiunile, înarmate Ucrainei, dezinformarea, umilirea României, transformarea ei intr-o anexa a Ucrainei, a conducătorilor în slugi miloare ale lui Zele și a deltei Dunării în zona neprotejate UNESCO. Dacă UE tot susține Ucraina din toată inima, sa le solicite și lor închiderea minelor de cărbune, respectarea drepturilor minorităților, a confesiunile religioase, a pluralismului politic, a dreptului la opinie,etc.

  19. Dar cui ii mai pasa de buda aia mlastinoasa aka Moscovia populata cu orci?

  20. Teoria ruseasca , dai cu bombardeaua si te rogi pentru pace ! Paradoxuri si ipocrizie . Nici moldovenii lui Dodon nu va mai cred , de cum altii . Rusia inseamna tensiune si umanitate de tip stalinist , unde te bat sa razi ! Kakaia cultura ! Incercati in ce-a mai mare tara din lume , un lucru simplu : Să fiti si voi fericiti , prea stati incruntati si răniți dupa avutul vecinului , sunteti mari , bogati dar cretini !z

  21. Obiectivul de țară al Russiei este revenirea la teritoriile imperiului rus. Al României este joc de glezne!

  22. Este usor de presupus ce i-a indicat Ciu lui Zelinschi. Dupa ce i-a amintit cum merg lucrurile pe front l-a ‘sfatuit’ sa accepte planul de pace asa cum il propune Rusia fara alte impotriviri.

  23. Chinezii au strecurat in vonversatii cuvinte cheie capcana. Au putut vedea daca Zelensky este marioneta amerucana. Au putut vedea ce vor americanii. Metoda erea practocata de vechea securitate cu provocatorii ca sa culeaga pe cei care ereau impotriva regimului. Acum rusii stiu cat mai dureaza razboiul. Paretea mea ca se mai duce 3 ani pana rysii ajung la Liov.

  24. Lasă- i pe ruși că nu îs de nasul tău,vezi diferența între Xi și Biden ! Primul prezintă 12 puncte pentru o pace viabilă al doilea sustine războiul cu arme până la ultimul ukrainean.Toată lumea vede diferența și intrebarea e :cine merită să conducă lumea,un chinez super capabil vare nu a lansat niciodată o bombă sau un american bolnav de Alzeimer vinovat de milioane de morți?

  25. Până azi am trăit cu o mare grijă pentru poporul chinez. Era singurul popor pe care nu îl binecuvântase Domnul Președinte Intergalactic.
    Acu’ sunt mai liniștit. Pot să-mi cumpăr izmene ieftine de la Dragonul Roșu. Iar domnul intelectual Papahagi poate să semneze petiția on line de pe telefonul Huawei.
    Aleluia!

  26. Xi a fost la Moscova. Macron si ministru de externe al jermaniei au fost in audienta la Beijing. Zelenski doar o ora prin telefon dupa o luna d rugaminti. 55min a vorbit robotu: ‘apelul dumneavoastra e foarte important pentru noi”.

  27. Cum Rusia deja a iesit din jocul economic mondial o data cu retragerea totala a Occidentului si o data cu pozitionarea „guraliva” a Chinei ce se declara pacifista dar care face asta fara sa condamne agresiunea din Ucraina , vedem o SUA ce formeaza economic politic si militar un NATO 2 in Pacific ce se aliaza si cu NATOul European . Izolarea , in caz de nevoie , a Chinei este acum foarte usor de facut .Terestru China nu are inca drumul matasii functional iar pe mmare SUA domina intrega omenire avind ,in M.Britanie , UE,Japonia si Coreea de sud, niste aliati extrem de puternici . Unitate UE nu poate fi sparta .Nici una dintre natiunile membre nu poate pleca din UE pe model brexit (vedeti cit de rau le pare britanililor )ele neavind capacitatea singulara de a rezista , nici dotarea necesara militara si tehnologica spre a putea rezista vremurilor si nici cunoasterea atasata .Marea cistigatoare a acestor vremuri este UE

  28. Nimeni in istorie nu a incetat lupta,sau focul,ca sa stea de negocieri cu dusmanul criminal de batrani,femei si copii din tzaara lui atunci cand tzara ii este invadata de talhari.Pentru ca atunci si ccopii stiu ca lucrurile raman asa cum stau si cu dusmanul pe ei calare in tzara lor.Iar asta nu se accepta nicicum de cei invadati pentru ca ar fi considerata o tradare,mai ales de cei care sunt deja in lupta pe viatza si pe moarte cu rusnacii criminalisi care le-au distrus viatza pasnica,casele si membrii de familie incat vor mai bine o lupta continua decat doar o incetare a focului,fara ca dusmanul sa fie bagat inapoi la cotetz si sa plateasca distrugerile si crimele cu ocna pe viatza,sau cu soarta lui Saddam agatzat de o lustra,altfel cei invadati preferand,mai de graba,sa moara cu dusmanii de gat.Si cred chinezii ca ei sunt tari pe pozitie incat sa vorbeasca de pace,de incetare a focului,dar nu si de retragerea simultana a invadatorilor. Si astfel se mai dau ipocritzii astia de maoisti si impartiali,cand,de fapt,o mermelesc tinand cu dusmanul ucrainienilor.Ce tupeu si ipocrizie.Dar parca ii vad ca si ei cad in kk-tul lui Putina,iar atunci au sa se vaite si ei ca americanii ii persecuta cu sanctiuni care ii baga pe ei in faliment cu mult mai rapid ca pe rusnaci,pentru ca la un miliard si jumatate de rontzaitoare le trebuie enorm de multa haleala,pe care,in mare parte ,o importa,iar in sanctiuni si chiar razboi,o sa moara chinezii ca mustele.Planul lor de pace e acelasi ca al lui Erdogan si va avea exact aceeasi rezolvare.

  29. Zele a spus saru’mana la robot. „Pentru pace apasati pe 1, pentru razboi apasati pe 2, hahaha.

  30. De Rusia nu se mai aude decat prin prisma razboiului. Economic,financiar,politic, Rusia nu mai reprezinta nimic in plan international.

  31. @tetea,
    Potrivit WE, în 2022 valoarea economiei rusești – ca paritate a puterii de cumpărare – a depășit-o pe cea germană și este aproape egală cu cea a Japoniei, devenind astfel a 5-a putere a lumii; dacă tendințele se păstrează, anul acesta va depăși Japonia care, împreună cu Germania, urmează să fie depășite într-un an 2 de Indonezia și Brazilia.
    Cam asta sunt tendințele, dacă se păstrează direcțiile actuale.

  32. Daca Zele il suna pe Putinovici, robotul ii spune: pentru RAZBOI apasati orice tasta !

  33. Singura alternativa de pace in Ucraina este cea propusa de Medvedev. Ucraina ca stat artificial alcatuit din multe teritorii furate in vremea URSS, este un teritoriu malefic al traficului de organe si persoane, de mame surogat, de ferme de adrenocrom pentru satanisti, de laboratoare de arme biologice si de arme nucleare cu care SUA incearca in secret sa doteze Ucraina; nu ai ce sa negociezi cu Ucraina ca exponent al maleficului in Europa, chinezii sunt convins ca stiu si ca inteleg asta. Si nu inteleg cum poate fi considerat putzoiul asta khazar, Zelenski, drept omolog al lui Xi Jinping, personalitate politica aflata la varful puterii in China si pregatit vreme de zeci de ani sa devina liderul Chinei. Fata de Xi Jinping ca lider al unui super-puteri precum China, fata de pregatirea si capacitatea sa intelectuala, Zelenski este doar un biet argat la grajdurile americao-sioniste. Ce se poate dicuta cu Zelenski care nici macar nu poate fi considerat om, atat este de lacom si de crud?

  34. „Ucraina ca stat artificial alcatuit din multe teritorii furate in vremea URSS”

    Poate nu s-a opservat, inca, rusii n-au bombardat si n-au ocupat nici un teritoriu luat de la polaci, slovaci, hunguri si romani. Doar de Basarabia de Sud nu vorbeste cineva, nici macar vorbaretul „profesor stie tot si face nimic”. Inseamna ca partea draga Romaniei va trece, din nou, la rusi. Vom fi vecini, din nou. Ma mir, parca nu vroiau sa fie vecini cu NATO ?!

    Hahaha, ati fost colegi la UBB Cluuuj cu plagiatorul Bode. Si e liber !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.