S-a aflat secretul despre Kamala Harris. Trump n-a stat pe gânduri

Kamala Harris, în calitate de fost vicepreşedinte, a beneficiat de…

De (V.N.)
S-a aflat secretul despre Kamala Harris. Trump n-a stat pe gânduri

Kamala Harris, în calitate de fost vicepreşedinte, a beneficiat de…

Trump anulează protecția Kamalei Harris din partea Secret Service. Liderul de la Casa Albă a anulat protecţia Secret Service de care beneficia fosta vicepreşedintă Kamala Harris, rivala sa democrată din alegerile din 2024, transmite CNN, care a văzut o copie a unei scrisori în acest sens. Foştii preşedinţi beneficiază de protecţia Secret Service pe viaţă.

Kamala Harris, în calitate de fost vicepreşedinte, a beneficiat de şase luni de protecţie după ce a părăsit funcţia, potrivit legii federale.

Perioada s-a încheiat la 21 iulie. Cu toate acestea, protecţia ei a fost prelungită cu încă un an printr-o directivă – păstrată secretă până acum – semnată de fostul preşedinte Joe Biden cu puţin timp înainte de a părăsi funcţia, potrivit mai multor persoane familiarizate cu acest document despre care nu s-a ştiut până acum.

Directiva a fost anulată de Trump în scrisoarea sa intitulată „Memorandum pentru secretarul securităţii interne”, datată joi.

„Prin prezenta, sunteţi autorizat să întrerupeţi orice proceduri legate de securitate, autorizate anterior printr-un Memorandum executiv, în afara celor prevăzute de lege, pentru următoarea persoană, începând cu 1 septembrie 2025: fosta vicepreşedintă Kamala D. Harris”, se arată în scrisoarea lui Trump.

Trump a pus capăt protecţiei lui Harris în momentul în care aceasta se pregăteşte să înceapă un turneu de promovare a cărţii sale, „107 Days” („107 zile”), o carte de memorii despre scurta sa campanie prezidenţială, care va fi lansată pe 23 septembrie. Lansarea o va expune mai mult în lumina reflectoarelor decât a fost de când a părăsit funcţia, perioadă în care a participat doar la câteva evenimente publice, notează CNN.

„Vicepreşedinta este recunoscătoare Secret Service pentru profesionalismul, dedicarea şi angajamentul neclintit faţă de siguranţă”, a declarat Kirsten Allen, consilier principal al lui Harris, pentru CNN.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Un papagal care se laudă de un an încoace că va pune capăt războiului din Ukraina.Nu e în stare de absolut nimic !

  2. Dusmanos si imprevizibil specimen!
    Nu mai uit cand il facea ,,pr0st”, in direct la TV, pe Biden. Este el destept ca a ajuns marioneta lui Putin…….[R u m b u r a k] – [R]

  3. trumpismutele de ale lui Trumpilica ;un taciune si un carbune,spune mosule,mai spune
    PS i-a recomandat Putin sa se joace numai prin curte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.