S-a ales noul şef al ANCOM

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a votat marţi, cu scandal, pe Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei premierului în perioada guvernării Victor Ponta, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Liderii USR au transmis că „o instituție cheie a fost capturată pentru următorii ani”: „PNL nu a avut niciun fel de opoziție. A fost doar o mascaradă”.

„Pe ultima sută de metri înainte de alegerile parlamentare, PSD s-a asigurat astăzi, cu tăcerea complice a PNL, că își impune omul la șefia ANCOM, instituția care reglementează sectorul comunicațiilor în România și ar trebui să vegheze asupra unei piețe de zeci de miliarde de lei. Alesul este Vlad Stoica, fost șef al Cancelariei premierului Victor Ponta și martor în dosarul de corupție al ex-baronului PSD de Mehedinți Adrian Duicu”, transmite USR.

„Care a fost motivul important al acestei ședințe comune? S-au adoptat măsuri urgente pe timp de pandemie? S-au adoptat măsuri importante sociale sau în sprijinul economiei? Nu. Motivul a fost același care domină clasa politică de 30 de ani: trocul cu funcții. De la ANCOM, după vreo două luni de incompatibilitate, și-a dat demisia domnul Grindeanu, numărul doi în PSD acum, dar nu exista vreo urgență să fie numit un nou președinte. Instituția are doi vicepreședinți care pot prelua cu puteri depline acest mandat, iar noul Parlament legitim, mandatat și ales de români, ar fi putut numi drept președinte la ANCOM o persoană care să nu fie implicată politic și să fie un profesionist în domeniu. În 2009, Comisia Europeană ne-a spus că trebuie reglementat acest domeniu – o piață de miliarde, acum este și miza 5G pe masă – de către o autoritate autonomă. Azi, parlamentarii s-au grăbit însă să aleagă din trei candidați PSD pe cineva dinainte determinat, pe fostul șef de cabinet al domnului Ponta, iar PNL nu a avut niciun fel de opoziție. A fost doar o mascaradă”, declară Cătălin Drulă, liderul grupului USR din Camera Deputaților.
Liderii USR acuză că, prin votul de marți, din plenul reunit al celor două Camere, a fost dovedit „trocul cu funcții este la loc de cinste, iar așa-zisele adversități între partidele vechi sunt doar de fațadă”.

„PSD nu mai avea acum legitimitatea să forțeze instalarea unui nou șef la ANCOM pentru următorii doi ani și jumătate și ar fi trebuit ca întreaga procedură să fie lăsată pentru următoarea legislatură, când să se desfășoare nu cu depuneri de candidaturi de pe o zi pe alta și nu cu avize de fațadă în comisiile de specialitate. Interesele sunt însă mari și tot mai transparente, iar ele s-au văzut și în încercările anterioare de modificare a legislației astfel încât ANCOM să fie complet politizată”, mai arată comunicatul USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Fir-ați ai naibii de ipocriți … doar USR-ul are legitimitate, și ăla de la Cotroceni …

  2. La dracu! Sa intri in parlament prin subsol, impins de altii mascati, si acuma sa faci gat! Da nu ma mir la usr astia, adunati de prin santuri si impinsi in fata.

  3. Stampila mea la diverse votări nu s-a întâlnit cu sigla PSD, deci, nu din par-tizanat îmi dau cu părerea. Dar ăştia de la USR, armada
    mercenarilor, sunt duşi cu
    pluta. I-auzi una, acest Stoica este martor într-un dosar. Aşa, şi?
    A doua, actualul Parlament nu este legitim, după mintea USR-istilor. Dar nu reprezintă voința elec-
    toratului? Mandatele sunt
    exirate? Din ce ştim cu totii, mai puțin Barna şi
    gaşca, mandatele actualilor
    parlamentari, buni, răi, sunt incă valabile. Dar te pui cu naziştii?

  4. este puritatea intruchipata, daca nu era ea n-as fi auzit de o maladie albastra la copii deja eradicata, dar totusi finantata european…

  5. Sereistul asta are bacul,cine l-a verificat ?!Ca nu mai am incredere in verificarile serviciilor, vezi cazul L. Baranga ..

  6. Dacă puneau un USRist de-al lor nu mai săreau cu gura. Adunătură de isterici.

  7. Iar bai fratilor cu rapandule din astea care nici nu au habar ce este o frecventa?
    Numai daca mergeau la Constanta la Radiocoasta gaseau cel putin zece specialisti in telecomunicatii, scoliti pe afara, recunoscuti si certificati de ITU.
    Dar noi nu avem nevoie de specialisti. Noi cu habarnisti din astia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.