S-a cutremurat Ecuadorul

S-a cutremurat Ecuadorul. Un seism cu magnitudinea 6,1 a avut loc în Ecuador, potrivit Institutului de geofizică. Mișcarea telurică nu s-a soldat cu victime, însă a cauzat pagube în portul Guayaquil, epicentrul seismului, anunță agențiile de presă.

Cutremurul a fost „resimţit la nivel naţional”, potrivit institutului.

El a avut loc joi, la ora locală 17.30 (vineri, 1.30, ora României), iar epicentrul a fost localizat la 13 kilometri de satul Simon Bolivar, situat în apropiere de portul Guayaquil.

Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a îndemnat populaţia la ”calm” şi a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că autorităţile au fost  mobilizate pentru a ”evalua eventuale pagube în regiune”.

”Am crezut mai întâi că era vântul, când am simţit, brusc, că se mişcă totul”, declară AFP Maria Eugenia Rosero, o profesoară pensionară care locuieşte în nordul Guayaquil. ”A fost scurt, dar puternic”, adaugă ea.

Primăria Guayaquil, un oraş cu aproape trei milioane de locuitori, a anunţat că o casă din centrul oraşului, în curs de demolare, s-a surpat, iar unele clădiri au suferit pagube minore.

Locuitori din regiune au ieşit în stradă, de teama unor alunecări de teren.

Ecuadorul se află deasupra plăcilor tectonică Nazca şi marină sud-americană, care generează seisme cu regularitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

2 Comentarii

  1. Putin mai sus pe harta, pe falia San Andreas, va bubui puternic undeva in actualul secol. California va cadea in mare. Cum, ce-a facut? Da. Mai cititi o data. CALIFORNIA VA CADEA IN MARE, cu L.A., cu Frisco si cu Hollywood cu tot.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.