S-a dat startul la primul pod construit peste Prut în ultimii 60 de ani

În trenul special care a plecat din Gara Iași au urcat viceprim-ministrul Marian Neacșu, miniștrii…

De (I.R.)
S-a dat startul la primul pod construit peste Prut în ultimii 60 de ani

În trenul special care a plecat din Gara Iași au urcat viceprim-ministrul Marian Neacșu, miniștrii…

Câteva sute de persoane, alături de oficialități din România, s-au aflat sâmbătă, în Republica Moldova, pentru a lua parte la demararea lucrărilor primului pod rutier de autostradă peste râul Prut din ultimii 60 de ani – Podul de la Ungheni, intitulat ”Podul de flori”. Acțiunea nu a fost lipsită de iz electoral.

În trenul special care a plecat din Gara Iași au urcat viceprim-ministrul Marian Neacșu, miniștrii Mircea Fechet și Sebastian Burduja, secretarii de stat Irinel Scrioșteanu, Silviu Macovei și Diana Baciună, liderii filialelor ieșene ale PSD și PNL, deputații Bogdan Cojocaru și Alexandru Muraru, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, primarul Iașiului, Mihai Chirica, precum și primarii Laurențiu Leurean (Roman), Dumitru Boroș (Bârlad), Constantin Toma (Buzău). La eveniment a participat și candidatul Alianței Electorale ”România Înainte”, Crin Antonescu.

”Trăim un moment istoric, construcția primului pod între România și Republica Moldova, în ultimele șase decenii. ‘Podul de flori’ va asigura nu doar o legătură rutieră între țările noastre, ci va uni comunități, va apropia oameni și va sprijini dezvoltarea de ambele părți ale Prutului. Susținem cu toate eforturile construirea Autostrăzii Unirii – A8, care va deveni o poartă de legătură a Republicii Moldova cu Europa”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Alte câteva sute de persoane au urcat în trenul special care a plecat din Gara Iași.

În Ungheni, Republica Moldova, au fost prezenți viceprim-ministrul Vladimir Bolea, precum și alți oficiali de la Chișinău, alături de autorități locale și cetățeni.

”Podul de flori”, care va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni, Republica Moldova, și comuna Golăești din județul Iași, este parte a Autostrăzii Unirii (A8), care are un rol major în interconectarea celor două rețele rutiere naționale, Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni și viitoarea Autostradă Ungheni – Chișinău, ambele având termenul de finalizare estimat pentru anul 2030.

”Podul de flori” este primul pod rutier construit peste râul Prut din ultimii 60 de ani. De asemenea, este unul dintre cele patru noi poduri peste Prut stabilite spre execuție, pentru care există deja contractul de proiectare și execuție semnat toamna trecută.

VIDEO

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Odesa, un centru cheie pentru aprovizionarea și personalul NATO, precum și pentru mercenarii occidentali, a suferit pagube majore peste noapte din cauza atacurilor masive cu rachete și drone sinucigașe ale forțelor ruse, care au lovit și o navă încărcată cu mii de tone de muniție. Ținta principală a fost o navă civilă care a încărcat material de război într-un port din România și a fost detectată de sateliții ruși în timpul plecării sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate