S-a dus Dracul peste Gigi!

FCSB, clubul patronat de Gigi Becali, a anunțat, printr-un comunicat de presă publicat pe pagina oficială a clubului de fotbal, că, în urma ultimei testări COVID-19, au fost înregistrate patru cazuri pozitive în cadrul lotului:

„Gabriel Simion, Toma Niga, Răzvan Udrea și Alexandru Pantea sunt fotbaliștii care au fost infectați cu virusul SARS-COV-2, aceștia urmând să fie preluați de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în conformitate cu normele în vigoare”.

Potrivit FCSB, jucătorii sunt asimptomatici și au fost deja izolați de restul grupului.

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, anunțase anterior vineri: „Am fost informaţi telefonic de către FCSB că patru persoane, dintre care doi jucători, au fost testate pozitiv la coronavirus. Nu am văzut rezultatele, dar am fost informaţi telefonic”, a declarat vineri presei .

Patronul FCSB Gigi Becali declara recent, potrivit Antenei 3, că ”Dracul a făcut virusul ăsta, ca să închidă bisericile”.

Tot el a declarat la „Digi Sport Matinal”: „Poți să te dai peste cap, dar, dacă așa a vrut Dumnezeu… Asta-i o boală pe care o ia oricine. Trăim cu ea. Deschideți stadioanele să se îmbolnăvească lumea, pentru că până la urmă toți o să luăm acest virus!”.

Într-un interviu acordat România TV, patronul FCSB a susținut că dacă el merge la Sfânta Liturghie și la Sfântul Maslu nu are cum sa fie niciun fel de microb de COVID.

„Uleiul care este mirul ungerii de la Sfantul Maslu. Eu nu port mască. Nu port mască nu pentru că nu vreau. Eu am făcut testul, pentru ca am clinica, si sunt sanatos”, a spus Becali.

De la reluarea meciurilor de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi şi Astra Giurgiu) şi a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, FC Argeş şi ASU Poli Timişoara).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

5 Comentarii

  1. I.R
    Pentru informarea corecta a publicului Cotidianul, NU m-am dus peste Ciobandante!

  2. „Deschideți stadioanele să se îmbolnăvească lumea” !! … Vorba aia, „daca pui creierul lu’ Jiji la o broasca, aia precis se-neaca !” … si inca, daca ziceti ca nu e de ajuns : „Dracul a făcut virusul ăsta, ca să închidă bisericile … dar, dacă așa a vrut Dumnezeu …” !! asadar, Cel de Sus „lucreaza” cu „cel de jos” ? …

  3. Adică se îmbolnăvesc fotbaliștii ,cei mai controlați cei mai verificați si categoria profesională care se ferește cel mai mult …deci acest virus se ia si cu mască si cu teste …

  4. Jiji și băgat-o pe mânecă!!… tocmai acum când trebuie să joci in Europa…vei pierde meciul la masa verde cu 3-0!!!… asta-i hotărârea UEFA…ei ce zici că nici campionatul nu-l începi și te i-a dracu’..!!! milioane la muntele Athos …vezi dacă ai rupt contractul !??…s-a răzbunat Dumnezeu…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.