Fostul internaţional român Ciprian Marica a apreciat, marţi seara, pe Facebook că reacţiile sunt exagerate după exprimarea rasistă a arbitrului român Sebastian Colţescu în timpul meciului dintre Paris-Saint Germain şi Istanbul Başakşehir, din Liga Campionilor.
”Coltescu a greşit! Dar de la asta până a i se da o dimensiune planetară unei erori de exprimare, e cale lungă. S-a făcut un circ incredibil cu retragerea de pe teren, cu refuzul de a mai juca fotbal! Să fim serioşi, rasismul există, e de condamnat în orice situaţie, dar nu despre rasism e vorba în cazul nefericitului Colţescu, S-a grăbit, a greşit, dar e prea mult! Ştiu ce spun, fiindcă, spre exemplu, în cariera mea n-am văzut nicio reacţie când noi, românii, eram făcuţi Ţigani pe afişele meciurilor oficiale la Paris. Şi în atâtea şi atâtea situaţii, în meciuri din Champions League, în jocuri cu vizibilitate mare”, a scris Marica pe reţeaua de socializare.
”Aloooo, domnilor fotbalişti şi oficiali, aţi făcut show în seara asta! Din păcate, pornit de la o greşeală de exprimare a lui Colţescu, aşa cum am mai spus, într-un dialog în română cu colegul lui, nu i s-a adresat unui jucător sau antrenor. Cu acest gen de spectacol chiar se duce în derizoriu lupta contra rasismului, se aduce un deserviciu celor care chiar fac eforturi serioase pe acest plan. Avem noi, românii, multe probleme, dar asta cu rasismul nu!”, a mai afirmat Marica.
Şi Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, liderul Ligii I, consideră că s-a exagerat în acest caz de rasism: ”Sebi (Colţescu, n. red.) le-a luat faţa lui Nagelsmann şi Ronaldo. P.S. Mi se pare o exagerare teribilă”.
Sebastian Colţescu şi-a cerut scuze pe Twitter pentru incidentul rasist la originea căruia s-a aflat şi care a dus la suspendarea partidei de marţi din Liga Campionilor.
”Îmi pare rău pentru neînţelegere. Intenţia mea nu a fost să fiu rasist. Într-un astfel de context, uneori oamenii nu se exprimă corect şi pot fi înţeleşi greşit. Îmi cer scuze în numele uefa champions league. Sper că voi fi înţeles. @UEFA #notoracism #uefa”, apare scris pe contul Sebastian Colţescu, care nu este certificat de Twitter ca fiind autentic.
Da, sunt cuvinte asemanatoare, fara a se tine seama de smnificatia lor naturala. La fel cum Bukarest, este confundat de multe ori cu Budapest.
Black is black, I want my baby back
It’s grey, it’s grey, since she went away, oh oh
Oh,Oh UEFA suspended me
Black is black, I want my baby back
Niste ori prosti, ori rau intentionati, care nu cunosc limba romana, fac valva pe tema rasism, acolo unde cauta vionvatia unui nevinovat.
Cei care studiaza psihologia, numai uitindusu-se la foto pot trage o concluzie, la fel precum criminalistii. Situatia in sine este asemanatoare cu multe altele, generate nu de incultura, cit mai ales de manipularea oculta pe capul nostru. Ex.: O d-na tinerica de culoare africana (=negresa), incarcata cu mult aur pe ea, incerca sa faca manevra de a iesi cu masina din parcarea laterala. Dar ce sa vezi?, experienta ei de sofer, nu a zarit o masina condusa cu viteza mica de o babuta, localnica, de culoare blanche, si a lovit asa de urit masina d-nei blanche, ca saraca batrinica, mai sa lesine. Am calmat-o spunind-o ca sa nu-si faca probleme ca orice politist, poate usor concluzia ca nu este de vina. Reactia d-nei bogate din Africa, fara a avea nici un dialog cu mine, au fost niste tipete de „italian rasist”, ca si cum politia trebuia sa aibe treaba cu mine, si nu cu ea. Cred ca este clar. Concluzie: Produsul este dat de discriminarea pozitiva in folosul unor anumite minoritati, considerind ca oamenii sunt pe plantatia lor, si mai clar, evreii, care au reusit pe unde au putut, contrar Dreptului Tuturor Popoarelor, sa promoveze legi care chipurile apara scopurile lor. Dar ce se vezi, si altii gindesc ca ei, nu sunt singurii destepti, si deci copiaza aceasta atitudine, care culmea tot evreii zic ca este cosher, mai ales ca mascheaza de unde pleaca raul.Culmea este ca raul produs a ajuns si in tara sfinta, ca ex. au fost nevoiti sa stopeze expulzarea a citeva zeci de mii africani (de culoare mai inchisa) din tara lor, mai ceva ca mult hulitul Antonescu cu trimisul evreiilor de la Rusi, inapoi acasa la ei Transnistira.
O zi buna si Doamne ajuta Omenirea sa fie aparata de o Justitie corecta ( ca si noi romanii de altfel)
Con
@Jder : nu mai scrie tâmpenii, fii si tu destept macar o data-n viata. „Evreii”, pe dracu’! STÂNGA, socialistii, SI EXTREMA STÂNGA de tip Black Lives Matter : si rasista, si anti-semita, si anti-alb, si „globalista” (ca, de !daca nu curge, pica!) si-n presa, fiindca toti ziaristii vestici, de peste tot, ziare scrise, TV, sunt „corecti politic”, fascinati de ispravile Black Lives Matter si toti, împotriva lui Trump, care, sacrilegiu! e si alb, si barbat!!!
@dan : … si Laleaua … Neagra, Masca … Neagra, Marea … Neagra, Aurul … Negru …
apropo, @D.V. : cine-ti da tie voie sa scrii si sa spui (ca nu esti Pierre Ménès de la Canal +, Franta! ori nebuna de Maracineanu, ministra sporturilor, tot Franta, care n-a vazut-n-a auzit meciul, n-are habar, da’ de dat din clanta, stie! de fiecare data când e vorba de „români” si „România”, hop si tipa strâmbând din nas si luând masuri anti-românesti), cine-ti da tie voie sa scrii ca „arbitrul român Sebastian Coltescu s-ar fi exprimat „RASIST”? CINE? ori scrii la comanda lui Maracineanu si Pierre Ménès? esti de teapa lor? Ori n-ai priceput ca PSG (proprietatea unui arab) nu era de nasul unui „român”? nu l-ai vazut pe negrul de la PSG care sa-i vâre degetele-n ochi lui Coltescu, si mai multe, nu, pe care-l face si „alb”, si cu toata ura? n-ai vazut, n-ai auzit?! De când pâna când e interzis cuvântul „negru”? ia spune-mi si mie! Maracineanu si clica sa nu se mai duca nici la „PISICA NEAGRA” (Le Chat Noir), celebru bar parisian Art Nouveau, fiindca pisica -i „NEAGRA”! Da’ ce-i asta, dom’le? anti-alb având voie sa fii, alb, însa, nu, fiindca nu-ti da voie extrema stânga spargatoare de vitrine si distrugând statui, spatii verzi, infrastructuri, tot ce nimereste, c-asa fac si Black Lives Matter în SUA! Halal! @Negrul n-aude: corect. Si, din pacate, nici albul – Pierre Ménès, frustratul obezo-prajina, ori Maracineanu, alta care la Paris a-nvatat la gât cravatei cum se leaga nodu’! – , n-a auzit, nici el! PS : la PSG salariile încep cu 5-6 cifre, 4 fiind prea putine… proprietatea nu-sh’ carui nabab de prin Orientul Mijlociu sezând în cine stie ce castel-lânga-padure + apartament de-o mie de m² pe Champs Elysées + vila pe Coasta de Azur, ca, de, sa fie-aproape de chalet -ul de 300 de m² de lânga Geneva …
He,..mă, cioroiul v-a pus cu botu pe labe,. Și prea bine a făcut.. Pentru că in romania nu fotbal ca sport se joacă, ci sunt interese financiare, măsluiri ca in moldova de dragul unor bani la pariuri, becalii fiind prins cu valiza și nu doar el,. Pe urmă pe stadioane vin babuini și gibboni nu spectatori, care urlă tămpenii, pun bannere cu inscripții jignitoare de in mod normal arbitrul trebuia să oprească meciul și prea multe meciuri nu trebuiau jucate, sau doar cu tribune goale,. Deci acu e povestea cu ulciorul,. care acu s-a spart,.
Banana era cam la 100 de metri de arbitrul in cauza, tocmai se lauda printre coechipieri cu ultimul Lexus si cel mai recent Rolex, usor nemultumit totusi ca ultima marire de salariu, pentru ca stie sa dea cu piciorul in basica, e de doar 50000 de euro, asa ca atunci cind arbitrul a strigat „Negrul a fost cel care a faultat !”, a auzit „negro” (uitind ca in franceza corespondentul ultrafolosit si deloc condamnabil la „negrul” este „le noir” !). Asa ca, amintindu-si brusc cum strabunica-sau Kunta Kinte era umilit crunt pe plantatia de bumbac a boierului Bibesco, normal ca s-a incins tarita in el !
Propun ca toti cei care au numele de Negru,Negrescu,Negrila,Negrutiu etc. sa ceara schimbarea numelui;la fel,privilegiatii aia care se numesc Albu,Albulescu,Alboiu etc;nu stiu daca Fekete/Feher pot sa ramana,trebuie intrebat dl.Csaba de la cncd
Privirea agresiva a africanului si grimasa stupefiata a arbitrului Hateganu rezuma fotografic situatia ridicola dar critica in care se afla Occidentul, „Europa crestina“ sabotate de ideologia perfida numita « Corectitudine politică“. Intr-un secol Europa a fost devastata de 2 razboaie, care i-au grabit declinul cultural, procesul de descompunere a reperelor morale, nefast pentru cetatenii ei albi, crestini. Aceasta ideologie clocita inca din anii 20-30 ( de reactionari evrei precum Antonio Gramsci și György Lukács) a fost difuzata de neomarxistii germani(evrei) in mediile universitare si politice americane si europene postbelice.
Ingineria sociala a fost extinsa apoi la scara globala prin retetele financiare ale Ocultei mondiale. In prezent numeroase institutii suprastatale, chiar si cele sportive sunt captive acestei propagande totalitare, discretionare, plina de contradictii si stupizenii. Footbalul organizat de UEFA de cel putin 2 decenii este un circ penibil, o afacere de miliarde in care se amesteca etica ipocrita si bigotismul discretionar. De noua oranduire globalista si „orientare etica” profita dezaxatii, minoritatile criminalizate si cei mai vicleni asasini culturali. Propaganda acestei « religii ateiste» ne altereaza regulile de convietuire, schimba comportamentele, gândirea, cuvintele. Cine controlează limbajul controlează gândirea. Asta practica elitele malefice,”demonocratii” tip Soros, davosienii &Co. Europa fara elite nationale, autentic crestine, se transforma an dupa an intr-un iad multicultural, intr-un ghetto psihotic la discretia propagandistilor acestui experiment social cat si a planificatorilor invaziei islamice.
Am pățit într-un magazin cu de toate aflat la baza Muntelui Ispitirii. La niște mărunțișuri din aur am întrebat de soția -Crezi că merită 100 de $? Am descoperit cu surprindere că “cumpărătorii” îmbrăcați în haine arabe amestecați în grupul de pelerini din România erau trăgători cu urechea, fiindcă brusc unul de lângă noi pe care nu-l observasem până atunci s-a burzuluit în engleză atenționându-mă de cum îl fac pe vânzător crazy! Trebuie să fii foarte prudent în țara lor și “ospitalier” în țara noastră.
ce a amuzant in toata povestea asta este in cazul in care Coltescu ar fi folosit echivalentul romanesc al NIGGER sau NEGRO adica Cioara… nimeni de pe banca tehnica a turcilor nu si-ar fi dat seama de problema…
Vai,dar se poate să spui unui negru că e negru?…Ăsta e rasism sadea,măi musiu prezidente turc! Sau și „turc”dacă spui ,te pomenești că faci ură de rasă! Ia mai duceți-vă frații noștri colorați mai mult sau mai puțin rați ,în origini, că v-ați luat-o rău în cap de când cu falsa voastră democrație prost înțeleasă și care de fapt e un imperialism feroce…”Opa Nelu”!..( Aflați voi „bobor” român că voi sunteți cel mai rasist „bobor” dîn lumea asta!)Serios???… Nu cumva tocmai cei care ne pun la zid sunt niște rasiști monstruoși și nesimțiți pe deasupra?Cînd în istoria acestui pământ începând de la Burebista încoace, a existat un popor mai tolerant decât noi,românii???? Să nu mai vorbim de prezent,cînd președinte de țară,româniiau ales un neamț-sas,iar premier pînă ieri a fost un ungur… Deci frații noștri mai rasiști decât Hitler,ia mai lăsați-vă voi de mușcat românii de cur la toate ocaziile și beliți-vă mai bine ochii prin grădinile voastre
EU îi iau apararea lui Coltescu. I-am scris si lui Macron. N-are decât sa si-o manânce pe ministra LUI a sporturilor, neo-con-a (adica pericol sigur si durabil) de Maracineanu Ruxandra. Pe care-am mai vazut-o si-auzit-o-n „actiune”. O cotoroantza. Neo-con-a. Fara dram de logica. Repeta sabloane. Lucru pe care nici un copil de 7-8 ani nu-l face. I-am scris lui Marcon sa scoata tablourile lui Delacroix din muzee si frescele, din Adunarea Nationala. Fiindca Delacroix picteaza NEGRI. Sa-l interzica si pe BAUDELAIRE. Fiindca foloseste cuvântul „NEGRU”. Si pe Mark Twain, care-i si mai rau, fiindca-n loc de „negro”, scrie „NIGGER”, adevarata formula a stapânilor de sclavi privindu-i pe negri. Sa i se retraga Premiul Oscar negresei care juca-n Pe Aripile Vântului. Si sa i se interzica si cartile lui J. K. Rowling. Sa nu se mai reia filmele lui Sydney Poitier. Între care, „Ghici cine vine la cina?”. Fiindca-n filmul respectiv, Sidney Poitier însusi spune ca-i „negru”. Mobilele Napoleon III, NEGRE si lacuite. Sa se interzica. Josephine Baker. Mândra ca era negresa. De interzis. Paul Robertson. MARTIN LUTHER KING. Toti, dar TOTI sa fie interzisi. Ati priceput, Macron, Maracineanu Ruxandra, UEFA? Sunt, în schimb, consternata de SCUZELE lui Coltescu. Unde-i „incidentul rasist”, omule? UNDE-I? dat cu sângu’-n dreptu’, ca tot românu’ neo-con, asta-i ce faci ! „rasist”. I-DIOT. George Washington a avut SCLAVI NEGRI, nu stramosii tai si cu tine! I-DIOT! Si ce-i cu „PRESA” asta, vestica, si-nca si româna, cu „rasismul”? UNDE-I „rasismul”? „DE CULOARE” fiind rasist. „= MURDAR”. NU cuvântul „negru”. „Le Chat NOIR”. Ce mama dracului! NEGRII, RASISTI si ANTISEMITI ei însisi, fac, dintr-o data, si cu „ajutorul” neo-con-ilor la Putere, pe … victimele! Eu am facut comert de sclavi NEGRI, sau africanii (adica NEGRII) de pe coasta altantica a Africii?
Asta nu-i nimic, dar la noi se poate orice, pentru ca marea conspiratie secreta, coloana 5-a de distrugere a natiilor spre satisfactia imperiilor lucreaza din plin. DEX-ul a devenit limbaj secret pentru omul de rind, si in curind trebuie sa se inventeze ca la marinari, piloti, un limbaj aprobat de asa zisii politically correct, ca sa mai poata comunica omul de rind, fara frica de a fi pedepsit. Pe noi cu at,itea inventive create mai ales de dupa dec.89, ca sa se simpta alogenii stapini in tara noastra, nu ne mai respecta nimeni, de ma mir ca expresii precum „mai animalule” nu sunt explicate ca si celelalte in DEX. Dubla masura se pare ca va crea un fel de razbunare a omului simplu, care nu se mai simpte sclavul nimanui in epoca moderna.
O zi buna.
Con.
P.S.Avem si anal isti in politica, care au aplicat deja etichete de legionari, etc. vorbim de AUR, de care lumea nu prea are habar. Bine ca nu au sarit si cei de la transfugul impostor holocash (de la Buget) Weisel, sa ne arate si ei ce au mai descoperit, ca de…omul lor P.M. P.ROMAN, cu scoala lui, ajuse-se sa-l faca si pe Eminescu legionar.Pe astia nu-i vede nimeni? Ar trebui fiecare natiune sa poata judeca pe altii de nedreptatiile lor facute. Altfel, degeaba vorbim de Adevar si progres social, etc…al Omenirii.
Si, daca tot am importat circul american, intreb si eu UEFA, FIFA si Consiliul Galactic al Inteleptilor Corectitudinii Politice si de Exprimare: cum mama dracului sa spunem in loc de „BLACK” LIVES MATTER? „SOMEWHAT DARKER” LIVES MATTER? Hai, ca au luat-o pe ulei!
Daca-i zicea cioara sau maimuta, nu se mai ofusca nimeni. De acum la toti negrii hai sa le zicem suedezi, sa nu se atace cumva.
turciaface scandal ca rasism,etc
turcia agresiva care vrea sa redevina imperiu otoman vezi siria,libia si mai nou ajutorul fratesc militar dat azerilor
turcia care a asasinat peste 1 milion de armeni
tucia care l-a facut pe macron diliu
turcia care a transformat hagia sofia in moschee
exprimare nelalocul ei sanctiune uefa si gata ce atita scandal?
Foarte multe comentarii corecte!Până la urmă, nu este vorba despre rasism, ci de o politică duplicitară și discriminatorie la adresa României. AUR,unde ești?
Negrii vor sa fie numiti albi?Pentru ce fac atita scandal si tensiune in lume daca sint normali la cap?Si apoi Erdogan sa-si retragă turcii din a afacerile din Romania daca aicea e rasism .Turcii au invadat Romania si acum ne ataca cu nesimtire pe plan internactional.N -am stiut ca Erdogan se consideră si pe turci „Black”
Hei! „Motanul f.t. si el tipa de durere”!, spune un proverb romanesc! Au mai aruncat un subiect nul la adresa Romaniei, subiect de analiza si destui nervi! Aiatolahul sa mearga la moscheea din constanta sau bucuresti si oriunde se afla o biserica/moschee de rit musulman, sa constate daca se practica sau nu rasismul altor cetateni mai mult ca pentru cetatenii romani!
Circoteca turco – balcanica la care au aderat, că dacă e circ, circ să fie, și „francezii” de la PSG !
@Viorel .
Intr-adevar in romana , negru nu are conotatii peiorative sau rasiste . Din simplul motiv ca nu am avut negri . Negru e un atribut de precizare a unei trasaturi .
Altele sant cuvantele rasiste in lb romana : „cioara” , „tuciuriul” , „boanghina” , „bozgor” . Dar nu „negru „, care intr-adevar are aceeasi radacina cu negre , nigger , fara sa aiba aceleasi conotatii insultatoare .
Circul e total gratuit si iaca ne trezim in plus cu comentariul Marelui Urs , apartinatorul „acestei natii ce zbiara de dureri inchipuite ” . La fel cu a coietnicului sau , presedintele CNCD
decenii toti sunt super sensibili. Pe ALBI insa, poti sa ii injuri cum vrei. Europa se va scufunda, asta e clar.
Da’ baiatu’ asta din stinga pozei, cel care gesticuleaza ca un cimpanzeu la vederea bananei, nu e amendat pentru lipsa mastii si nerespectarea „distantierii sociale”, agresindu-l pe arbitru de la mai putin de juma’ de metru ?
Circ gratiut !Dati-le glas la afro,ca ne vor pune in jug si ne vor face sclavii secolului XXI !
E de știu că roma_nul are un renume mondial, Și-a creat o imagine de scuipat din orice poziție. Deci să nu stea mirat și mândru când pățește din astea,.Să nici nu caute dreptate sau scuze. Are prea multe antecedente in comportamente cu care s-a săpat adânc și nu-și va spăla imaginea niciodată,.
A fost confundată semnificația cuvântul „negru” din limba română cu „nigger” din engleză…Circ gratuit!