S-a redeschis robinetul pensiilor speciale. Cine mai primește

Senatul a adoptat, luni, un proiect legislativ pentru modificarea Legii privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, care prevede că persoana care se află la conducerea instituției va primi pensie specială, care poate fi cumulată cu indemnizația pentru mandatul în curs.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea art.16 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, a fost adoptată în plenul Senatului cu 94 de voturi „pentru” și 13 abțineri.

„Avocatul Poporului, precum și persoanele care au exercitat funcția de Avocat al Poporului, îndeplinind condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată și stabilită în aceleași condiții cu cea a judecătorilor CCR, potrivit art 71 (2) din Legea nr 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, republicată, cu modificările ulterioare. Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizația pentru mandatul în curs de exercitare”, se arată în proiectul de lege adoptat de Senat, consultat de Mediafax.

De asemenea, potrivit inițiativei adoptate, „pensia de serviciu a Avocatului Poporului se cumulează în raport cu indemnizația judecătorilor CCR și se impozitează potrivit legii”.

Articolul 71 din legea privind organizarea CCR prevede: „Judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcția de judecător după data stabilirii acesteia. În ipoteza în care calitatea de pensionar a fost dobândită înainte de intrarea în exerciţiul mandatului, pensia aflată în plată se recalculează potrivit prevederilor alin. (1)”.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților pe 13 iunie, Senatul având rol de for decizional în acest caz. Legea urmează să ajungă la președintele României pentru promulgare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Sunt niste categorii privilegiate in dispret fata de marea masa a salariarilor! Sunt legi aberante prin care se fura efectiv din banul public! E o ticalosie! Rusine!

  2. Mutantul a insistat pana a obtinut pensie speciala !Si el e mason,si el e aparatcik,numai Tariceanu sa primeasca pensie speciala?Senatul s-a executat…Sa nu ii impusti foc cu foc?:)))

  3. să vă reamintesc ce ziceam în 9 octombrie: „alooo, nu mai puneţi botu’ la gargara asta împuţită, repet, o să fie 1265 de lei punctu’, o să treacă alegerile şi gata, coliva şi colbul peste o lege născută moartă…da’ pensiile speciale duduie, nu glumă şi-o să mai intre la plată două noi categorii de speciali, în curând…” şi staţi, că urmează nasoala cea mare…Crăciun fericit!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.