
Reabilit după un proces care a durat ani de zile, cazinoul din Constanța va putea fi în sfârșit vizitat. Tariful pentru vizitarea obiectivului simbol al Constanței este de 50 lei pentru adulţi. Anumite categorii de persoane beneficiază de reduceri şi gratuităţi, potrivit hotărârii luate de marţi de consilierii municipiului.
În şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Constanţa, a fost un singur proiect pe ordinea de zi, cel cu privire la aprobarea tarifelor de acces, foto – video şi închirierea spaţiilor în cadrul obiectivului de investiţii de interes cultural Cazino Constanţa.
Tariful pentru vizitarea generală a Cazinoului este de 50 lei pentru adulţi, 25 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, gratuit pentru copii cu vârsta sub 7 ani, precum şi pentru persoane cu dizabilităţi şi un însoţitor al acestora.
Cine doreşte să viziteze doar subsolul şi parterul clădirii trebuie să știe că tariful pentru adulţi este de 30 lei şi de 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Tariful pentru vizitarea etajului este de 20 lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Vizitarea întregii clădiri, cu ghid, pentru grup format din 25 – 30 de persoană, costă 100 lei de persoană.
Tariful pentru şedinţă foto-video realizată de profesionişti este de 1.000 lei, pentru 30 de minute, tariful pentru o şedinţă foto cu caracter familial fiind de 500 lei, pentru o jumătate de oră.
Cazinoul din Constanţa, reabilitat cu circa 40 milioane de euro, lucrări derulate pe parcursul a cinci ani, a fost deschis publicului pe 21 mai, cu prilejul zilelor oraşului, perioadă în care a fost vizitat de aproximativ 10.000 de persoane.
Cazinoul din Constanţa este administrat de Societatea Patrimoniu Constanţa Litoral SRL, înfiinţată de administraţia locală la începutul acestui an.
ha, ha, ha… o utilitate publica ar fi mai profitabila decit bani luati la misto…
sau faceti cazino adevarat din el…macar sa stim o treaba.. 🙂
sau poate nu aveti know how 🙂
„Amiralul Contra” ala care a modificat genetic plaja si marea la Mamaia, loveste din nou.
Poate cu o infima parte din banii obtinuti de la Cazino, pune si el niste indicatoare de orientare, cum sa ajungi de pe A2 la Mamaia si viceversa. Ca pana acum, a tot mers pe principiul ” se stie” si nici un GPS nu te mai poate orienta prin haosul lucrarilor neterminate din zona.