(VIDEO) Lacrimi și aplauze la ultimul meci al lui Federer

Roger Federer s-a retras vineri din tenis cu un val de lacrimi, pe care nu și le-a reprimat minute în șir, după ce a jucat și ultima minge, alături de Rafael Nadal, la Laver Cup, într-un meci de dublu în care cei doi au fost învinși în supertiebreak.

Meciul de dublu a lui Roger Federer și Rafael Nadal împotriva americanilor Jack Sock și Frances Tiafoe, de la Laver Cup, jucat vineri, în sesiunea de seară, a fost ultima reprezentație în fața fanilor, a legendarului jucător elvețian.

În fața unor tribune arhipline, cele două perechi au jucat de la egal la egal, meciul încheindu-se cu victoria celor doi americani reprezentând Team World, cu scorul de 4-6, 7-6 (2), 11-9.

Elvețianul a fost aplaudat minute în șir de fanii din tribune, atât la intrarea în arenă, cât mai ales la finalul meciului, acesta vărsând necontenit lacrimi de fericire, după cum el însuși le-a caracterizat.

Federer a fost îmbrăţişat şi aplaudat de colegii săi din Team Europe, dar şi de adversarii din Team World şi a fost ovaţionat de public. El i-a mulţumit publicului cu ochii în lacrimi.

“A fost o zi minunată. Le-am spus băieţilor, sunt fericit, nu sunt trist. Este minunat să fiu aici. Mi-a plăcut să îmi leg încă o dată şireturile. Totul a fost ultima dată. Şi cu toate meciurile şi avându-i pe băieţi aici, familia, fanii, prietenii, nu am simţit foarte tare stresul. Sunt fericit că am jucat până la capăt. A fost minunat. Şi bineînţeles, să fiu cu Rafa în aceeaşi echipă şi să îi am pe băieţi aici, toată lumea să fie aici, toate legendele… Mulţumesc”, a spus Federer la ceremonia de după ultimul meci al carierei sale, la Laver Cup.

 

Rafael Nadal (3 ATP) s-a retras din competiţia Laver Cup, care are loc la Londra, după ce a jucat vineri seara, la dublu, alături de elveţianul Roger Federer, în meciul de retragere al acestuia

Conform organizatorilor, Nadal a anunţat că nu va mai juca în celelalte meciuri şi va pleca acasă, unde soţia sa aşteaptă să nască primul lor copil.

Nadal va fi înlocuit de britanicul Cameron Norrie în echipa Europei, care întâlneşte „Restul Lumii”, în turneul care se desfăşoară pe O2 Arena din Londra până duminică.

Britanicul Andy Murray (43 ATP) a fost învins vineri seara, pe O2 Arena din Londra, de australianul Alex De Minaur (22 ATP), în trei seturi, 5-7, 6-3, 10-7, în Laver Cup, după succesul de la dublu al americanilor Sock/Tiafoe în faţa perechii Federer/Nadal scorul dintre selecţionatele „Europei” şi „Restul Lumii” fiind egal, 2-2.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. lacrimi de crocodil ale supervitaminizatului nadal: in realitate fericit ca a scapat de un rival incomod

  2. Federer un mare om și domn al tenisului ce ne-a incantat cu gentilețea sa , cu tenisul spectacol ce l-a oferit !!!
    Ne înclinăm în fața ta Maestre !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.