S-a stins un îndrăgit actor român

Doliu în lumea artistică. Actorul Liviu Crăciun, de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, a murit.
„Cu adâncă tristeţe ne luăm rămas bun de la actorul Liviu Crăciun, care ne-a părăsit într-o zi senină de septembrie. Amintirea sa va rămâne vie prin rolurile memorabile pe care le-a întruchipat pe scenă şi pe ecran, dar şi prin bunătatea şi generozitatea sa, care au lăsat o amprentă de neşters în inimile celor care l-au cunoscut. Drum lin către stele!”, transmite TNB.

Actorul avea 89 de ani.

Liviu Crăciun s-a născut la 6 februarie 1935, la Târgu Mureş, potrivit datelor biografice publicate pe https://www.tnb.ro/.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, clasa profesoarei Marietta Sadova, în 1957.

Între 1957 şi 1958 a lucrat la Teatrul de Stat din Constanţa, pe scena căruia a intrepretat roluri în „Ovidius” de Grigore Sălceanu, ”O noapte”, de Boris Gorbatov, ”Suflete de hârtie”, de Vladimir Dihovicinii, ”Ziariştii”, de Alexandru Mirodan, ”Intrigă şi iubire”, de Friedrich Schiller, ”Anii negri”, de Aurel Baranga şi Nicolae Moraru, potrivit https://old.cimec.ro/.

Pe scena Teatrului Naţional Bucureşti a debutat în 1958, în ”Teroarea şi mizeriile celui de al Treilea Reich; Scene din viaţa hitleristă; Puştile Teresei Carrar”, de Berthold Brecht. Şi-a continuat aici cariera cu roluri precum Gligor în „Valea Cucului” de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu (1959); Juan – „Judecătorul din Zalameea” de Calderon de la Barca, regia Dinu Cernescu (1960); Directorul – „O femeie cu bani” de George Bernard Shaw, regia Aurel Vasilescu (1964); Chibici – „Eminescu” de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu (1964); Emil Adiaconesei – „Ştafeta nevăzută” de Paul Everac, regia Moni Ghelerter (1964); Rodolfo – „Vedere de pe pod” de Arthur Miller, regia Sică Alexandrescu (1965); Hatmanul Arbore şi Bogdan – „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Sică Alexandrescu (1967); Paris – „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, regia Val Mugur (1967); Macedonski – „Zodia taurului” de Mihnea Gheorghiu, regia Mihai Berechet (1973); Don Luis – „Dona Diana” de Camil Petrescu, regia Victor Moldovan (1973); Panis şi Saint Just – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu (1974); Patrocle – „Ifigenia” de Mircea Eliade, regia Ion Cojar (1981); Ricardo – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Victor Moldovan (1988); Cardinalul – „Numele trandafirului” după Umberto Eco, regia Grigore Gonţa (1999); Notarul – „Femeile savante” de J.B.P. Moliere, regia Lucian Giurchescu (1999); Doctorul – „Cadavrul viu” de Lev N. Tolstoi, regia Gelu Colceag (2001); Doctorul Jevons – „Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward, regia Ion Cojar (2002); Hubert – „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco (2003); Vornicul Jurj – „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Dan Piţa (2004), conform surselor citate.

A jucat în filmele regizate de Geo Saizescu: „Un surâs în plină vară” (1963), „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Secretul lui Nemesis” (1985). Au urmat roluri pe marile şi micile ecrane în „Liceenii”, regia Nicolae Corjos (1987), „Hotel de lux”, regia Dan Piţa (1992), „Oglinda”, regia Sergiu Nicolaescu (1993), ”Cel mai iubit dintre pământeni”, regia Şerban Marinescu (1993), serialul ”Călătorie de neuitat” (1994), producţia video ”Vampire Journals” (1997) şi ”Omul Zilei”, regia Dan Piţa (1997), potrivit www.tnb.ro şi www.imdb.com.

În teatru radiofonic a avut roluri imprimate cu regizorii: Mihai Zirra, Cristian Munteanu, Dan Puican etc.

A avut apariţii la televiziune în spectacole regizate de: N. Barna, Letiţia Popa, Lidia Ionescu, N. Motric, Horea Popescu, Dinu Cernescu, Constantin Dicu.

A participat la turnee în ţară şi în străinatate (Iugoslavia, Bulgaria, Rusia, Austria, Germania, Israel, Grecia, Franţa, Belgia, Olanda, Anglia, Luxemburg, Danemarca, Suedia, Italia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Elveţia).

A fost membru fondator al Asociaţiei Teatrale şi Muzicale şi membru UNITER, potrivit www.tnb.ro.

Recomanda 8
Author

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.