UNDĂ VERDE: Pensiile speciale intră la apă

bani-moneda-romania-inflatie

Plenul Senatului a adoptat miercuri proiectul legislativ inițiat de Eugen Teodorovici privind impozitatea pensiilor speciale.

Proiectul legislativ a fost aprobat cu 76 de voturi „pentru” și 16 abțineri.

Proiectul inițiat de ministrul Finanțelor prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Totodată, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă.

Proiectul merge la Camera Deputaților, care este decizională în acest caz

Marți, Comisia de buget a Senatului a votat un raport de admitere, cu amendamente, pentru propunerea legislativă care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. Printre amendamente este și includerea pensiilor foștilor președinți la impozitarea specială.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8515 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. oh, sa -i vezi pe Lili, Smarandache, Mda si altii cum vor protesta de faptul ca impozitarea pensiilor speciale aduce atingere a(uto)nomiei justitiei!

    ca sa nu mai spun de domnii Pirvulescu, CTP, Liiceanu, Pora, Andrei Cornea, Tismaneanu, Cartarescu

    iar de ce va fi in stare domnul Patapievici, daca se va vota impozitarea fostului presedinte Basescu, am de ce ma teme…

  2. Orice plan de guvernare al pnl-ului tot cioara de pe gard va fi,iar la fel si o guvernare de stransura a unei actuale opozitii care bate campii impreuna cu iohannis,toti incompetenti dovediti, dar salivand si fiind ,de fapt,cu ochii pe banii romanilor si mai ales pe fondul de pensii al celor multi si nu al celor cu pensii speciale,unde,pe total,sunt cu muuult mai putini bani.Abia asteapta flacaii sa fie la guvernare ca sa o puna de „investitii” cu paraindarat asa,ca in vremurile lor bune,cand,pe romani,era austeritatea,somajul si foamea cat muntii Carpati,dar ei nu se dadeau jos din pat doar pentru o spaga de 50.000 de euro.

  3. Pensiile speciale trebuie desfiintate. Trebuie lasate pensiile de serviciu doar pentru Armata. Ce impozitari?! Unul cu pensia de 11000 lei chiar daca e impozitat cu 50% tot nu a contribuit pentru banii imensi care ii raman dupa impozitare, mai ales daca s-a pensionat la 40 de ani. Trebuie pus un prag pentru o pensie minima decenta pentru toata lumea si apoi de la pragul respectiv sa se adauge cat a contribuit fiecare in functie de salariu. Numai in Romania exista anomalia de a avea pensia mai mare decat salariul, anomalia de a te pensiona la 40 de ani cand in tarile civilizate oamenii abia isi termina studiile si specializarile !

  4. Pensiile speciale au fost acordate printr-un abuz de drept. Au fost anulate o data dar guvernul ponta le-a reintrodus imediat dupa investire. Acum, respectivul, striga pe la toate televiziunile ca nu mai sint bani de pensii. Nu se refera la cele speciale. Pentru ele sint bani.

  5. TOATE PENSIILE SÃ FIE DUPÃ ,CÎT AI CONTRIBUIT,CE PENSII SPECIALE,CE PUSCA MEA AI FÃCUT ATÎT DE ,SPECIAL SÃ ,AI PENSÏE SPECIALA,TOTI GENERALII,COLONEII,POLITISTII ,JUDECÃTORI,PROCURORII,POLITICIENI,PENSII ,SPECIALE ,CE MAMA LOR OR FÃCUT ATÎT DE SPECIAL,PENTRU TARA ASTA?NU?DUPÃ CÎT AI CONTRIBUIT?AIA ÎILEGEA PENSIIEI,NU CE O FÃCUT.,GABRIEL OPREA,PONTA SI BIBOLA VOLGUTA.DECI DUPÃ CONTRIBUTIVITATE,PUNCT.

  6. Dar ,, SALARIILE SPECIALE ” ale celor din sectorul bugetar ???
    Și încă ceva : ce reprezintă ,,salariile de excelență ” pentru cei în activitate din cadrul structurilor militare ?

  7. Pensiile speciale sunt FURT. Niste smecheri fura de la prosti. Pensiile speciale sunt platite de prostii care muncesc pe salariul minim si care nu au spitale pentru ca oricum pensionatul special se trateaza si se educa la privat, in strainatate. Initiatorii pensiilor speciale trebuie toti bagati la zdup pentru favorizarea furtului.

  8. Magistratii sunt cei mai indicati pentru a li se tunde drastic pensiile. Nu le merita indiferent ce justificari de rahat ar aduce in fata realitatii crude. Ies la pensii lasand in urma lor dosare nesolutionate de ani si ani, timp in care zeci de mii de batrani au murit cu tristetea ca nu si-au aflat dreptatea. Niste parlamentari fricosi sau vinovati au aprobat aceste pensii nesimtite. In numele cui??? Iar pesedeul in frunte cu Olguta le-a marit si mai mult.

  9. Cand auu fost emise aceste acte normative, un președinte le-a aprobat. Nu a mai zis nimeni sa iese lumea in strada… Nu era interes. Cand au, ii manipulează pe mititei și uite că acuma sunt nemulțumiți.

  10. Aveti putintica rabdare! Cand va ajunge la Camera Deputatilor, atunci sa vedeti „corectitudine”!

  11. Asta e din ciclul „Hai sa ne radem!”. Nu se va intampla niciodata, singurul castig e ca le ia caimacul partidelor de Opozitie care isi faceau electorat pe tema asta.E si multa aiureala in capul unora, inclusiv al celor care vitupereaza impotriva pensiilor speciale in timp ce ei iau indemnizatii grase fiindca sunt scriitri, jurnalisti sau alte genuri de pensionari scarta-scarta.

  12. Impozitarea este insuficienta !Pensiile speciale trebuie sa dispara ,inclusiv cele militare ,daca respectivii nu au luptat pe undeva,minim 5 ani,luptele de la popota cu bucataresele nu se pun!

  13. Asteptam protestele magistratilor rezist fata de ,,neconstitutionalitatea” legii. Masura e partial electorala. Pentru ca nu se bazeaza pe principiul contributivitatii pensiile speciale ar trebui eliminate. Oricum, cei care au astfel de pensii sunt cu sacii in caruta. E adevarat, stra-stranepotii lor probabil ca nu-si vor mai lua Aston Martin ci doar un ,,amarat” de seria 5 GT. E de vazut ce va vota Camera Deputatilor.

  14. @Eric-tu esti beneficiar de pensie speciala,nu ar trebui sa vorbesti,furi zi de zi de la amarati

  15. Cei care muncesc in conditii speciale sau vatamatoare…mine…siderurgie…sudura…vopsitorie ar trebui la salariu sa aibe sporuri de conditii vatamatoare care sunt impozitate deci si la fondul de pensie contribuie mai mult. Dar acestea sunt de 15 pana la 30 la suta…ASA CA PENSIA NU AR TREBUI SA FIE MAI MARE DECAT CU MAXIM 15…30 LA SUTA…exemplu un electrician la supermarket si un electrician in mina.

  16. Foaie verde din poveste înainte mult mai este! până să se atingă cineva de pensiile speciale!

  17. Nu va bucurati! Urmeaza piatra de incercare, Camera Deputatilor! Sunt tare sceptic.

  18. Nu-i corect.Ar trebui desfiinţate şi dată lege ca pe viitor pensiile să fie numai pe bază de cotribuitivitate şi să nu depăşească un anumit plafon.Aceste privilegii nu fac altceva decât să dezbine societatea.

  19. Repet:PSD-ul+ALDE sunt pricipalii vinovati de pensiile speciale si salariile aberante ale bugetarilor!
    Tot ei trebuie sa le taie iar toti care au beneficiat de ele sa le returneze retroactiv cu dobinda de 10-15%!
    Raportarea trebuie facuta in fiecare an la raportul de 1/6 intre salariul minim/salariul maxim!
    De asemenea toti cei care au propus,votat,aprobat,promulgat aceste aberatii sa fie judecati ca indivizi ce au subminat economia Romaniei si sa faca puscarie!

  20. exista deja o majoritate PNL+USR+PRO+ALDE+UDMR asa ca are cine sa hotarasca pasii urmatori…
    PS este al II lea mesaj azi, asa ca nu vad de ce spuneti ca am un ritm ridicat…de ce nu ne precizati cate comentarii avem voie pe zi…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.