S-au amplificat confruntările în Orientul Mijlociu

Aviaţia israeliană a anunţat că a executat vineri dimineaţă lovituri aeriene împotriva unor ‘situri militare’ în Fâşia Gaza după tiruri de rachete dinspre enclava palestiniană spre teritoriul israelian, transmite AFP.

Joi seara, armata israeliană şi surse locale au anunţat primele tiruri cu rachete începând din august dinspre Fâşia Gaza spre Israel, unele proiectile căzând în enclavă, iar un altul fiind interceptat de scutul antirachetă israelian.

Aceste tiruri intervin în timp ce Israelul se pregăteşte să formeze guvernul cel mai dreapta din istoria sa sub conducerea lui Benjamin Netanyahu, dar şi după un raid israelian la Jenin, bastion al facţiunilor palestiniene în Cisiordania ocupată, împotriva unui comandant al Jihadului Islamic, a doua grupare islamistă armată palestiniană după Hamas, la putere în Fâşia Gaza.

În urma acestor tiruri, ‘armata israeliană a ţintit un sit militar subteran de producţie de rachete’ al Hamas în Fâşia Gaza.

Surse de securitate din Gaza au vorbit la rândul lor despre zece lovituri împotriva a două ‘situri militare’ în centrul acestei enclave cu 2,3 milioane de locuitori.

Pe de altă parte, în Cisiordania ocupată au loc raiduri aproape zilnice ale armatei israeliene şi o creştere a confruntărilor şi a atacurilor împotriva forţelor israeliene. Joi, Israelul a ucis patru palestinieni, printre care un atacator presupus şi un combatant islamist, au indicat medici şi responsabili din domeniul securităţii.

Într-o convorbire telefonică purtată joi seara cu prim-ministrul israelian în funcţie Yair Lapid, şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, şi-a exprimat ‘profunda îngrijorare cu privire la situaţia din Cisiordania, mai ales tensiunile în creştere, violenţele şi pierderile de vieţi umane, atât israeliene, cât şi palestiniene, şi a subliniat necesitatea pentru toate părţile să se implice de urgenţă într-o detensionare’, a comunicat Departamentul de Stat.

Comunicatul Departamentului de Stat mai precizează că Blinken a discutat cu Lapid pentru ‘a felicita Israelul pentru alegerile libere şi imparţiale şi a-i mulţumi prim-ministrului pentru parteneriatul său’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. CITIND ARTICOLUL AI IMPRESIA CA LOCUITOR AL PLANETEI MARTE CA ISRAELUL SE APARA DE ATACURILE PALESTINIENE CU AVIOANELE F 16 CEVA CA UCRAINA CIND AVIATIA UCRAINIANA SE APARA ATACIND FIRTELE RUSESTI…UCRAINA FIIND CONDUSA DE JIDANI BINEINTELES CA ISRAELUL…IN 1993 LA OSLO SE SEMNA ACORDUL DE PACE ISTORIC INTRE PALESTINIENI SI ISRAELIENI IN CARE CONTRA RECUNOASTERII DREPTULUI LA EXISTENTA DE PALESTINIENI A STATULUI ISRAEL ,SE PROMITEA PALESTINIENILOR NEGOCIERI IN VEDEREA CREARII UNUI STAT PALESTINIAN…IN URMA ACESTUI ACORD PALESTINIENII DEPUNEAU ARMELE SI …NEGOCIAU…ASTAZI IN GHETOUL GAZA ISRAELUL ATACA CU F 16 BOMBARDIND PALESINIENII….IMEDIAT DUPA ACORDUL DE LA OSLO A INCEPUT TERORISMUL ISLAMIC …AL QUAIDA ATACA AMERICA ARUNCIND IN AER AMBASADELE DIN AFRICA ,USS COLE …CULMININD CU 911 …IN ISRAEL TOT IN ACEST TIMP STIRI CU PALESTINIENI CARE SE ARUNCAU IN AER PLATITI DE SADDAM CU 24 DE MI DE DOLARI NE INTOXICAU ECRANELE TV…PE 24 IULIE 2019 DEPT DE POMPIERI DIN NYC DECLARA CA AU DOVEZI CA MOSSAD SI CIA AU ARUNCAT IN AER TURNURILE GEMENE SI NR 7 ASASININD 3000 DE AMERICANI …POMPIERII BAZAT PE DOVEZI CEREAU USS CONGRESS O NOUAQ ANCHETA 911 ..IN LOC JIDANII DECLANSAU PANDEMIA IN CHINA IRAN SI ITALIA…TERORISMUL TACTICA JIDANILOR A CREAT ISRAELUL CU PRETUL RAZBOAIELOR PE FONDUL PROSTIEI SI NAIVITATII LUMNII…

  2. Foaia de parcurs a relațiilor de conviețuire israelo-palestiniene trebuie sa ia ca act doua referințe bibliografice si avertismentele ante-factum la tot ceea ce se petrece astazi, acuma si previzibil în viitorul apropiat: Testamentul dictat de Adolf Hitler doua ore înainte de a se sinucide si o prea valabila carte de Roger Garaudy, Miturile fondării statului Israel. Si asa vom înțelege prin analogie si făcând antologia conflictelor din zona respectiva, dar si din civilizația vestica, cât de grăitor este în similitudini preeminenta perfidiei la jidani ce se conduc dupa deviza: „Per me reges regunt”. Subscriu la opinia dinainte. Curios ca eram la Paris în octombrie 2001 si apoi dupa ca sa vad la BNF jurnale ce se interogau de bluful terorist de la WTC din New York. Niciunul din ortodoxii jidani nu erau la lucru, nici o victima înregistrata din rândurile lor, fiind avertizați anterior pe cai oculte…

  3. Palestinienii nu au armata, iar factiunile armate islamiste din Gaza au fost nasite de Shin-Bet, serviciile interne ale israelienilor. Asa ca joaca de-a bau bau, ne speriem singuri si apoi ne victimizam in vazul intregii lumi e fumata rau, desi inca stoarce bani grei din congresul american cu ajutorul lobistilor din AIPAC si compasiune maxima de la imbecilii crestini sionisti.

  4. Care e adevarul antic, israelul a poposit definitiv in spatiul Gaza cu ajutorul amarlicanilor sau invers?? Ceva din trecut(ina inainte de anul 1965) nu se recunoaste, nu se vrea aflat de cetateni! E mare pacat sa arunci cu orice intrun popor daca habar nu ai despre trecutul vechi al teritoriului tarii lor??! Exact cum sunt laudati turcii, au devastat si furat din egipt cand l-au cotropit in trecere, plasandu-se definitiv in spatiul existent! Acum turcii se mandresc cu haleala copiata si multe artefacte furate de la egipteni fara sa recunoasca trecutul glorios prin devastari si furturi la invadari.

  5. Israelul este patria milenara a evreilor. Aici s-a scris Vechiul si Noul Testament. Israel a fost una dintre marile culturi ale umanitatii.
    Evreii au fost deportati de romani ptr ca si-au aparat cu vitejie libertatea si patria.
    Aveau tot dreptul sa se intoarca in tara lor, ocupata intre timp de musulmani.
    Israel ne da o lectie de supravietuire intre niste vecini ostili, la fel ca si vecinii romanilor……[Rumburak]

  6. Regret si depling suferintele si mortii din ambele tabere ! ,, Legea Talionului”-este doctrina religioasa a ambelor tabere , deci , conflictul nu se va termina niciodata . Raul facut de religie aici , nu va putea fi inlaturat niciodata !

  7. @Prostii latra la luna,
    Eu zic că n-ar fi bine să ne trezim cu vreo 200 de milioane de urmași ai europenilor, aruncați de nativii Americani afară din SUA și Canada.
    Nu știu și nu mă interesează dacă evreii au sau nu dreptul să se întoarcă în „țara lor”, însă nu mi se pare normal să văd că, până când lumea rezolvă situația statelor din zonă, mor oameni nevinovați.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.