S-au întors „pensiile speciale”. Cu scandal

Partidele pipăie din nou cartoful fiebinte al pensiilor speciale. Și PNL și USR și PSD.

Parlamentarii PNL au depus un amendament prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10 până la 95%, cu excepția pensiilor militarilor şi poliţiştilor.

Liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Florin Roman, spune că este vremea solidarităţii şi a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv a celor care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care are nevoie România acum.

Potrivit acestuia, economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziţionarea de aparatură medicală, echipamente şi materiale sanitare, dar şi pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus.

Nu intră în categoria supusă impozitării progresive poliţiştii şi militarii, beneficiari ai unor pensii militare.
Propunerea vizează impozitarea cu 10% a pensiilor speciale cuprinse între 2001 și 4000 lei, cu 60% a celor cuprinse între 4001 și 7000 lei și cu 95% a pensiilor speciale care depăşesc 7000 lei.

Şi USR a depus un proiect de lege asemănător. Acesta prevede un impozit de 90% pentru toate pensiile speciale de peste 3.500 de lei şi un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2.000 şi 3.500 de lei.

„Pensia minimă în România este de 704 lei, iar cea mai mare pensie specială depăşeşte 70.000 de lei, ceea ce înseamnă de aproximativ 100 de ori mai mult. O discrepanţă uriaşă este şi între pensia medie din sistemul public, în prezent 1.247 de lei, şi pensia medie din sistemele speciale, care variază între 4.000 de lei şi 19.000 de lei”, informa USR, prin intermediul unui comunicat de presă.

Ce zice PSD

Liderul PSD Marcel Ciolacu acuză miercuri după-amiază PNL de ipocrizie în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor speciale. Ciolacu îndeamnă Guvernul Orban să dea o ordonanţă de urgenţă bazată pe proiectul de lege depus de PSD la Parlament.

„După ce PSD a anunțat că va impozita drastic TOATE pensiile speciale, am văzut cu toții un adevărat concurs de populism din partea celorlalte partide care s-au înghesuit să depună tot felul de proiecte în Parlament.

De departe, cei mai ipocriți sunt cei de la PNL care după ce au mai mimat o dată că elimină pensiile speciale acum se fac că le impozitează.

IPOCRIȚILOR – aveți Guvern, aveți toate pârghiile ca să dați Ordonanță de Urgență! Ce vă reține?! De ce continuați să pacăliți oamenii?!

Premierul Orban ar trebui să ia proiectul PSD privind impozitarea pensiilor speciale și să dea Ordonanță de urgență. ACUM! Și să dea banii la SĂNĂTATE!

Să dea OUG și să o să o publice cât mai repede în Monitorul Oficial într-o formă corectă. Altfel, dacă mai ascultă de colegii săi înecați până la gât în incompetență, o să pățească exact precum Cîțu cu amânarea ratelor românilor”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. @ Șobolanilor de LUX

    „foaie verde ca și plopul,
    șamdi-ridi-ridi-ridi-ra,
    moamăăă, v-ați f**t norocul,
    șamdi-ridi-ridi-ridi-ra,”

    🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    (personal: Mărite Zeu, care ești atât de BUN, De BLÂND, ATOTȘTIUTOR, ATOATEFĂCĂTOR, ATOATEVĂZĂTOR și la TOATE RĂSPLĂTITOR, îți mulțumesc că mi-ai asculta RUGA ce ți-o înălțam din pârnaia politică!
    Mulțamesc, Domnul Zeu!)

  2. Nu cred ca mai exista o tara pe planeta pamant in care pensiile in plata sa fie de 100 de ori mai mari decat pensia minima di tara!!!!! Terminati cu prostiile si aduceti cu piciorele pe pamant pe ”pensionarii” chiar nesimtiti.

  3. Misto!. Fara militari si politisti – zic politicienii si fara magistrati ca asa zice Curtea Constitutionala. Asa ca mai ramane „plebea” specialilor. Adica o economie de vreo 3% din fondurile alocate celor cu pensii de serviciu si cele speciale. O singura concluzie : Praf in ochii prostimii!!.
    Cu corona virus si cu lepra galbena ( sau ciuma rosie – la alegere) pensionarii vor ajunge in PARADIS!!

  4. Conform proiectului, vor fi impozitate(progresiv) cam 9000 de pensii. Raman 150.000 de pensii militare si MAI, raman la fel adica grosul❗❗
    Bataie de joc, minciuni, praf in ochi…nu au pic de rusine❗

  5. Nu vor reusi!
    Impozitarea va fi contestata la tot felul de organe, oganizatii, institutii. Se va deschide proces in justitia mafiota, unde sunt escrocii cu cele mai mari pensii si salarii si nu va putea fi aplicata…..[Leo]

  6. Dar și toate veniturile voastre ale politicienilor – ca nici nu le mai știți câte aveți și de unde aveți, însumând mii și mii de euroi, sa fie impozitate cu 95%!

  7. E o porcarie de fapt, Gorghiu ne anunta ca NU impoziteaza pensiile militarilor si aici sunt prinsi si securistii. :))))

    Dovada: „PNL a optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgență, pentru a nu intra în conflict constituțional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii.

    Amendamentul este foarte important și sper să găsim susținerea tuturor! Nu intră în categoria impozitării progresive polițiștii și militarii, beneficiari ai unor pensii militare. :))))

    Suntem în această situație pentru că Legea inițiată de parlamentarii PNL, de abrogare a pensiilor speciale, adoptată de Parlament, a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului. Și încă nu are o soluție!”, a conchis Gorghiu. :))))

  8. Dante, nu prosti lumea de cap!
    Sovietul Suprem de la CCR (care ar trebui să se abțină la a se pronunța în spețe în care au un interes patrimonial direct!!!!) spune că pensia șobolanilor de lux cu robe este un drept câștigat și nu poate fi eliminat prin legea pensiilor.
    Dar CCR poate să și-o s**ă himself față de IMPOZITAREA PENSIILOR ordinului „Rodentia Magistrata”.
    Așadar, oricât s-ar iluziona șocâții cu robe, de data asta răspunsul este NIET!
    ȚARA NU VĂ MAI POATE ȚINE ÎN CÂRCĂ!
    PUNKT!

  9. Buey ordin ”Rodentia magistrata”, (ăștia care ați început să chițăiți și să vă smiorcăiți prin tot felul de articole pre-pay), ascultă porunca la mine:

    Un anonim, acum câteva zile a sintetizat necesitatea socială a castrării sinecurilor șobolanilor de lux:

    citat:
    „Lucrez ca infirmieră și la ultima majorare de salariu, după un an de așteptare și cal la milogi, mi-ați dat 100 de lei.
    Doamnei judecătoare a cărei vilă o văd de la etajul 10, din garsoniera [mea] confort II, i-ați dat 1.000 (după ultima majorare, de acum o lună).
    Ei bine, dacă aveți cumva febră, tușiți, aveți probleme de respirație și ajungeți întâmplător în serviciul în care lucrez, vă invit s-o chemați pe doamna judecătoare să vă monteze masca de oxygen, să vă pună olița, etc. etc!”

    E KLAR ACUM PENTRU TOATĂ LUMEA CARE ESTE VALOAREA SOCIALĂ, VALOAREA DE UTILIZARE A ACESTOR PUTORI JUDICIARE?

    ZE-RO!
    ZULU – ECHO – ROMEO – OSCAR.

    Ø

    Un magistrat în ziua de azi nu numai că înseamnă o nulitate inutilizabilă, dar mai ales este UN PARAZIT TOXIC, care blochează eforturile de însănătoșire ale societății.

    Vî paniali, tavarișci parazitî?

  10. Politicienii fac ce stiu cel mai bine: amagesc, inseala, prostesc stiind ca suma reziduala data de naivii din electorat, care inca mai pun botu”, poate sa intreaca suma fidelilor adversarilor. Johannis nu a facut nimic in 5 ani de mandat, daramite ceva bine facut, nici macar in sistemul de invatamant al carui sinecurist, ca inspector scaolar la Sibiu, a fost. Nu se va ajunge ca magistratii, care au terminat capitalul romanesc, sa aiba pensii raportate la realitate. Politicienii vor numai sa-i dreseze, acum prin faza amenintarilor, sa-i atraga de partea lor. Ceea ce nu a fost niciodata prea greu, tinand seama ca marea majoritate a magistratilor sunt doar niste vanatori de avantaje, ca toti bugetarii.

  11. Edelweiss – IT
    ITI MULTUMESC PT ATENTIE. ERA DOAR O PARERE!.
    ASTEPTAM ZILELE URMATOARE SI MAI DISCUTAM!.
    PUNKT.

  12. Și ca să priponesc punctul pe i și umlautul pe ä ë ï ö și ü:
    GAME OVER!
    orișicât s-ar mai smiorcăi Ordinul Rodentia Magistrata prin articole de presă de tip pre-pay, lucrurile sunt bătute în piroane de 200. Aceasta este actualmente voința (mânia populară) Ori, această stare de fervoare a furiei clocotinde, cere să i se ofere jertfe.
    Politrucii, din absolut toate țarcurile politice, se vor îngriji ca să canalizeze în desaga proprie cât mai multă din această frustrare la scară largă. Deci, cine speră în vreo opoziție la acest proiect BENEFIC SOCIETĂȚII; se iluzionează cu aceeași ingenuitate cu cea a căutătorilor de inorogi, răstimp cât îl așteaptă pe Godot.

    O a doua premisă ERONATĂ este cea în care se speră la portul șobolănesc al celor mai hulpavi șobolani dintre toate rozătoarele: Boșorogii și babornițele decrepite de la Sovietul Suprem Constituțional.

    Cine se autoiluzionează sperând într-o soluție de neconstituționalitate, similară celei referitoare la prevederile unei LEGI care ELIMINĂ Pensiile de LUX, își pune betingul pe cele mai răpănoase mârțoage din cursă.
    Căci, față de prevederile fiscale referitoare la IMPOZITAREA UNOR VENITURI REALIZATE, Sovietul Suprem nu are altceva decât să și-o s**ă himself. În cea mai bună variantă, se pot chiar și abține, având în vedere incompatibilitatea vădită în a se pronunța într-o speță în care mare parte dintre Tătucii constituționali au un interes patrimonial direct.

  13. Iar dacă vor comite obrăznicia de a pronunța o hotărâre în dezacord flagrant cu voința populară și de a se contrapune acestei voințe suverane, atunci, fără nici un fel de implicații judiciare, va fi timpul POTRIVIT pentru ca o caraulă de „pedagogi” neabsolvenți de studii juridice, să se scoboare din Pădurile Lombardiei Bukowinene și să-i învețe pe Tătucii din Sovietul Suprem, la modul temeinic, prin metoda descoperirii, care este rolul lor izvorât de la POPOR și ce anume este VOINȚA POPULARĂ raportată la voința a 9 boșorogi decrepiți.

    Coroborând cele 2 scurte disertații analitice de mai sus, se poate enunța concluzia finală: GAME OVER!

    (am postat aici comentariul integral întrucât Luju tremură chiloții pe ei de frica lui berbeceanu si postează comentariile fragmentate si cenzurate)

  14. @Praf in ochi, vise desarte. spune:
    1 aprilie 2020 la 13:39

    „Nu vor reusi!
    Impozitarea va fi contestata la tot felul de organe, oganizatii, institutii. Se va deschide proces in justitia mafiota, unde sunt escrocii cu cele mai mari pensii si salarii si nu va putea fi aplicata…..[Leo]”
    Iti spun ca nu vor reusi. Ori impozitezi toate pensiile ori niciuna, altcumva o sa se spuna ca este discriminare. Binenteles cand s-au dat acele pensii nu s-a considerat ca-i discriminare de catre cei care vor tipa daca se va dori impozitarea lor. Poate asta-i calea de atac, contestarea la CCR ca sistem discriminatoriu. Apoi mai este si sistemul de impozitare propus. Nu poti impozita pensiile progresiv cat timp salariile au impozit fix. Din nou se va tipa discriminare. Daca trece va trebuie aplicat acelasi sistem de impozitare. Tot sistemul de pensii a fost construit pe fundamente profund ticaloase de politiceni ticalosi din toate partidele. Cu cat au contribuit (muncesti) mai putin cu atat au pensie mai mare specialii. Toti suntem egali cu exceptia specialilor, nu?

  15. Sa ne amintim de filologa Olguta +psd ce fel de lege a pensiilor a facut! Nu au avut curajul, cinstea sa rada aceste aberatii numite pensii speciale! Ar fi fost foarte interesant sa vada si poporul (la tv) cum s-a ajuns la pensii de de 20-30-40-50-60-70 de MII de LEI!!!! Ce venituri a cumulat individul fost sef de puscarie ca sa ajunga la pensie de 72000 de lei!!! ce acte normative idioate si hoate au stat la baza acetor pensii?? SI ZIC ACESTI DECIDENTI UZURPATORI(guvernanti,parlamentari,politicieni) CA SUNT DREPTURI CASTIGATE SI CONSTITUTIA , BLA,BLA,BLA valideaza furtul. Eu zic ca inclusiv cei care au dat asemenea acte normative trebuiau anchetati de DNA sun acuzatia de furt din bugetul tarii. Cum poti sa dai asemenea acte normative? CUM? CUM? BA popor prost si leguma,noi furam facand legi si acte normative ca sa furam „legal”. Ai inteles poporule? Du-te la munca! Avem noi grija ca tara sa faca un pas inainte si doi inapoi! Suntem in coada Europei? Intoarce hartia invers si …vezi ca suntem primii? Clasamentul are doua capete. Depinde de unde il citesti.
    Romania prin toate guvernele si parlamentele care s-au perindat din 1990 nu a avut nicio strategie pe termen mediu si/sau lung in domenii esntiale pentru orice natiune:
    -sanatate
    -invatamant
    -cercetare
    -infrastructura de comunicatii
    -infrastructura de utilitati in rural
    -agricultura
    -industrie
    -energie
    -aparare
    Pe aceste domenii trebuiau fixate cateva directii si obiective care sa fie obligatorii indiferent daca puterea e de stanga ,de dreapta sau de centru.
    PS. Ar fi interesant ca fiecare putere sa prezinte un raport cu realizarile lor in perioada cat au condus tara.
    Raport publicat pe net si discutat,dezbatut la posturi tv.

  16. Inițiatorii ăștia parlamentari nu se rușinează ca au program de cruțare în aceste zile? Ce ar fi dacă ar propune un amendament prin care sa li se impoziteze cu încă 50 la suta indemnizațiile barosan?

  17. @oana, „Sa ne amintim de filologa Olguta”
    Ce sa zic de actuala, ca e mare diferenta in competenta : „Victoria-Violeta Alexandru, … a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.”

  18. Deci, SECURITATEA si MILITIA vor continua sa suga, NEDERANJATE, PENSII SPECIALE ???!!!

  19. Nu va certati pè CCR, in chestiunea impozitarii pensiilor speciale, CCR este in conflict de interese pentruca, ar hotari intro chestiune a proprilor pensii adica, si-ar proteja intentionat propriile pensii – o actiune in totalitate NE-CONSTITUTIONALA – adica, ar hotarai in mod ILEGAL. Pensiile speciale intradevar nu pot fi taiate dar … pot fi impozitate LEGAL. Sa-í vedem pe mincinosii si coruptii Romaniei – guvernantii – daca si de data acesta sunt tot „mincinosi si corupti !.

  20. NU VÃ DATI SEAMA CÃ,ADUCE ÎN DISCUTIE ,PENSIILE SPECIALE,ANUME SÃ,FACÃ DIVRESIUNE,GUNOAIELE ASTEA,DE LA BUTOANE?PROIECTUL CU IMPOZITAREA PENSIILOR ÎI DEPUS DEMULT,TREBUIE SÃ ÎI DEA DRUMUL,CINE SÃ ÎI DEA,SICÃ?NU SÎNT TESTE SI ECHIPAMENTE,SI FAC DIVERSIUNI,ACESTE GUNOAIE,ASCUNDE SCANDALUL CU LIPSA MATERIALELOR PENTRU ACEST VIRUS,CU ALTU,ADICÃ PENSIILE SPECIALE.LA SUCEAVA MENEGERU ,,,RÎMBU,NU ÎI DAT AFARÃ,ÎI SUSPENDAT,DEOCAMDATÃ,DAR TOT IEL MENEGERIAZÃ DIN UMBRÃ,DACÃ ERA DE LA PSD,DEMULT ERA DUS CU CÃTUSE.CE DRACU NU ÎNTELEGETI ROMÂNILOR.MENAJATIVÃ ,CÎT PUTETI,STATI ÎN CASÃ,DE ACESTE PENEDELEPRE,POTI,MURII.OR VRUT GUVERNARE?POFTIM CE,GUVERN AVEM?PNDL.ROMÂNII AU CE AU VOTAT.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.