S-au scumpit ouăle în Rusia. Putin. „Regret, îmi cer scuze”

Vladimir Putin a răspuns la întrebările locuitorilor simpli și jurnaliștilor de la Kremlin, în cadrul sesiunii de întrebări Linia Directă. Liderul de la Kremlin a fost întrebat și de ce s-au scumpit ouăle în Rusia.

Pe finalul acestui an, prețul ouălor din magazinele rusești au crescut considerabil. În luna septembrie au crescut cu 17,4%, în octombrie cu 24%, iar în noiembrie cu 40,3% în toată țara.

În Crimeea anexată, atunci când prețul unei duzine de ouă a ajuns la 200 de ruble, s-a încercat o mișcare de marketing, prin care ouăle se vindeau la bucată, cu 20 de ruble bucata. Chiar dacă s-a vrut vinderea ouălor la prețuri exorbitante, acestea au fost limitate la nouă ruble per bucată.

Anul acesta, în Moscova, ouăle au ajuns să coste și 100 de ruble.

Oamenii au stat la cozi interminabile în Saratov, unde se vindeau ouă de găină la 78 de ruble pe duzină, pentru că era un preț mult mai bun decât în magazine.

În acest context, pensionară din Krasnodar l-a întrebat pe președintele rus de ce prețul ouălor și a cărnii de pui a crescut atât de mult.

„Regret și îmi cer scuze, e un eșec în activitatea guvernului”, a spus Putin, promițând că situația se va îmbunătăți, scrie liberteatea.ro.

Pe fondul acestor probleme, guvernul ia în considerare interzicerea temporară a exportului de carne de pui, iar Parchetul General a efectuat inspecții și a pregătit „măsuri de răspuns exhaustive pentru protejarea drepturilor cetățenilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

32 de Comentarii

  1. l-au facut sa planga,o stire negativa,nu era pregatit!Numai la oulele scumpite se gandeste la noapte,cum sa importe de la ferma Nastase,măRog 😂

  2. Problema oualor in Rusia se rezolva rapid…Maresti pretul pana cand ouale ramanin nevandute in rafturile magazinrlor…Cine are bani cumpara, cine nu are sta acasa….Cine are bani e destept, cine nu are bani e prost….Asa se rezolva criza de oua in Capitalism…

  3. Tanti Vornicu, asteptam sa aprofundezi legatura dintre mujicii sovietici si posibilitatea ca Rasputin sa tina in ghiare IMPERIUL BOLSEVIC SOVIETIC…Nu mai spun de VALOAREA INFERIOARA HARTIEI din care s-au tiparit rublele, de INFLATIA ASTRONOMICA si de CRIMA DE GENOCID la popoarele sovietice a lui Rasputin prin INFOMETARE ca sa FINANTEZE GENOCIDUL DIN STATUL SUVERAN Ucraina!!!

    Tanti Vornicu, nu ar fi o bomba jurnalistica ideea de a-l trimite pe Ilici GENOCID in URSS-Rasputin sa puna de o LOVITURA DE STAT
    in sens invers, ca doar si Ceausescu INFOMETASE ROMANII si noroc cu Gorby ca altfel il realegeam in 2024 pe Ceausescu…

  4. In Rusia nu este economie de piata? Nu este daca nu exista oua la raft….Daca nu sunt oua la raft vinovatul este PRETUL necorespunzator….Azi 12 oua costa 1 euro….daca e voada la oua, pui pretul 12 oua la 4 euro…Si coada dispare…In Romania 6 milioane de oameni nu stau deloc la coada ca s – au lamurit ca nu au bani sa cumpere..

  5. Credeam că puțin a făcut anunțul pentru propriul cos la purtător 😉😂😂, oricum, preturile au luat-o razna rău în Rusia.

  6. Gloata perversa:în Rusia crește prețul ouălor,dar scade prețul unei vieți umane.Orcii mor precum muștele în Ucraina.De ce natarailor?

  7. Articolele din @Libertatea, @Cotidianul, si poate, si-alte ziare din România fac dovada ca presa rusa (TV, inclusiv), interzisa de UrSSula si complicii, e, dimpotriva, urmarita copios în Europa, si, prin consecinta, ca Rusia nu-i o tara izolata. Articolul face si dovada ca Vestul recunoaste, implicit, Crimeea rusa, si, deci, ca regimul de la Kiev (care si-a sacrificat poporul) care sustine c-ar lansa înc-o „ofensiva” în recuperarea unor teritorii alta data, rusesti, si, de câtiva ani deja, pierdute de Ucraina, stat artificial, abereaza, ca de obicei, pentru a distrage atentia de la coruptia lui fara seaman. Apropo, dar de ce nu se vorbeste de inflatia din Ucraina? dar de-aia vestica? de preturile actuale blocate si care-i vor sari la figura contribuabilului, în urmatorii ani, mai ales ca investitii, ioc, pamântul, si el, fiindca devenit artificial, de prea multa chimizare, si de teritoriile românesti din actualele R. Moldova si Ucraina, pe care lashii de Coilacu-Johannis, Odobescu si restul clicii de la Bucuresti nici pomeneala sa vrea sa le recupereze, când ACUMA ar fi fost prilejul? Ori de „pâinea” americana, de fapt, din grâne genetic modificate-n Ucraina (cf. Monsanto, Black Rock, fiindca 1/3 din Ucraina, cel putin, e, acuma, proprietate americana…), pe care-o manânca românii? sau de … ouale nu de aur, ci radioactive, din cauza „laboratoarelor chimice” (nucleare, cf. Nula-nd) americane si tot din tara vecina, dar si din România, înarmata cu nebunie de Coilacu-Ciuca-Johannis si restul clicii?

  8. Putem rasufla usurati, Rusia o duce greu. Doar la noi e bine, toate s-au ieftinit…

    Sa nu cumva sa veniti cu teoria conspirationista ca o patura de capuse intermediare saraceste ambele tabere, intretinand artifical conflictul. Asa ceva este imposibil. Ar fi zis la stiri.

  9. HARTICOLU asta e …CIRC ? 😀

    Din cauza OUALOR (tari nu moi) economia rusnacilor nu e in RECESIUNE desi SANCTIONATA de 13x) si economia
    nordstream-prost-gandit gazos-ENERGETICA iuropeana va faca ca BCE-aua sa falimenteze EURO-oiul ?

    Rusii castiga razboiul PROXY cu NATO ! … deci? … ai e straniu ca OUALE TARI de SOLDAT RUS
    sunt mai scump-rare decat
    ouale moi de soldat … proxy ?

    AUD ? 🙁

  10. GALBENUSUL are nult colesterol !
    (rusii au DEJA rezerve gigantice de AUR METALIC de parc-ar urma o caderea a DOLLARULUI in timp ce datoria intrn USA e ne-limitata si ce-a in euro UE-europeana e ascunsa publicului ! 😉 AUD ?)

    Despre ce OUA vorbiti ca si bunicu avea … 2-oua ?

  11. @ Charlie…Am inteles ca sustii varianta Loviturii de Stat din 1989….Eu sustin la fel…Mai departe esti incoerent, plin de lozinci. Nu te bazezi pe fapte. Te bazezi pr preconceptii ingurgitate din imensa Propaganda cu care pari indoctrinat…Eu mi – am spus sincet si clar argumentele. Bazate pe fapte, pe votul din mai 1990 care a fost corect. Si edificator, poate fi considerat un Referendum care spune ce voiau de fapt romanii in 1989….Desi il regretau pe Ceausescu, vedeau lipsurile, voiau altceva. Dar voiau tot Socialism, altfel votau pe Ratiu, un tip capabil…Prin urmare au votat pe cel stiut de toti ca fiind comunist…Viata a aratat ca scopul Puciului a fost orientarea spre NATO….desi publicul majoritar NU dorea asta…desi era speriat de Mincinosi cu pericolul rusesc publicul vedea ca Rusia era la fel de ingenuncheata ca si Romania ….De criminalul Gorbaciov care poarta vina tuturor mortilor de dupa caderea URSS….poarta vina pentru Razboiul care bate la usa fiindca el nu a stiut sa impiedice Expansiunea NATO.

  12. Mai Parere vorbesti prosti,da de ce nu spui cum au luato preturile razna in Romania,de Germania nu mai vorbesc,dar tu lingau de clante vezi numai la Putin.

  13. … dintr-o conferință de presă maraton de aproape 5 ore, presa din „lumea civilizată”, ”occidentul colectiv”, etc, a considerat că această întrebare cu ouăle trebuie mediatizată doar atât au înțeles ei. In corpore, ”presa civilizată” libertatea, hotnews, G4Media, și ceilalți rostogolesc această întrebare pusă de o gospodină dictatorului Putin. Din două una, ori în Rusia este democrație adevărată și întrebări incomode ajung la președinte punând-ul întro situație jenantă, ori totul a fost regizat pentru ași bate joc de guguștiucii din ”occidentul colectiv”. În deal la cotroceni nu cred că asemenea întrebări ar fi deranjat auzul fin al lui Klaus. Deci?

  14. Rușii se inflamează la orice mărire de preț, oricât de mică.

    Acum vreo lună, a scăzut prețul caviarului cu vreo 12% (la cca 70 $/kg) pe fondul unei producții record de sturioni din Orientul Îndepărtat, dar tot nemulțumiți sunt fiindcă, in opinia lor, statul ar trebui să le asigure gratis coșul zilnic, cum făcea Gaddafi pe vremuri.

  15. Charlica, esti mandru tare ca rublele mujicilor sunt tiparite pe hartie inferioara, pe cand leii tai sunt imprimati pe plastic reciclat?!
    Phahhh, ce preocupari ai, omule! Nu te mai dai pe brazda!

  16. 200 de ruble inseamna 10` lei pentru 12 oua. Pai fratilor. la noi ouale sunt mai scumpe si nu isi cere Iohanis, nici macar Ciolacu scuze, dar ce e drept nici nu ii trage nimeni la raspundeee. Carnea de orice fel s-a scumpit 100%.

    Il vedeti pe Dulapul de la Cotroceni cerandu-si scuze pentru halul in care a adus Romania in cei 10 ani de domnie, mai rea chiar decat domnia fanariota?

    Cica Putin este un „dictator”, dar ia uite ca acest asa zis dictatur este tras la raspundere pana si pentru pretul oualor.
    La noi nimeni nu e tras la raspunderepentru nimic.

  17. Ce probleme…,presa noastră e disperată că s-au scumpit ouăle în Rusia și moare mujicul de foame, dar nu vede la noi ce scumpiri sunt. Îi drept o stabilit Ciolacu și gașca că inflația e 6 % și gata totul e la superlativ cu condiția să-ți iei cu tine pastile de calmare când mergi la cumpărături. Nu contează că la noi s-a dublat prețul important e că în Rusia sunt scumpe oăle. Cam de aia se va duce construcția UE pe „apa sâmbetei” că noi în loc să ne vedem de ce avem în casă nu mai putem de ce (credem că) are celălalt.

  18. Situatia e trista din Urkacia
    in timp ce NATO isi cauta ouale , isi numara ouale … si nu mai, poate da oua pe front ! = NU MAI ARE OUA !
    La rusnaci ouale sau doar scumpit n-au disparut ca-n vest !

    Noi romanii amvem multe oua …ce pacat ca-s toate intr-un singur cosh !
    ORBAN al ungurilor e si cu sarbii si cu bulgarii si cu rusii si cu turcii si cu chinezii si cu TRUMPISTII
    pertu LA OUA !
    Noi … nu si nu ! mai slugi decat slugile care n-au cunoscut niciodata libertatea
    si nici „COLIVIE DE AUR” n.avem in slugarnicia noastra ! OUATA ! 🙂

    ❤️❤️❤️CRACIUN FERICIT CRESTINILOR SI SHALOM a lor mei ! PUP !❤️❤️❤️

  19. -Vladimir Vladimirovici, de ce au murit atâția ruși pe frontul din Ucraina?
    – Regret, îmi pare rău. E o greșeală a prostului de mine.
    Deci Rusia exportă carne de pui și ouă la prețuri mici ca să obțină mai mulți bani pentru război. Volodea, când comuniștii români au început să exporte mai totul pe doi bani i-a luat dracu, deci ai grijă de ouă.

  20. Sarumana Rasputin, incepusem sa cred ca te-ai inrolat in Armata ROSIE si ai dat peste o mina sovietica destinata ucrainenilor si ma refer la o mina incrancenata/schimonosita de URA…Iar rastalmacesti intr-o frenezie dogmatica? Nu te-a impresionat PORCOIUL cat casa, de ruble, pentru un pumn de oua? Preocuparile mele sunt neschimbate, sa va demasc FATARNICIA si CONTRADICTIILE care daca nu ar fi in joc FANATISMUL DOGMATIC ar demonstra ca sunteti prostocratii lu PROFI von Faget…

    Mare tupeu are dez axon natul rollasonat sa insiste mai ceva ca geamanul doru popescu cu „basileii” pe „faptele” de la LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern…In doua dejectii LOVITURA DE STAT SOVIETICA apare ca „revolta speculata/furtul ‘revolutiei'”, respectiv „rascoala”!? Gigelule, am prezentat in timp intreaga DIVERSIUNE din 14 dec 1989 la Iasi pana-n 12 ian 1990-Bucuresti, in ansamblu si DEFALCATA pe municipii, transferul bandelor TERORIST-COMPLOTISTE, inscenarea cu MITINGURILE si BALCOANELE urmate de SPARGEREA LOR, RAZBOIUL TERORIST ANTICEAUSIST/ANTIROMAN de dupa 22 dec, episodul Otopeni si Intercontinental, CASETELE date pe post ca fiind „live”, ASASINATELE prin „sinucidere”!!! Si tu fanatic infam vii sa-mi spui ca n-am doveti sau ca citez din altii!?
    NIMENI NU A SPUS NICAIERI ceea ce SPUN EU…

  21. Păi o rublă e cam 5 bani romănești. Faceți un calcul să vedeți ce petardă de articol .. de propagandă

  22. „DUDU2 spune:
    14 DEC. 2023 LA 19:14”

    Iar n-ai intels ! Dudu-dudududu
    Articolul vrea doar sa arate ca asta le lipsa rusilor dupa ce-au castiugat bani , a castigat politic Putin , au integrat pamant urkan in Russia, i-a batut PROXY pe NATO de-au rama aia fara arme dac-ar fi la o adica, ne-proxy,
    OULE !

    Rusii au de toate , dar n-au OUA de-aceea au castigat razboiul LOCAL si mai si castiga GLOBAL !
    Articolul arata umorul lui Putin ! Putea sa ignore toata tarashenia si nu se stia niciodata de ea …insa deja Putin isi bate la PERTU joc de … (MDA!) .🥲🤣🤣🤣

  23. Putin le-a permis corespondenților din SUA să-l între ce doresc..Biden nu permite corespondenților ruși sa intre in sălile unde el face declarații de presă..Biden leșină daca corespondenții ruși vor avea posibilitatea să-l întrebe ceva sau fuge de la microfon cum a mai făcut..Nici nu putem a democrație în SUA numai fățărnicie..

  24. PUTIN le-a zis-o printre degete !
    – Rusii mei … deageaba ati invins NATO … n-aveti OUA daca nu invingeti si lumea !

    PS: Crezi, tinand seama de 🙁 SPAIMA NATO 🙂 de azi … ca rusnacii HAHAHA nu i-au gustat gluma 😀 tzarului !
    ARE ALEGERI 🙂 !

  25. TRADUCEREA COMPLETĂ CUPRINDE ȘI MOTIVUL „OURILOR SCUMPE ” -GĂINILE RUSE CUPRINSE DE PATRIOTISM SLAV-MAMA ROSSIA- S-AU TRANSFORMAT PRINTR-O VRĂJITORIE ȘAMANICĂ ÎN DRONE -CARE ZBOARĂ,ZBOARĂ ȘI -I VAI DE UKRAINI-UNDE SE ARUNCĂ FAC O GAURĂ DE SE POATE ASCUNDE ENOTUL! UNA A NIMERIT ȘI LA NOI ÎN DELTĂ! DAR -NU I S-AU PUTUT FACE POZE -LIPOVENII CARE AU GĂSIT-O AU FIERTO-N SAMAGON UCRAINEAN ȘI …ATÎT ! BIETELE „RUSKIE PTIȚΔ!! CÂT PATRIOTISM !!”

  26. Putina Spartă la Kur își cere skuze: el nu știe să producă ouă sau carne de pui, ci doar gogoși cu rahat! Acu’ se vede că de fapt nimeni nu.mai cumpăra gazul lui urît mirositor a cadavru cu prețul pe care i-l oferea odată mult-blamata Iooropă ce se prăbușește în fiecare seară pe posturile rusești de televiziune!
    La capitolul carne, ouă și lactate Rusia depinde de importuri. Au sa mănînce rușii petrol ,în loc de ouă și friptură de pui!
    Slava Putina, vine ghilotina!

  27. Ceea ce nu ați observat, este că Putin nu vorbește doar despre ouă, ci și despre carnea de pui, ceea ce este grav. Se pare că situația economică a Rusiei este mult mai grea decât ar lăsa să se întrevadă din propagandă oficială! S-ar părea că guvernul rus a ajuns chiar la fundul sacului, ceea ce nu este de mirare, având în vedere ca de fapt toată producția Rusiei merge doar către război, în condițiile în care partenerii tradiționali nu mai pot să facă afaceri ci ea. Asta va genera oricând criză și penurii, mai ales că și economia rusă este axată mai ales pe importul de produse de strictă necesitate și pe investițiile în sectoare destinate exclusiv exportului, că mobila, combustibilii, materialele de construcții, cauciuc sintetic și materiile prime.
    Această criză este un semnal clar că Rusia a ajuns la fundul sacului, mai ales că și rubla s-a prăbușit.Criza din Europa este suportabila, dar pentru Rusia slăbită de efortul de război este încă un pas spre marginea prăpastiei. Vor urma și altele, și nu cred că Putin va mai apuca încă o iarnă că stăpân în Crimeea.

  28. nici tu nu tes ti 😀
    „carnea de pui” face doar aluzie ironica
    CHICKEN RUN -ul armatei cu pui-de-carne (-de-tun 🙁 ) a Ukranieii contra-offensiva dinainte FASAIT prezisa de straniu-misteriosul MISHTEAUX !
    Mai sti „LEAK-ul PENTAGON”-ului (Allen DALLAS) si raportul de 1:7 rusi morti ? Apropeaux … pe unde mai e JACK TEIXEIRA acum !
    incep sa cred ca USA e un … e DAJ un … stat de caroon ! la asti nu merge bine „pentagonul” si la bietii evrei 🙁 nu le merge „mossad”-ul ! [Pe nemtii de BND nu-i bag aici pentru ca au dat mai departe 🙁 😉 actele NORDSREAM-ului! 🙁 !!! niste foarte prosti ! 🙁 ]

    S-a tampit lumea ! DOAAAAAAR EPIGONI A la NULAND si BLINKEN azi ?

    MAGA ! (!)

  29. Vin PASTELE ? 😮 …n-au rusii oua ?
    MDA !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.