S-au tras la sorți confruntările de la Australian Open

După o amânare de o oră și 15 minute, tragerea la sorți a tablourilor principale de la Australian Open a avut loc, cu Novak Djokovic cap de serie. Cele 5 românce care iau startul la antipozi au primit adversare accesibile, cu excepția Soranei Cîrstea, care o va întâlni pe Petra Kvitova (21 WTA).

Astfel, pe partea superioară a tabloului, Gabriela Ruse (82 WTA) o va întâlni în primul tur pe Jasmine Paolini (Italia, 52 WTA), iar Jaqueline Cristian (73 WTA) pe Greet Minnen (Belgia, 84 WTA).

În partea de jos Simona Halep (15 WTA) are parte de o adversară aparent facilă, în persoana polonezei Magdalena Frech (105 WTA).

Camelia Begu (58 WTA) a primit și ea un adversar accesibil, pe Oceane Dodin (Franța, 96 WTA).

De cea mai dificilă confruntare, din prisma locurilor din clasament, o va avea Sorana Cîrstea (38 WTA), care o va întâlni pe Petra Kvitova (Cehia, 21 WTA), fostă număr 2 mondial și de două ori câștigătoare la Wimbledon.

În rest, toți ochii vor fi ațintiți asupra campioanei în exercițiu, Naomi Osaka, care o va înfrunta pe Camila Osorio Serrano, o stea columbiană în ascensiune.

Ea ar putea lupta cu numărul 1 mondial Ashleigh Barty în runda a patra, australianca urmând a se confrunta în primul tur cu o jucătoare din calificări, care urmează să fie confirmată, și cu potențialul unei întâlniri cu Camila Giorgi, în runda a treia.

Campioana de la US Open, Emma Răducanu, o va înfrunta pe Sloane Stephens în runda inaugurală, cu o posibilă confruntare cu Simona Halep în turul al treilea.

Cap de serie numărul 2 este Aryna Sabalenka, care o va înfrunta pe Storm Sanders. Paula Badosa se va confrunta cu Ajla Tomljanovic, iar campioana WTA Finals, Garbine Muguruza va începe împotriva Clarei Burel.

Fosta campioană de la Australian Open, Sofia Kenin o va înfrunta pe compatrioata sa Madison Keys.

Tragerea la sorți pentru tabloul masculin de la Grand Slam-ul Australiei l-a avut în continuare cap de serie pe Novak Djokovic. Acesta îl va întâlni în primul tur pe compatriotul său Miomir Kecmanovic. Turul doi poate aduce un potențial meci între favoritul local Kyrgios și rusul Medvedev.

Tragerea la sorți de la Australian Open a fost amânată cu o oră și 15 minute, fără ca organizatorii să fi oferit vreo explicație. Jurnaliștii australieni suspectau un anunț din partea premierului Scott Morrison referitor la situația lui Novak Djokovic. Acesta nu a făcut însă nici o referire în acest sens, la conferința de presă organizată înainte de debutul tragerii la sorți amânate.

În cele din urmă sorții au decis ca Novak Djokovic să se confrunte în runda inaugurală cu compatriotul său Miomir Kecmanovic, iar învingătorul va fi așteptat de Tommy Paul sau de un jucător din calificări, însă ministrul imigrației Alex Hawke ar putea în continuare lua decizia de a-l expulza pe sârb înainte de începerea turneului, săptămâna viitoare.

În acest caz, Rafael Nadal și Daniil Medvedev ar fi cap de afiș, iar cel din urmă, rusul ar putea ajunge să-l înfrunte pe Nick Kyrgios în turul al doilea.

Adversarul lui Rafael Nadal, va fi Marcos Giron, iar faptul că se află de aceeași parte cu Djokovic deschide posibilitatea ca cei doi membri ai așa-numitului „Big Three” să se confrunte în semifinale.

Alexander Zverev l-ar putea înfrunta pe Rafael Nadal înainte, în sferturile de finală, germanul urmând să înceapă împotriva lui Daniel Altmaier, înainte de a-l aștepta potențiali adersari precum John Millman sau Feliciano Lopez.

Andy Murray, care l-a eliminat pe Nikoloz Basilashvili la Wimbledon și l-a învins săptămâna trecută la Sydney, îl va înfrunta din nou în primul tur.

Alte întâlniri interesane din primul tur pot cele ale lui Brandon Nakashima, care îl înfruntă pe Matteo Berrettini, și care l-ar putea întâlni din nou pe Djokovic în ultimele etape.

Alex de Minaur îl va înfrunta pe Lorenzo Musetti, Cameron Norrie îl va avea adversar pe Sebastian Korda, iar Felix Auger-Aliassime își începe socotelile împotriva lui Emil Ruusuvuori, acestea fiind doar câteva dintre cele mai importante întâlniri din primul tur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

2 Comentarii

  1. Hai Novak! Si hai Simona si restul romancelor evident!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.