Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că, în cursul zilei de luni, a programat o nouă întâlnire cu reprezentanții grefierilor, aceasta fiind a doua discuție de acest tip pe care o are, după ce vineri au avut loc negocieri cu sindicaliștii acestei categorii pe tema pensiilor de serviciu. Predoiu s-a declarat „relativ optimist”, precizând că a discutat și cu premierul.
“Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii grefierilor vineri. Am explicat argumente, am auzit argumente. Am stabilit că ne vedem din nou după amiază. Eu sunt relativ optimist că vom găsi împreună o soluţie astfel încât toată lumea să fie mulţumită”, a declarat Predoiu, luni, la sosirea la Ministerul Justiţiei.
Întrebat dacă a transmis aceste argumente către premierul Ludovic Orban, Predoiu a răspuns: “Am discutat şi cu domnul premier, am discutat şi cu alţi colegi miniştri, discutăm în guvern toate problemele. Aş vrea să transmit un semnal către tot sistemul judiciar, înţelegem, auzim, discutăm. Este un un guvern care este deschis acestui dialog. Discutăm în ideea de a găsi o soluţie, de aceea am şi stabilit că ne vedem din nou astăzi după amiază, oricum suntem în legătură, programul e dinamic, avem şi Parlament, o să mai fie şi întâlnire la minister după amiază, găsim timp, nu plecăm de la minister până nu ne vedem”.
Predoiu s-a întâlnit și vineri cu reprezentanții grefierilor, după recentele proteste ale acestora, pe fondul nemulțumirilor legate propunerea de abrogare a legii pensiilor speciale. De asemenea, luni, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au suspendat activitatea instanţei pe timp nelimitat, cu excepţia cauzelor cu măsuri preventive în materie penală”.
Nu inteleg ce negociaza? Ori le taie ori nu le taie pensiile de serviciu. Prosteala asta cu negocierea e de fatada. S-au lansat ca fraierii in a desfinta , in loc sa impoziteze, si psd ii impinge pe panta in jos.
Daca se dau pensii speciale , eu propun sa se dea si analfabeților si puscariasilor cu cel putin 2 luni de puscarie iar celor care au studii cu diplome pe merit si tuturor oamenilor cinstiti sa li se taie de tot pensiile. Facand un studiu de impact pentru buget cred ca se fac economii fantastice , deoarece nu cred ca aceste categorii depasesc 10% din totalul beneficiarilor
de pensii speciale
Pana la urma nu se va schimba nimic, ramane gargara pnlepristo-iohannista. Privilegiatii raman privilegiati care vor primi in continuare bani peste ce au cotizat (si merita!!!) iar poolimea ramane poolime de la care se vor lua bani in continuare ptr a-i plati pe privilegiati.
mama draga,omul asta,verisorul lui Nutzi Udrea, joaca la doua capete!Orbane,fii tare ca o stanca si da-l afara defetistul,tradatorul,omul lui basescu si tariceanu…Adu-l pe ala in chiloti la Justitie,sa ma bucur si eu de un busoi mititel…