Să ziceți mersi: 10 kilometri

Lotul a fost construit de compania Alpenside. Aceasta și-a asumat finalizarea lucrărilor până în decembrie 2020, înainte de…

Să ziceți mersi: 10 kilometri

Lotul a fost construit de compania Alpenside. Aceasta și-a asumat finalizarea lucrărilor până în decembrie 2020, înainte de…

Primii șase kilometri din autostrada Comarnic-Brașov, dintre localitățile Râșnov și Cristian, s-au inaugurat joi astfel încât rețeaua de șosea rapidă din România ajunge la 912 kilometri. Lotul, care include 6,3 km la profil de autostradă și 3,6 km de drum național, este situat într-o zonă care nu solicită lucrări inginerești de mare anvergură. „Sfârșit de an care nu poate decât sa ne bucure! Astazi sunt din nou pe drum pentru o nouă recepție care vine sa confirme promisiunile Ministerului Transporturilor. Țineți aproape pentru noutăți de bun augur!”, a declarat directorul general adjunct al CNAIR, Ovidiu Barbier.

Potrivit primarului din Râșnov, Liviu Butnariu, până la deschiderea Autostrăzii Comarnic – Braşov, sectorul dintre Râşnov şi Cristian va funcţiona ca o variantă ocolitoare pentru cele două localităţi.

Lotul a fost construit de compania Alpenside. Aceasta și-a asumat finalizarea lucrărilor până în decembrie 2020, înainte de termenul prevăzut în programul de execuție, respectiv august 2021. Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului Râşnov – Cristian a fost semnat în toamna lui 2017 cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting, pentru suma de 118 milioane de lei. Prima autorizație de construire a fost emisă în aprilie 2019, iar a doua în decembrie 2019.

 

 

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Berbecii astia cu botnita din partidul sasului nici macar nu realizeaza ca alegerile s-au terminat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.