Sabalenka, calificare cu emoţii în sferturi

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul doi mondial, s-a calificat, luni, cu emoţii, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a trecut de ucraineanca Elina Svitolina cu 4-6, 6-1, 7-6 (9/7).

După ce au dominat pe rând primele două seturi, în decisiv ucraineanca (19 WTA) a început mai bine şi a condus cu 2-0, dar Sabalenka a revenit şi a făcut 4-2. Svitolina a egalat şi a ratat apoi două mingi de meci la 6-5, după care s-a ajuns în tiebreak. Sabalenka a irosit şi ea o minge de meci, apoi Svitolina a ratat alta, dar în final s-a impus belarusa cu 9-7, după două ore şi 24 de minute.

În sferturi, Arina Sabalenka, finalistă la Madrid în urmă cu zece zile, o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko (10 WTA).

În alt meci, belarusa Victoria Azarenka a dispus în optimi de grecoaica Maria Sakkari cu 6-4, 6-1, urmând să o întâlnească în sferturi de americanca Danielle Collins, victorioasă în optimi în faţa româncei Irina Begu cu 6-0, 6-3.

Rezultatele înregistrate luni în optimi la Roma (zgură) la simplu feminin:

Iga Swiatek (Polonia/N.1) – Angelique Kerber (Germania) 7-5, 6-3
Madison Keys (SUA/N.18) – Sorana Cîrstea (România/N.28) 6-2, 6-1
Coco Gauff (SUA/N.3) – Paula Badosa (Spania) 5-7, 6-4, 6-1
Qinwen Zheng (China/N.7) – Naomi Osaka (Japonia) 6-2, 6-4
Victoria Azarenka (Belarus/N.24) – Maria Sakkari (Grecia/N.5) 6-4, 6-1
Danielle Collins (SUA/N.13) – Irina-Camelia Begu (România) 6-0, 6-3
Jelena Ostapenko (Letonia/N.9) – Rebecca Sramkova (Slovacia) 4-6, 6-4, 7-6 (7/3)
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) – Elina Svitolina (Ucraina/N.16) 4-6, 6-1, 7-6 (9/7)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Begu a fost de rahat. Cit priveste pe Sabalenka, daca n-ar fi urlet dupa fiecare lovitura, ar fi o fata draguta! Cit priveste pe ukrana Svitolina, este o ciocanitoare Woody increzuta si prefacuta!! Si-a luat barbat „dotat”!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.