Sac cu bani, sustras din mașina Poștei

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit o sesizare conform căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Române care transporta bani a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 lei.

Cel care a sesizat dispariţia sacului este şoferul autoutilitarei, iar principalul suspect este însoţitorul său.

„La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11,47, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 11,40, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac ce aparţine Poştei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din Chitila pentru efectuarea activităţilor specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate”, anunţă IPJ Ilfov.

Ulterior, poliţiştii din Ilfov au cerut sprijinul cetăţenilor pentru a-l găsit pe bărbatul suspectat că a furat sacul cu 278.0000 de lei dintr-o maşină a Poştei Române, la Chiajna. Suspectul este angajat al Poştei.

”Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov solicită sprijin cetăţenilor şi reprezentanţilor mass media, în vederea depistării bărbatului de 20 de ani, întrucât acesta este bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt, constând în aceea că, la data de 1 noiembrie a.c., ar fi sustras din maşina ce aparţine Poştei Române, oprită pe strada Eroilor din localitatea Chiajna, un sac de bani, ce conţinea suma de 278000 lei”, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.
Persoanele care au informaţii sau care pot da relaţii despre bărbatul căutat sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgenţă 112, IPJ Ilfov sau cea mai apropiată unitate de poliţie.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Hotia – sportul national romanesc.
    Tot secretul succesului este sa stai bine la capitolul ,,Alergari”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.