Marin Nițu a fost învestit, sâmbătă, în funcția de prefect al județului Sălaj.
Acesta a depus jurământul în cadrul unei festivități, la Zalău, în prezența directorului general al Direcției Generală pentru Îndrumarea și Controlul Instituției Prefectului, Constantin Mihart, a oficialităților locale și a angajaților Instituției Prefectului.
„Pot să spun că mă pricep să fac câteva lucruri bune: să respect legile și să le aplic în litera și spiritul lor; să știu că banul public aparține statului și trebuie folosit numai în interesul comunităților locale; să-mi respect colaboratorii și să-i apreciez exclusiv după competență și onestitatea profesională, manifestate în cadrul instituției. (…) În același timp, în întreaga mea carieră, dar și de aici înainte, nu m-am priceput: să fac politică, să promovez rudele; să profit de poziția mea profesională, spre a avea diverse avantaje; să mă pun în situația de a mă transforma dintr-un om liber într-un om șantajabil”, a declarat Marin Nițu, la festivitatea de învestire, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că printre obiectivele sale se numără: simplificarea procedurilor de lucru pentru a fi în slujba cetățeanului, organizarea alegerilor locale și parlamentare în condiții de transparență, corectitudine și obiectivitate și definitivarea aplicării legilor proprietății în 2016.
Marin Nițu i-a urmat în funcție lui Ionel Ciunt, ce a fost prefect în perioada martie 2013 — martie 2016.