Salman Rushdie, premiat: „Pacea acum pare o fantezie”

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie a fost distins duminică cu Premiul pentru Pace la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, în cadrul unei ediţii umbrite de conflictele actuale din lume, informează DPA.

Luând cuvântul în biserica istorică St. Paul din oraş, Rushdie, în vârstă de 76 de ani, s-a declarat „extrem de recunoscător pentru acest important premiu”, ţinând însă să precizeze că „pacea acum pare o fantezie”.

„Trăim într-o perioadă pe care nu credeam că o voi vedea în timpul vieţii mele”, a afirmat scriitorul. „O perioadă în care libertatea – şi în special libertatea de exprimare, fără de care lumea cărţilor nu ar exista – este pretutindeni atacată de voci reacţionare, autoritariste, populiste, demagogice, semidocte, narcisice şi nepăsătoare”.

Într-o referire clară la invadarea de către Rusia a Ucrainei, Rushdie a invocat războiul care face ravagii „nu foarte departe”, născut din „tirania şi lăcomia pentru putere şi cucerire a unui om – o poveste tristă care nu va suna nefamiliar unui public german”.

Scriitorul şi-a pierdut vederea la un ochi după ce a fost atacat cu cuţitul de un bărbat care a sărit pe scenă în timpul unei conferinţe literare în statul New York în august 2022. Rushdie a fost înjunghiat de mai multe ori în gât şi în abdomen, înainte ca participanţii şi gărzile să imobilizeze atacatorul.

Stabilit în New York, autorul trăieşte din 1989 sub ameninţarea morţii după ce Iranul a emis pe numele său o „fatwa” (sentinţă religioasă), în urma publicării romanului său „Versetele satanice”.

Premiul pentru Pace este însoţit de un cec în valoare de 25.000 de euro şi este considerat unul dintre cele mai importante premii din Germania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

9 Comentarii

  1. Mă gândeam că e Nobelul, poate îl primește Bibi după Obama😉. Amândoi lupta din greu pentru pace și zelensky face mișto de ei🙉.

  2. Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt a ajuns un fel de Eurovizion. Altfel omul este plin de corectitudine politica (multumind sponsorilor occidentali) , ataca Rusia, Iranul, dar uita de Assange, Snowden cazuri mondiale de incalcare a dreptului la opinie si exprimare. Adica omul este plin de dubla masura, trasatura tipica occidentului bazat pe reguli.

  3. Asta e expresia cea mai potrivită pentru cauza războiului din Ucraina: lăcomia de putere. Toate conflictele de după invadarea Ucrainei au pornit de aici. Azerii i-au văzut pe ruși ocupați în altă parte, Hamas crede la fel despre SUA. Industria de armament și mercenarii sunt beneficiarii conflictului și nu inițiatorii. Războaiele de azi au fost începute de niște descreierați.

  4. E limpede pentru toată Planeta, Sistemul Solar, ba chiar și întreaga Cale Lactee:
    Birocrații neo-marxiști de la Bruxelles trăiesc în Lumea Basmelor.
    Iar au MUTAT DECISIV, aruncând incă o găleată de benZină pe focul ce mocnește în Lumea Arabă.
    Și pe urmă se miră când muslimii din Occident comit groZăvii, măRog…🤮

  5. @ elena popa 18:45
    Ai încurcat borcanele: pune comentariul la articolul despre vizita lu’ Lavrov în Iran…
    măRog, penaliZeaZă postacul cu o lună la ghereta garajului ! 😜

  6. Un nou premiu oferit pe criterii politice. Valori fara valoare și apa de ploaie pe timp de seceta prelungita.

  7. elena popa .. când tech-psy/hoardele digitale de la NSA/CIA/MI6/Mossadomiții interferează cu noi personal… vezi Silent Weapons for Quiet Wars. Numele meu este …. și sunt un teoretician al conspirației. Apropo, de teoria constipației, merge cam așa:

    Osama bin-Laden vorbind cu adepții:
    Suntem organizația teroristă numărul 1 din lume… (aplauze puternice, indelungate, huiduieli).. pardon, aia era placa Cia-GRU. urale cu U mare, așa… De ani de zile am organizat fiecare act de terorism semnificativ din întreaga lume, au zis la Tv… (aplauze mai puternice)… Primim finanțare de milioane de #$… (aplauze) … Si nu putem obține naibii o cameră video decentă pe aici? … (tăcere) … Uitați-vă la casetele astea! Le-a văzut cinevaa !? Sunt granulat, defocalizat, calitatea sunetului este execrabilă. În asta sunt slab, în cealaltă sunt gras.. Vreau sa vad un close-up și poate cineva să-mi sune imediat agentul?

  8. Rushide după ce a fost injunghiat s- a dilit ,ceva normal după sperietură.Acum vinde si el idioțenii iar nemtii și mai idioti il premiază doar ca sa facă in ciudă musulmanilor căci scriitura lui e o vomitură.

  9. Hop si infidelul asta,blasfemia in persoana ,sa fie masa bogata

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.